Mă întrebam,
Când ne-am văzut din nou,
Eu şi cu tine,
Dacă-ţi mai aminteşti de mine...
Căci în trecut eu te-am lăsat,
Doar o copilă în autogară
Cu flori în mână,
Scăldată-n soarele de vară...
Acea copilă e cea care,
Atunci,pe loc,n-a fost în stare,
Adio! să îmi zică,
Şi să o facă,fără urmă de regret sau frică...
"La revedere..."
Aşa mi-ai spus cu vocea ta,
Copil cu ochi de catifea...
Şi mi-ai zâmbit...
De-ai şti cât m-a nenorocit...
Dar am tăcut...
Şi gânduri mi-au rămas în gât
Şi am plecat,nu numai eu,
Ci amândoi,
Ne-am scuturat conştiinţa de noroi...
Îţi aminteşti câte furnici ai numărat?
Cu capul tău adeseori plecat...
Şi vocea ta aşa tăcută,
De o dădeam mereu pierdută,
Prin parcul ce ne-a purtat paşii
Îţi aminteşti,
Când ne-arătau cu mână copilaşii?...
Mai şti senzaţia nisipului pe talpa goală,
Pe care-am stat la plaja lacului cu apă-amară?...
Dar eu invoc trăiri de ani vechime,
Ani ce-au trecut peste-amândoi,
Nenumăratele secunde în care am uitat de acel "noi"...
Sunt amintiri trezite din neant,
De ochii tăi: Acele două-aureole boreale
Scăldate-n chihlimbar aprins
În care luna razele şi-a prins.
Ne-am mai văzut din când în când
Pe holurile cu care eu eram obişnuit
Iar tu erai doar musafir poftit;
În dreptul porţii locului ce am ales să-l părăsesc
Purtam cămaşa neagră din câte-mi amintesc.
Sau poate doar în drum, pe-acelaşi drum
Pentru un timp,c-apoi s-a bifurcat,
Eu înainte, tu la stânga şi treptat,
Ne-am depărtat...
Şi ca să vezi,ne-am întâlnit din nou
Să dăm vina pe soartă sau pe colegul meu?
Mi-ai spus când am vorbit că te-ai schimbat
Şi-ţi dau dreptate, n-ai minţit, e-adevărat.
Îţi aminteşti poveştile ce ni le-am spus
Când în acelaşi pat,stând spate-n spate
Am şi uitat că era noapte?
Mi-ai spus povestea copilei care,
Copil ce-a fost,
Şi-a oferit iubirea pe cuvinte goale
Şi-a suferit
Neştiutoare, a îndrăznit să ceară fericirea
Ne-având să dea la schimb decât iubirea
Atâtea nedreptăţi s-au abătut deasupra ei
Că mi sa-ntunecat privirea
Şi am simţit o ură greu de stăpânit
Ce-n mine demoni a trezit,
Şi doritori de sânge,
I-au vrut în ghearele dreptăţii lor
I-am vrut în faţa mea
Cu o privire să-i dobor
Pe cei ce-au cutezat acele nedreptăţi
Am vrut să fiu Edmondo-le Dante din cărţi...
Ce sa-ntâmplat în continuare,
Cu eroina povestiri tale?...
A suferit din propriile-i greşeli
Toate făcute sub influenţa iubirilor de ieri...
Care-au făcut-o pentru-o clipă să se piardă,
Şi-o clipă a fost de-ajuns
Să vadă moartea drept răspuns.
Dar a aflat că moartea are taxa ei
Şi nu o cere-n flori de tei.
Într-un târziu,
S-a ridicat din groapă unde ea căzuse
Dar a greşit,
Nu s-a uitat
Acolo unde a alunecat
Ci doar unde copila a căzut
Prăpastie cu şerpii amintirilor ce le-a avut...
Şi-a început, slăbită poate
Să nu mai creadă în realitate
A început s-audă glasuri noi
Meschine şi trufaşe
Care-au minţit,
Că ştiu ca să o scape de durere şi nevoi.
Şi i-a crezut naiva fiinţă,
Deoarece nu mai avea nici vise nici dorinţă
Erau abandonate toate,
Pe socluri putrezite,dărâmate
În adâncul fiinţei ei
Un loc ce devenea,
Mai negru ca de obicei.
Iar pe neaşteptate s-a trezit
În fum înecăcios
O ceată albă şi amară
Că rezultat al unui viciu "delicios"
Şi a gustat,a cutezat
S-a înecat...
Dar s-a obişnuit şi i-a plăcut
Cum toate îţi par bune la-nceput
Dar mai apoi greşeala ea a sesizat
Şi cum copile-i nu-i lipsea inteligenţa
S-a lăsat.
Eu am crezut c-ai terminat
De povestit,
Să-ncep şi eu povestea mea
Am încercat,
Şi mi-am dat seama c-am greşit,
Iar ochii tăi m-au lămurit:
Tu încă mai aveai de povestit...
Şi am tăcut...
Şi luându-ţi mâna într-a mea
Iertare am cerut c-am întrerupt
Şi ţi-am şoptit:
"Continuă te rog povestea..."
Şi-ai continuat cu glasul tremurând,
Căci eroina n-avea să se bucure curând
Deşi ea a scăpat din ceată,
De sfaturi "bune" n-a scăpat,
Şi s-a trezit gustând magie,
Un sentiment de înălţare,uşurare
Şi mii de fiori pe spinare ,
S-au repezit de-a valma care mai de care
În toată fiinţa ei naivă
Şi au trimis-o la culcare...
Dar cum orice magie are-o sursă,un motiv
Al ei nu a durat, s-a dus;
Ca mucul de ţigară stins sub talpă
A apus...
Şi-acum copila noastră eroina
A coborât din pod principiile şi stima
Şi-a hotărât că viaţa e mai mult decât
Carpe Diem sau "Trăieşte clipa"
Iar îngerul ce o veghea şi-a coborât aripa
Durerea să îi ia
Dar ea,
A refuzat...
Şoptindu-i la ureche a explicat:
"Lasă durerea să-mi fie învăţător,
Conţine şi-amintiri care nu dor,
Decât poate-amintirea lor..."
Şi nu ai terminat povestea...
Dar nu avea nevoie de sfârşit
Căci pe final mi-am amintit,
Că eroina ta,
Mi-a fost iubită...
Pentru-o clipă...
Dar cum zburase timpul,
Pe geam intrau zorii de ziuă
Şi eu plec a trebuit,
Dar ţine minte puţinele cuvinte
Ce-au părăsit hotarul buzelor mele
Şoptite în acordurile melodiei "Praf de stele"
"Iartă-te ca să mă ierţi
Nu ai de ce să-ţi pară rău,
Sau să regreţi..."
Şi ţi-am cerut, tu ochii să-i închizi
Lagune limpezi de cafea
Să nu-i mai văd,
Să pot pleca...
Să pot să-ţi las pe fruntea rece
Sărutul fără "Va urma "
Sărutul ce va dispărea din viaţa ta,
De vei voi sau de vei vrea...
Dar nu şi umbra mea
Care-a jurat,
Că va grijă de tine,
Când ţi-a văzut chipul plouat
De lacrimi cristaline,
Pietre de chihlimbar atât de fine...
Prin declaraţia de semi-prietenie
Pe care ţi-am făcut-o şi-am plecat grăbit,
Dar nu uita ce ţi-am şoptit,
Când buzele-mi ţi-au atins fruntea
Cufundată-n întunericul tăcerii
Având ca drept fundal rămasul bun al serii:
"Copil ai mai crescut...”
