Ul'rilan

nu te uita cu ochi umili,

sau tu nu şti?

nu sunt deloc bolnav,

nici nu mă doare aşa grav,

pe cât crezi tu c-ar trebui.

m-ai luat de mână violent

şi m-ai adus degeaba,

pe holuri de spital, plimbat pe la urgenţe.

nu sufăr nici sleroze nici demenţe!!!

şi nu-nţeleg care e graba...

te uiţi la mine cam ciudat,

cu gesturi curioase,

ca pictorul ce-admiră eşecul lui.

îmi tot repeţi că sunt al nimănui,

să te întreb de ce muşti buza ta cu gesturi furioase?

degeaba-ncerci.

motivele nu le găseşti

în buzunare sau pe străzile ce-s goale,

degeaba cauţi printre miile de ţoale.

nu am fost niciodată ce-ţi doreşti!

opreşte-ţi cruciada!

lasă-mă să-mi trag suflarea,

pe-această margine de lume să mă aşez doresc.

cu milă la-ncercarea ta eu să privesc,

cum cauţi să-mi găseşti tu calea. 

dă-mi pace

gândurilor ce aşteaptă,

plecarea ta din Universul meu.

păstrează sărutarea de la heleşteu,

ca amintire, chin sau faptă.

Na'kari

Doar corbii albi mai poartă-n zborul lor cărarea,

Întinsă peste nenumarate tări de praf şi de grafit,

Acolo, în plină iarnă, grădina-i de lalele nu s-a ofilit

Înconjurând al ei hamac din care admira cum îi dansează marea.

Pe malul îngheţat o poarta pasul, dar gândul i se duce mai departe

La fel îi fuge si privirea, din ochii ei de caramel topit

Scăldându-se în orizontul  rece ce îi ramane strain şi-nmărmurit,

Doar vântul ce-i aduce veste, şi  vestea ce-o aduce sunt doar şoapte.

De jos priveşte la primii fulgi de nea ce în tango se-avantă,

Deasupra ei, urmaţi de alte mii şi mii de suflete de gheaţă.

Împerecheati coboară spre ceea ce noi o numim viaţă

Şi nu-i nimic mai mult decat o clipă: perfidă şi măruntă.

Îi ţese soarele mantaua de lumină peste umeri,

Ce i-a sculptat natura în porţelan şi ceară albă,

Pe gâtu-i fin, mituri şi astre stau împletite-n salbă,

Dar umbra zâmbetului ascunde-n schimb doar temeri

Torente de petale se-adună-n preajma ei ,

Acorduri vechi  se-aud din corzi de bronz tocite,

Se sparg talazuri de catargurile epavelelor  înmărmurite,

 Cu ochii-nchişi  tot  simte briza cu iz de orhidei.

Îi face semn poetului  timid să iasă la lumină.

Din sfera de-oglinzi opace, deschise a lui mână,

Condeiul neîncetat lucră o săptămână,

Balada i-o cântă, dar doar sub lună plină .