Mă săturasem …
De tot!
De voi!
De tine...
Sau poate doar vroiam
Să scap de mine
Şi n-am lăsat
Când am plecat
Scrisori, bilete
De-adio sau regrete,
Dar ţi-am lăsat
În clipa evadării mele
În noaptea fără lună,dar cu stele
Pe fruntea rece,
Un sărut.
Nimic mai mult…
Ce-ai înţeles din el copil?
Poate nimic …
Dar şti şi tu
Cum ştiu şi eu
Nimicul meu,
E cum a fost mereu
Un haos într-o sticlă
De vin trezit,
Pe masă părăsit
Făcut de Timp
Şi stors din Timp
Gustat şi-apreciat de-atei
Dar şi scuipat de semizei
Ai plâns?
Nu cred …
Nu te-a lăsat mândria
Să îţi întinzi rimelul,
Să îţi ucizi euforia;
Acel avânt al tinereţii
Cu toate patimile ei
Dar şi cu vicii,două-trei..
Într-un final,
M-am şi întors,
Dar obosit,
Şi mai nelămurit,
Decât atunci când am plecat,
Când te-am lăsat
În pragul uşii tale.
Şi mă-ntrebam…
Acel sărut pe fruntea rece,
Te mai doare?...
