Ker'sadoira

Eşti încă o enigmă a naturii

Prin felul cum blajin priveşti

La modul cum rapid clipeşti

Temându-te să nu dezamăgeşti

 

Eşti încă o scânteie a nemuririi

Cu felul cum păşeşti pe drum

Ştiind ca te-ai născut din scrum

Ştiind c-o să dispari în fum

 

Eşti încă o minune a lumii

Sorbind din roua rece a dimineţii

Privindu-ţi chipul în oglinda gheţii

Dorind să afli esenţa vieţii

 

Eşti încă o speranţa a omenirii

Cu ochii tai căprui de catifea

Cu strălucirea ta de stea

Prin gândurile-ţi ce vad schimbarea

 

Eşti încă o plăcere a privirii

Cu graţia mişcărilor din fapte

Mergând pe paşii lunii-n noapte

Cântând ale Abisului întunecate şoapte

.

.

.

.Ai fost o plăcere-a privirii

Ai fost speranţa omenirii

Ai fost o minune a lumii

Ai fost scânteia nemuririi

Ai fost o enigma-a naturii

Tot ce-ai rămas e doar cenuşa mistuirii…..

CrescentMoon

Călcând cu paşi tăcuţi,pe ape străvezi

Laşi nuferii sălbatici şi blajini

Să-ţi mângâie obrajii arginiti.

 

Doar vântul îndrăzneşte,să-ţi mângâie părul,

Cărbune-aprins de soarele apus acum...

Înebunit de luna ce-i duce şi ea dorul.

 

Îţi pleci privirea de cristal,în lacul îngheţat...

Doi ochi căprui de chihlimbar,pe chipul de mărgăritar,

 Se oglindesc timid în lacul fermecat.

 

Cu glasul de zeiţa,şi râsul de copil,

Tu bucuri vietaţile naturii mama...

 Ce-ţi dăruieşte drept ofrandă,inel cu piatră de safir

 

Întinzi mâna firavă,spre irişii de indigo,

Imperiale flori ce-şi pleacă capul,

Şi-ţi poartă visele în ritmuri de tango.

           

Dispari în roua dimineţii,la începutul lumii,

Dispari în întuneric devenit lumină...

Tu,CrescentMoon,crăiasă şi stăpână-a lunii...

                       

Lis’dargor

Născute din iubire doar ca să iubiţi
Sunteţi bucuria pământului pe care traiţi
Aţi fost încă de la începutul vremii
Floarea de cireş din amurgul serii

Raza de lumină din întunericul numit viaţă
Voi sunteţi răsăritul din fiecare dimineaţă
A voastră aură scoate din noi tot ce-i mai bun
Drept mulţumire vă oferim lumina lui Saturn

O viaţă fără voi ar fi adervărat deşert
O viaţă fără voi n-ar fi ceva corect
Deşi nu recunoaştem,avem nevoie de voi
Aşa cum şi pământul are nevoie de ploi

Avem o datorie sacră în faţa voastră
Să vă protejăm e în natura noastră
Sunteţi cel mai de preţ lucru pentru noi
O să vă fim alaturi,la bucurii şi la nevoi

Deşi cât de speciale sunteţi,uităm mereu
Vine o zi din an când ne-amintim din nou
Că lângă noi nu veţi fi în permanenţă
Dar noi o sa sperăm plini de credinţă

Cum să vă răsplătim de-ajuns,nu ştim,
V-am dărui şi cerul cu tot cu-al lui senin
V-am da şi luna,dar e peste putinţele noastre
V-am pune trandafiri albaştri în ale sufletului glastre