S'anide

Colţi de-ntuneric ameninţă apusul din umbra semilunii,

Se sparge-oglinda nopţii în sunet de strigoi...

Şuviţele de foc îi curg cascade pe umerii ei goi;

Priviri tăcute o privesc din toate colţurile lumii.

Se-adună hoţi de suflete la lacul de pe munte

Unde se scaldă-n lavă trupul S'anideei;

Dragoni îi suflă foc pe floarea orhideei

Ce îşi împrăştie candoarea pe-a ei frunte.

Şi-au scris coregrafia fluturi de cerneală,

În omoplatul drept pe pielea-i sărutată de luceferi;

De-alungul coapselor îi odihnesc petalele de nuferi

Învăluindu-i fiinţa întreagă într-o mireasmă ireală.

La buza cu pistrui râvneşte demiurgul neîncetat,

Să-i simtă gustul dulce de smochină timpurie,

Ochii-i tânjesc la trupul zvelt ce mângâie mătasea străvezie;

Priveşte-o demiurgule! priveşte-o cum se-apucă de cântat...

Mai face-un pas spre S'anideea vrăjit de glasul ei,

Dar luna îi împrăştie mantaua lui de umbre pe pământ,

Apare gol în faţa fetei speriat şi fără de cuvânt;

Ea îi zâmbeşte cald şi prefăcută în scântei se pierde pe alei…