Maya Avi’ora

Păşeşte-n palma mea de vrei tu domnişoară,
Să te conduc doresc, pe scena vieţii.
Păstrează-n mână a ta vioară,
Vreau să îmi cânţi în zorii dimineţii.

Ridică Caron cortina nopţii dintre umbre,
Să poată ochii mei calici să te admire
Cum, stând în faţa dimineţii ţintuită în penumbre,
Ridici de jos tăcuta ta privire.


În acea clipă, tăcerea se revarsă peste lume.
Cu porţii mici de linişte se naşte zarea,
Lumina se repede în ale valurilor spume
Să-ţi poarte chipul unde n-ajunge uitarea.

Vioara prinde glas la prima notă.
Se-opreşte timpul să asculte lângă mine,
Cuprinşi de vrajă sub aceeaşi boltă,
Stăm amândoi uitându-ne la tine.

Aud arcuşul tău cum pe vioară se avântă...
Dispare tot în jur, rămân doar spaţii goi.
În Universul ce se naşte şi se zvântă,
Privesc acum la cer în ochii tai.

În ultimul acord îmi stă trezirea;
Din visul meu: ocean întins de note-adânci,
În care mi-am găsit la fund iar nemurirea,
Doar ca s-o pierd din nou pe undeva pe stânci.

De tine să m-apropii îndrăznesc cu greu,
Violonista zorilor de azi ce laşi mereu ecou;
Îţi dăruiesc crinii imperiali: ofranda lui Orfeu
Şoptindu-ţi "Maya, te-aştept să-mi cânţi din nou..."

Ida’na A’ona

Aminteşte-ţi de mine ca cel ce văzându-te afară,te-a făcut să zâmbeşti.
La marginea cerului, în ceaţa dintre lumea ta de culori şi-a lor de cenuşă,
Rămasă ai fost, uitându-te-n jur cu lacrimi aşteptând lângă a lor uşă;
Te-am găsit căutând ceva să mănânci şi să bei, ceva să iubeşti...


Aminteşte-ţi de-a mea atingere şi cum, mâna mea dreaptă,
La pieptul tau şi-a culcat palma obosită în cautarea salvării
Ce n-a venit decât prea târziu,la sfârşitul timpului când vocea chemării
Spartă demult a rămas în golul imens dintre suflet şi-a inimii ultimă treaptă.


Aminteşte-ţi ochii mei ce căzând asupra ta, te-au scăldat în lumini:
Aurori boreale născute din ale mele lacrimi de gheaţă şi ale tale scântei,
Ferecate adânc în privirea-ţi de foc verde-albăstrui şi, vrei nu vrei,
Te-ai dezbrăcat de secrete înaintea ochilor mei calici şi haini.


Aminteşte-ţi al meu sărut ce ţi-a căutat fruntea cufundată în pernă,
În timp ce buzele-ţi ostenite căutându-le pe-ale mele n-au găsit decat umbra
Gurii mele ce rătăcită în păru-ţi brunet de-abanos, găsii doar penumbra
Clipei când buzele noastre, s-au întâlnit în sărutarea eternă.


Aminteşte-ţi cicatricile trupului meu ce le-ai simtit tremurând sub tine.
În căutarea sufletului pe harta fiinţei mele obosite înainte de vreme,
Cu mâinile tale săpând în ai mei omoplaţi goi ai dat de poeme;
Şi-ai crezut că sunt ale tale, ale voastre, ale lumii!...dar erau ale mele.