Mesitineu’adet

De fiecare dată când sărut paharul
Simt buzele ce nu demult
Mi-au provocat durerea şi amarul,
Extazul ce s-a înecat în agonie;
Cocktail ce l-am turnat pe gat.

E-aici, încă-i mai simt gustul de sânge
Ce l-a lăsat sărutul tău pe buza mea,
Alături de o cicatrice pe care vinul tot o unge
Doar poate, poate…
Va reuşi să-nchidă ochii şi te va uita.

Pluteşte chipul ce l-am venerat odată
În ultima înghiţitură din paharul deja gol,
‚,Nu poţi!’’ această îmi spune în şoaptă,
Nu pot, e-adevărat! dar ai uitat?
Că vorba mea duhneşte a alcool?...

Păşesc cu paşi ce nu mai sunt ai mei
Printre acorduri proaste de ţambal,
Mă uit printre străini visând la ochii tăi
Pentru a-i ruga cum o făceam odinioară,
Să mă aducă iar întreg la mal…


Pândeşte din umbră păcatul comun,
Sub forma mâinii ce îmi atinge obrazul calic
De căldura ochilor ce se supun
Unor buze de ale căror atingeri
Orgoliul imploră mândria; e dornic…

Geme lumina din noaptea ce-şi pierde regenţa,
Pleoapele-mi grele se-adapă din umbra ce piere,
Emoţii se sting luând cu ele esenţa,
Amintiri bântuie libere
Printre gânduri ce se pierd in tăcere…

Levasi Sicuo'ana

În podul palmei tale m-am urcat,
Vroiam să fiu la înălţime,
Să trag în piept aer rarefiat,
Dar palma ta a fost prea mică pentru mine...


Am tras pe nas mai multe, nu doar aer şi toxine.
Natura,lumea toată am ţinut-o în pieptul meu!
Mi-au înflorit plămânii-n muguri mici cu izuri fine
Şi libelulele-au făcut din mine-un heleşteu.


Am înghiţit luna s-o pun pe cerul gurii mele,
Cuvintele ce le-am rostit apoi au fost divine.
M-au blestemat în schimb şi m-au trădat gurile rele,
N-am mai putut de-atunci s-o ţin doar pentru mine.


Pământul ce l-am tot călcat cu-a mea privire,
Poartă şi-acum în el urmele paşilor străbuni
Ce şi-au lasat în praf fărâma lor de nemurire,
Pentru cei ce vor alerga pe-aceiaşi paşi, doar că mai buni.


M-am înecat de-atata ori în ochii muzelor...
Doar ca s-apuc să le culeg furtuna din adâncuri,
Lăsându-mă purtat doar de parfumul rozelor,
M-am adunat la loc iar din nimicuri.


Căzând pe gânduri m-a durut cumplit,
Oasele toate mi s-au fărâmat când am atins Abisul.
Încet, încet, bobocul vieţii mi s-a ofilit...
Salvat am fost doar de sărutul ce mi-a ruinat visul.

Irah'azi

Azi nu-ţi mai scriu

...muzo,

Azi îţi iau părul auriu

Ce-l ţii pe umeri despletit

Şi ţii-l arunc în asfinţit

Ca mâine dimineaţă,

Când te vei trezi la viaţă,

Să îţi sărute gâtul razele de soare

Săpând adânc în perna moale,

După necunoscutul ce te-a sărutat în vis

Şi poarta ce te-a dus in Paradis.







Azi nu-ţi mai scriu

...straino,

Azi numai poet n-o să fiu.

Te voi picta în schimb şi-ţi voi da forme,

Mâna mea stângă-ti va săpa în ochi lacuri enorme

În care voi mai arunca stele de jad,

Să văd în ochii tăi pădurile de brad,

Iar pielea ta de ceară coaptă

Mâna mea dreaptă o aşteaptă.

Să-ţi sap în coapsă văi şi canioane,

Din ceara ta să-ţi fac icoane.





Azi nu-ţi mai scriu

...necunoscuto,

Azi îţi privesc doar focul viu

Ce-l ţi închis în ochii de felină,

Pictaţi de un stângaci cu mâna fină,

Ca tu să poţi să îmi eviţi privirea,

Din ignoranţa ta îmi trag uimirea,

Uimirea de-a vedea cum treci pe lângă mine

Ştiind că nu mă pot abţine

Să-ţi caut zâmbetul pe faţă

Cu ochii mei sculptaţi în gheaţă.





Azi iar ţi-am scris

...Nama'ari,

Azi n-am făcut ce mi-am promis...

Tade'daasta

Nu sunt ce par a fi,

Sunt cel ce zi de zi

Vând ample erezii

Vecinilor de vis a vis.


Nu mai sunt cel ce-am fost,

Sunt cel uitat în post

Ce m-au vandut, dar contra cost

Pentru că nu mai avem rost...


Nu sunt cine aş fi vrut,

Sunt un necunoscut

Ce din greşeală s-a pierdut

Printre fărâme de lut.


Nu sunt demn de-amintit,

Sunt omul răstignit

Pentru c-a îndrăznit

Să fie fericit.


Nici măcar nu sunt viu...

Sunt vălul străveziu,

Ţin companie ceasului târziu

Din viaţa unui fiu.


Nu sunt idol sau zeu,

Sunt demon luat trofeu

Deasupra unui şemineu,

Închis în dormitorul lui Orfeu


Nu sunt speranţa ce-o aşteaptă unii,

Sunt umbra ce uraste forma lunii,

Mi-au ridicat altar nebunii

Când le-au murit pe rând stăpânii


Nu sunt cine vreţi voi,

Sunt plin doar de nevoi...

Din rămăşiţe de gunoi

Eu m-am nascut strigoi.


Nu sunt cel ce-ai vrut tu,

Sunt cel ce a zis "nu"!

Mi-am pierdut astfel ţelu'

Şi m-a costat haremu'...

Pa'ro

Aşteaptă-apusul să-ţi sărute fruntea ce se-afundă-n negură,
Cu vârful degetelor agaţă ultima suflare-a stelei ce apune.
Trage-o apoi încet în piept, pe gură...
Respiră ultima zvâcnire a soarelui ce-n ochii-ţi umezi se depune.


Pe malul lacului de vise păşeşte-ncet, să nu faci zgomot...
Scufundă-ţi palma în valurile-oglinzii ce-ţi arată,
Cum zâmbetul ce-l porţi poate a fost teribil antidot
Pentru cel ce te-a întâlnit în viaţa asta doar odată.

Culege nuferii din par şi lasă-i jos pe apă,
Te vor înconjura sirene să-ţi cânte frumuseţea;
De vraja ochilor căprui nici vântul nu-ţi mai scapă,
Robit va mângâia obrajii tăi, sporindu-le fineţea.

Şopteşte lunii să-ţi arate un vals de-odinioară,
Ce-l tot dansau îndrăgostiţii pe corăbii,
Pe vremea când sărutul la o domnişoară,
Se câştiga cu ascuţişul unei săbii.

Întinde mâna întunericului de vrei să simti cum aripi iuţi, tăcute
Ţi-arată într-o clipă Pământul jumatate,
Purtându-te ca pe un fluture din stea în stea, pe nevăzute,
Privită doar de cei ce scriu în miez de noapte...