Vetir'fadara

Hai să vorbim despre minciună...

A mea, a ta, a tuturor...

A zeilor...


Noi i-am creat şi ne-au creat,

În faţa lor am şi îngenuchiat...

Din ce motiv?

Neputinţă,dorinţă,mândrie?...

Prostie!...

Am ajuns să ne-nchinam la răsărit

Şi să ne fie teamă de-asfinţit...

Am uitat de origini, de om:

Fantomă ce ne bântuie noaptea în somn ...

Acum suntem creştini,musulmani,iezuriti

Atei, adventişti, pocăiţi,

Et caetera...

Şi adevărul este încă mult mai crunt.



Dar să lăsăm minciuna zeilor

Şi să vorbim de-a mea,

Care-i săracă,

Şi nevinovată...

Spusă de buzele-mi tremurânde,

Pentru toate-acele minţi flămânde...

Şi n-a avut că scop decât

Să scoată vorba de la mut,

Să dezgroape zâmbete din feţele plânse

Să readucă la viaţă privirile stinse...



Minciuna ta,

E cea a multora...

Ce au căzut,

S-au ridicat,

Şi n-au mai vrut...

Şi au jurat pe ce-au mai sfânt

Să nu mai simtă gustul de pământ

În gura lor ce-a început ,

Să poarte vorbe că şi scut...





Minciuna zeilor e veche...

Minciuna mea după ureche...

Minciuna ta fără pereche...