La fundul pocalului îşi ascund tâlharii secretele vieţii...
Turnaţi-le în gură mustul uitat dinadins pe buza iubitei de-aseară,
Lăsându-şi voit în mâinile poetului-copil trupul de ceară,
Daţi-le, daţi-le vinul şi-apoi lăsaţi-i singuri pe alei;
Vor lua poteca dală cu dală la dans în gând şi-n condei.
Din a lor nebunie se vor naşte himere cu trupul copacilor şi chipul fostei iubiri;
De umbra lor, în vârf, vor atârna ciorchinii trecutei fericiri
Desfăcându-se precum coconii în fluturi ce a lor mână şi suflet nu pot ajunge;
Fluturi ai nopţii pătaţi de lipsa luminii într-un curcubeu ce se frânge
De-ncheietura mirosind a parfum de iris a necunoscutei ce-aşteaptă încă,
Pe altă alee, un alt poet ce-mbătat de imaginea ei rătăceşte într-o frică adâncă,
A propiilor gânduri ce-i ţipă îndoiala în gesturi, generând scenarii şi-actori;
Îi par aievea în faţa ochilor tulburi ce-o vad pe ea prădată de alti cuceritori
Ale căror cuvinte şi rimă le-au îngropat pe-ale lui într-o sticlă de vin.
I-aţi paharul şi sapă poetule! iar la fund sădeşte un crin,
Care din cioburi de sticlă pictată îşi va creşte floarea, ca amintire, in umărul ei;
Şi-astfel, grădini sădite de poeţi se ridică în lume, grădini de femei!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu