luni, 10 decembrie 2012
Ma'za Gala'beri
Tăcerea ascunde întodeauna paşii celor mai timizi,
Prin praful lumii, plimbându-se pe strada plină de perfizi
Căci numai pasul ei,
în taină poartă taina unui vis.
Doar ochii: lagunele-i de chihlimbar, mai văd intrarea-n
paradis.
Rămane-n spate lumea, între pereţi de piatră,
În mijlocul naturii gânduri măreţe o aşteaptă;
Coroana dezgolită a pădurii se-apleacă-n reverenţă,
Şi vântu' în jurul ei îşi cântă corzile-n cadenţă.
Raze timide varsă soarele, frângându-se pe buzele-i
trandafirii,
Curând se pierde urma ei sub colosale bolte safirii;
Bolte ce ţin în pântece pe lângă stele, nenumarate
vise:
Speranţe vagi ce moştenite de copii în ochii le stau închise.
Acolo, ţinând în mână cheia Porţii ce separă Cerul de Pământ,
Aşteaptă el, străinul ce legat de ea prin jurământ,
Născut din incestul a două umbre vegheză asupra ei
necontenit;
Privindu-i însa frumuseţea rămâne adânc nedumerit.
Odorul crinilor de mai pe gâtul ei de porţelan,
Îmbată simţurile străinului ce o conduce la divan
Şi luând în mâna lui pe-a ei, simte fineţea pielii ca de
ceară,
Deşi e frig, bătut e iar de adierea nopţilor de vară...
Ea îi zâmbeşte larg, privind adânc prin fiinţa lui,
Născut ca şi himeră, soldat în slujba nimănui,
Serveşte fiinţa ce-o admiră, pe cea care îi zâmbeşte,
Îndrăgostit străinul stă, în umbra celei pe care şi-o doreşte.
Se-aprinde cerul violet, cu nuanţe de turcoaz topit,
În faţa fetei ce-şi întinde mâna spre zarea ce s-a risipt
Spartă-n atomi sub urletul de jale al lupului pierdut,
De haita ce l-a renegat, de haita ce nu l-a mai vrut.
Deschisă Poarta de străin, aşteaptă paşii ei tăcuţi,
Ce vin trăgând în urma lor cuvântul celor mulţi necunoscuţi.
Rămase însă în prag chemându-l din priviri la ea,
Şi sărutând ale lui buze, sădii în ochii lui uitarea.
Trecu pe celalalt tărâm fără să mai arunce o privire,
Lăsând în spate un strain ce agăţat de-o amintire
Îi va purta în suflet sărutarea de pe buzele de trandafir;
Încă un an va aştepta din nou domniţa cu părul de caşmir.
miercuri, 21 noiembrie 2012
S'anide
Colţi de-ntuneric ameninţă apusul din umbra semilunii,
Se sparge-oglinda nopţii în sunet de strigoi...
Şuviţele de foc îi curg cascade pe umerii ei goi;
Priviri tăcute o privesc din toate colţurile lumii.
Se-adună hoţi de suflete la lacul de pe munte
Unde se scaldă-n lavă trupul S'anideei;
Dragoni îi suflă foc pe floarea orhideei
Ce îşi împrăştie candoarea pe-a ei frunte.
Şi-au scris coregrafia fluturi de cerneală,
În omoplatul drept pe pielea-i sărutată de luceferi;
De-alungul coapselor îi odihnesc petalele de nuferi
Învăluindu-i fiinţa întreagă într-o mireasmă ireală.
La buza cu pistrui râvneşte demiurgul neîncetat,
Să-i simtă gustul dulce de smochină timpurie,
Ochii-i tânjesc la trupul zvelt ce mângâie mătasea străvezie;
Priveşte-o demiurgule! priveşte-o cum se-apucă de cântat...
Mai face-un pas spre S'anideea vrăjit de glasul ei,
Dar luna îi împrăştie mantaua lui de umbre pe pământ,
Apare gol în faţa fetei speriat şi fără de cuvânt;
Ea îi zâmbeşte cald şi prefăcută în scântei se pierde pe
alei…
luni, 12 noiembrie 2012
Lasi'ghi N'aa
Aştept de e nevoie până dimineaţă,
Să-ţi curgă raze dulci pe-obrazul fin.
Aştept cu nerăbdare stropii reci de gheaţă
Ce-apar întodeauna când noaptea e-n declin.
Aştept un semn să-mi laşi pe cerul ce-a luat foc,
Aprins de soarele născut şi azi în spuma marii.
Aştept să te trezeşti din nou, dar în alt loc,
Să te descopăr iar, întinsă-n largul zării.
Aştept ca ochii tăi acoperiţi de fluturi,
Să-mi caute privirea cum au făcut-o ieri.
Aştept să te ridici, şi-apoi ca să te scuturi,
De florile de maci, de florile de meri.
Aştept ca mâna ta să-mi dea atingerea râvnită,
Să simt cum degetele-ţi cântă simfonia.
Aştept cu-obrazul meu bătut de vânt, cu pielea tăbăcită,
De-atâta timp şi vreme rea; redă-mi tu armonia...
Aştept să-mi cânte glasul tău încă odată
Nenumărate note dulci ale viorii ce îmi sunt străine;
Aştept cu ochii-nchişi să le aud pe toate adunate laolaltă,
În imnurile ce le cânţi tu pentru mine.
Aştept să-ţi simt pe buze sărutarea,
De-adorm, întinde-ţi braţele şi ţine-mă la tine.
Aştept să mă învălui, oferă-mi tu uitarea,
Ca mâine să te caut iar, să nu mă pot abţine!
duminică, 21 octombrie 2012
Na'crem
Nu-ţi spun că eşti frumoasă străino,
Mă îndoiesc că m-ai crede oricum,
La cum vedeţi voi: prin cioburi de fum;
Mai bine închide-ţi ochii şi vino...
Cu paşi uşori păşeşte pe aripa nopţii,
Fulgi de-ntuneric vor acoperi al tău trup.
Din ochii tăi bucăţi de lună se rup,
Să te scape de mrejele sorţii.
Alege-ţi o stea, al tău luceafăr de-argint,
Dă-i forma dorită de femeia din tine:
Înalt, puternic şi tandru, cu degete fine;
Degete ce vor ţine al tău trup în alint.
La prima notă ce o va scăpa vioara,
Cu corzi din vise dulci şi-arcuş de sticlă mată,
Din văi adânci de munţi trei umbre se deşteaptă,
Şi doar atunci la harpa-ţi va cânta fecioara.
Dansează te rog tangoul lunii pline,
Răspunde tu cu paşi copilei care te-a visat,
Creează-i din mişcări un Univers de neuitat;
...de nu îţi aminteşti copila, dansează pentru mine.
Nu-ţi cer să-mi spui nici măcar cine eşti,
Vreau doar să văd un suflet înflorind,
Şi de ce nu, vreau să te văd zâmbind,
Dar tu, necunoscuto, tu străino, ce doreşti?
sâmbătă, 20 octombrie 2012
Uferi'ao
Gloria sărutului tău,
S-a frânt în tornada aşternuturilor mele;
Totul în van căci m-au dus ispitele rele
Cu gândul la altă amantă, lângă alt şemineu...
Buzele tale din ceară de crini,
Au sfârşit topite peste ale-mele grăbite,
Să mă facă să uit de-acele ispite,
Păcat, în seara aceea pe umăr îmi jucau doar îngeri haini.
Ţi-ai încercat magia sânilor goi pe a mea privire
Dar te-au asaltat câini de vânătoare: mâinile mele fugare,
De pe sânii tăi goi s-au repezit la ale tale picioare,
Ţi-am savurat fiecare spasm de placere şi de uimire.
Gemea în tine femeia la lumină difuză.
Pumnale ascutite mi-ai înfipt în omoplaţi din vanitate,
Mi-ai muşcat şi gâtul, să semene cu al meu spate.
Torentul de placere ce l-ai invocat a fost doar o scuză!
Adăposteşte-ţi privirea de primele raze de soare,
La pieptul meu pe care nu demult desenai spirale,
Într-o geometrie ciudată: a degetului, plimbată agale,
Ciudat cum numai femeia poate să facă din spirale o floare...
miercuri, 26 septembrie 2012
Naff’ari
Oprindu-se o clipă între portretul tău de ceară şi al meu vechi şemineu,
Au ridicat spre cer praful de pe pardoseala camerei ce odată am numit-o a noastră.
Ne-au căzut în noaptea aceea speranţele într-o ploaie de foc cu flacără roş-albastră.
Ne-am ridicat păcatele unul altuia şi le-am aruncat ca orbii drept vină,
Pentru că la nici unul, „noi” nu s-a transpus concret pe retină.
Sub ploi am stat amândoi nopţi de-a rândul, cu rândul;
Am reuşit să curăţăm tot... tot, mai puţin gândul.
Ne-am dat foc la mâini şi ne-am mângâiat reciproc buzele,
Sătui de goliciunea vorbelor noastre, ne-am înghiţit scuzele
Şi-am dat pe gât, un pahar de vin eu; tu ai vrut gin.
Eu speram să te uit, tu sperai ca eu să devin un străin.
Stelele noastre căzătoare n-au căzut prea departe una de alta.
Oricât de mult ne-am zbătut noi, ne-a bătut soarta,
La jocul de şah unde eu nebun şi tu regină, de-aceeaşi culoare.
Ne-am sabotat reciproc: eu am rămas fără scop, tu fără floare.
Lanţurile din jurul încheieturilor ne-au ros tot ce-aveam, mai puţin pielea,
Resemnaţi ne-a găsit apusul căutându-ne visele în fum de narghilea,
Unul în spatele altuia simţeam cum alunecam spre orizonturi străine.
Ai dispărut tăcută ca cenuşa ultimei scântei dar privirea ţi-a rămas la mine.
marți, 25 septembrie 2012
Dephy'ate
Because I couldn't sleep last night thinking of you...
And all the things that failed becoming true
Because the world shattered in tiny pieces of us
For failing but again to earn your trust...
Over things in this world,
the good and the bad,
you stumble upon
And every time you do it,
again you'll be born
Every step you take no matter how small,
no matter how little you are
In you light that shall pour out from you,
you'll be nothing less then a star
Stumble upon dreams
and the wonders they bring
Take a walk if you please
but that garden of roses does sting!
Make a trade in the world of your sleep,
exchange hopes for young foolish dreams
And just like that, your tiny little hands
will hear the joy of the world and the screams...
Stumble upon life...yours, mine
or just life itself
Smile to it!
give it a big kiss on both of it's eyes
Enjoy how from nothing it's born,
mourn as it dies
Let it fall into you,
fill you up 'till your last speck of hair
But be bold, brave and cunning,
the life it's not fair!
Stumble upon time
as if flows from your vein
Into a one-way sand glass,
be aware, just like time, the sand only drains
So take care of it!
keep time closed in your eyes
Be you the one
that decides how it flies.
Stumble upon waves,
tornadoes and tides
Become one with them,
feel the sky as it cries
Tears, both warm and cold
shall pour over you
Oceans shall drawn in your being,
believe it child, they'll do!
Stumble opon wind
and when you do, don't blink
Go with it,
just feel, do not think!
Let it take you to the end of our lands,
the old and the new
Watch from up there the spark of the humans,
the world as it grew.
Stumble upon me,the poet,
the lover, the King of the Fools
Take my hands
that I've seen only as tools
Into yours and let me feel
even if it's only a little while
The warmth and the love
of your hands, of your smile.
I ask of you:
put your arms around me!
Lend me your sight,
let me see what you see,
So I can bring myself
even closer to you,
Because closer to you
it's all I dream to do...
Stumble upon you, child of sunset
and as you rise, in the light of the moon
Don't write me off just yet
it's but too soon!
Come towards me and the world
and in your kindness,embrace us both
You be the burning fire,
we'll be the moth.
And if it's ment to be
let us but perish into your light
Don't know about the world but
the last thing i want to see
it's just your sight.
Stumble upon you,over and over again
'till the end of your days
So I can hope to stumble upon you
Be it a whisper, a touch or a gaze.
duminică, 23 septembrie 2012
Arapol'a
Hi there! stranger,
let's play a game.
I fall for you,
and you for me.
It's all the same,
it's but a shame
For winner shall
not even see
A glimpse of wealth,
his precious prize:
His gem of truth
with roots in lies,
Supposed to be
beyond imagination.
This winner shall
taste bitter from starvation;
For dreams and hopes
made out from dust,
Desires: shards
leaked out from lust.
It's all but ruins,
the Promised Land.
His pride, his castle
turned to sand .
A wanderer became again,
searching one more time
The secret of a happy life
the secret worth a dime.
duminică, 19 august 2012
Dan’adar goh’lihner
Caut, de mult timp, ceva ce-mi lipseşte,
Răspunsul enigmei pe care-mi
pluteşte
În linişte sufletul, în marea
de gânduri,
Ce-am vrut să le-ascund
rătăcind prin rânduri.
M-am trezit tot singur,
uitându-mă jur.
Mi-au întâlnit ochii peretele
dur,
Ce-a rămas tăcut sfidându-şi
privirea.
Cine-ar fi crezut că-mi
lipseşte fericirea?
Gol aşa cum sunt, mă dezbrac de
haine
Şi m-arunc în apa ce-şi ascunde
taine,
În stropii de gheaţă ce-mi
ataca trupul,
Tot săpând în mine fără nici un
scrupul.
Acolo sub duş, văd ce nu văd
alţii,
Îmi văd sufletul ce, satul de
ovaţii
S-a crăpat în zece colţuri de
oglindă,
Şi de-atunci în noapte fiinţa
mi-o perinda.
Le-am găsit pe rând, în tot
trupul meu,
Toate numai una ce-a lipsit
mereu.
Am aflat târziu, stând sub apă
rece,
Îmi lipsea iubirea, motivul
de-a trece.
Cu trudă prin vise, înotând
oceane,
Cap la cap am pus sute de
icoane!
Cu acelaşi chip, al ultimei
piese,
Şi-am văzut privirea doar celei
alese...
Te-am văzut pe tine, tânăra
domniţă!
Stând pe-un vârf de stâncă,
ochii-ţi de zeiţa
Trimiteau fiori ce veneau spre
mine...
Privirile tale: farmece divine!
Am rămas acolo, stând în faţa
ta,
Până când în mine ai sădit
iubirea.
Vocea-ţi de copil a pavat un
drum
În inima mea, ce-odata a fost
scrum.
Aripi mi-au crescut pe-ai mei
omoplaţi,
Să te vadă aproape ochii-mi
vinovaţi
C-au râvnit la tine, iubita
perfectă,
În tine iubito, cerul se
reflectă!
În palmă-mi răsar trandafiri,
grădini!
Văd în râsul tău jocuri de
lumini,
Ce-mi bucura fiinţa până în
adâncuri.
Te simt doar pe tine, restul
sunt nimicuri...
Şi-ţi sărut şi buzele cu gust
de şerbet.
"Mulţumesc iubito, m-ai
făcut să zbor..."
duminică, 5 august 2012
Davida'dora
Do you want to see it?
I asked her gently behind the ear...
She didn't say a word at first,
She only stood, my dear!
Do you want to see it?
I asked again, but out loud,
And as her sight shatterd in fear,
Moon disappeared in the arms of a cloud.
See what my dear?
She finally replied looking at me.
with her pale face basked in moonlight she asked:
What do you want me to see?
For a moment,
I thought of showing you the world;
With all it's might and grace,
The only wonder that's sold.
To me, to you,
To mortals in pieces of time.
Time that was wasted for hundred of years,
I can get you a millenia for a dime.
And that's not all,
I'll give you sight beyond reach;
Beyond hatred, sloth...maybe lust?
To see true nature your eyes i will teach.
You'll see by yourself,
The nature of human, the ultimate beast.
Cursed being by blood of the moon,
The beast that made from a soul a mare feast.
No, don't do it!
Her voice trembled and so did her hands...
Your world, my world is too scary,
Take that away, bury it deep into sands!
And if you can,
Build me a new one, a one full of light.
A one in which love is a weapon,
And you are my knight .
And me,
A poor soul, waiting for you.
Hoping that one day you'll come,
At the end of the worlds, the old and the new.
Meet me there,
And whisper to me into my ear,
As I run into your wide opened arms,
"I love you! I love you my dear! "
miercuri, 1 august 2012
Ai'haao
Show me your eyes, show me THOSE eyes!
A moment of silent above the lies
Spare me so I can get closer to you,
So close to make your eyes be true.
Your eyes unique, two blazing suns.
In each of them the little runs,
The little star, chasing the big,
The one you use my mind to dig.
So let me dive, a little more
To reach your lips, to reach the shore,
Your eyes my dear, do let me kiss,
Your eyes...your being all it's but a bliss!!!
vineri, 27 iulie 2012
Miana'ara
Remember my eyes and
the story they tell,
Get drowned in them
charmed by a spell.
Search for a light,
some shades of grey,
Don't get attached, a
wanderer stay.
Let it rain in the
depths of my world;
The land of my mind, a
land full of cold.
This is where all
paths converge to the soul,
Be aware young
traveler at the laws on the scroll!
The place you search
for is no longer here,
It's buried beneath
what I held most dear,
Don't dig a hole in my
consciousness layer
Or my Realm will hunt
you for a thought slayer.
Three safe paths are,
for you to take,
The path of the
dreamer, cursed by the lake,
The road of sinner,
who wants to atone,
And the path of the
seeker, forever alone.
Do hone your skills of
the you, who are weak,
Go to the mountains,
there's the knowledge you seek,
And as a flower, your
thorns must grow,
In the mist of time,
get a hold of the flow!
Spread all your scent
in my Valley of Lust,
Turn my feet into
stone, my pride into dust,
Let my hands feel your
thorns as they sting.
Be it your kiss that
turns my fall into spring...
miercuri, 25 iulie 2012
Se’te meli’naga
So let's meet again at the end of our days.
In the shadow of sun colapsing over the world,
You wait for me in the empty park, full of gaze,
As my ego, in a garden of rocks, stays lost and hurled.
One kiss, one slap, one kiss, I ask of you...
First kiss for all the time you've missed me,
The slap for all the wrong I've done to you,
Last kiss: your kindness I beg of you to let me see!
As the earth snaps at our feet and the sky shatters,
Tell me why you wanted to see me off the most?
Be it my poems or words, maybe diffrent matters,
One thing is certain, without you I'll get lost.
May the last sunset finds us holding our hands,
So close your eyes, open your mind, widen your soul.
In the pitch black that rushes upon us with no plans,
Stay strong, don't lose your heart, don't lose the goal!
If by a miracle, we get to see a new world's birth,
A rain of sunshines shall bath us anew, and then
Let's go on diffrent paths to see the new Earth,
At the end of this world too, let's meet again!
vineri, 13 iulie 2012
Poe'mia Vin'era
Îmbătaţi poeţii!!
La fundul pocalului îşi ascund tâlharii secretele vieţii...
Turnaţi-le în gură mustul uitat dinadins pe buza iubitei de-aseară,
Lăsându-şi voit în mâinile poetului-copil trupul de ceară,
Daţi-le, daţi-le vinul şi-apoi lăsaţi-i singuri pe alei;
Vor lua poteca dală cu dală la dans în gând şi-n condei.
Din a lor nebunie se vor naşte himere cu trupul copacilor şi chipul fostei iubiri;
De umbra lor, în vârf, vor atârna ciorchinii trecutei fericiri
Desfăcându-se precum coconii în fluturi ce a lor mână şi suflet nu pot ajunge;
Fluturi ai nopţii pătaţi de lipsa luminii într-un curcubeu ce se frânge
De-ncheietura mirosind a parfum de iris a necunoscutei ce-aşteaptă încă,
Pe altă alee, un alt poet ce-mbătat de imaginea ei rătăceşte într-o frică adâncă,
A propiilor gânduri ce-i ţipă îndoiala în gesturi, generând scenarii şi-actori;
Îi par aievea în faţa ochilor tulburi ce-o vad pe ea prădată de alti cuceritori
Ale căror cuvinte şi rimă le-au îngropat pe-ale lui într-o sticlă de vin.
I-aţi paharul şi sapă poetule! iar la fund sădeşte un crin,
Care din cioburi de sticlă pictată îşi va creşte floarea, ca amintire, in umărul ei;
Şi-astfel, grădini sădite de poeţi se ridică în lume, grădini de femei!
La fundul pocalului îşi ascund tâlharii secretele vieţii...
Turnaţi-le în gură mustul uitat dinadins pe buza iubitei de-aseară,
Lăsându-şi voit în mâinile poetului-copil trupul de ceară,
Daţi-le, daţi-le vinul şi-apoi lăsaţi-i singuri pe alei;
Vor lua poteca dală cu dală la dans în gând şi-n condei.
Din a lor nebunie se vor naşte himere cu trupul copacilor şi chipul fostei iubiri;
De umbra lor, în vârf, vor atârna ciorchinii trecutei fericiri
Desfăcându-se precum coconii în fluturi ce a lor mână şi suflet nu pot ajunge;
Fluturi ai nopţii pătaţi de lipsa luminii într-un curcubeu ce se frânge
De-ncheietura mirosind a parfum de iris a necunoscutei ce-aşteaptă încă,
Pe altă alee, un alt poet ce-mbătat de imaginea ei rătăceşte într-o frică adâncă,
A propiilor gânduri ce-i ţipă îndoiala în gesturi, generând scenarii şi-actori;
Îi par aievea în faţa ochilor tulburi ce-o vad pe ea prădată de alti cuceritori
Ale căror cuvinte şi rimă le-au îngropat pe-ale lui într-o sticlă de vin.
I-aţi paharul şi sapă poetule! iar la fund sădeşte un crin,
Care din cioburi de sticlă pictată îşi va creşte floarea, ca amintire, in umărul ei;
Şi-astfel, grădini sădite de poeţi se ridică în lume, grădini de femei!
joi, 5 iulie 2012
Mil'lian (Partea I)
Amurgul a trei sori stingea în depărtare zarea,
Pe plaja prinsă-n umbre se auzea doar marea.
De calmul valurilor se-mpiedicau perechi de
paşi mărunţi
Ce în tandem cu vântul se coborau din munţi.
Rupt din înaltul cerului se lasă-n jos un
fulger negru
Luand forma unui demon, îşi aruncă-mprejur
ochii de tigru.
Ajunse în faţa fiinţei ce coborâse dintre munţi
mai înainte;
Aceasta, se prezentă prin reverinţă în
sfintele-i veşminte.
-Ne întâlnim din nou, tu Scythe "Aducător
de Moarte"
-Prefer deschizători de drumuri cu-o misiune aparte,
E o plăcere să te-ntâlnesc din nou serafim
Mil'lian,
Sunt curios ce alizeu mi te-a adus pe-acest
liman.
-Ştiam ca vei veni, mi-au spus-o sorii,
În plus, în calea ta ai spulberat toţi norii.
Când ai căzut pe-acest pământ ţi-am întâlnit
privirea.
Hai recunoaşte, mă căutai şi tu să ne-amăgim
din nou cu fericirea!
-Nu recunosc nimic, în schimb îţi dau
dreptate,
Privirea mea o căuta pe-a ta de secole uitate.
Nu am uitat de întâlnirea noastră pe braţul
Galaxiei Nerr'a
Văd, ţi-au rămas încă în păru-ţi creţ flori de
camera.
În ochii lui de gheaţă se-aprinseră scântei,
Se-apropie de tânără şi luând în mâna lui pe-a
ei,
O sărută adânc cu buzele-i albastre
Lăsând pe-ale ei buze amprenta multor astre.
Tot în tăcere mâna fetei, se-opri pe pieptul
lui.
Simţi în loc de inimă bătând blestemul Tatălui
Ce l-a făcut Distrugător de Lumi în Univers;
Menit ca să distrugă, unealta Lui de şters.
Aprinşi cei doi, nemaiputând dorinţa lor reţine,
Se înveliră apoi în flăcări vii, divine
Şi-n dansul pasiunii dădură foc la cer,
Pământul de sub ei se transformă-n eter
Geneza unei stele sfârşi în acea noapte,
Pe cer nu se vedeau decât frânturi din nori de
lapte.
În jurul lor se aşternu tăcerea cântată
de-ntuneric;
Toate adunate stăteau captive într-un tablou
himeric.
Când primul soare se trezi, s-alunge noaptea
ce-ntârzia să plece,
Pe trupul gol al Mil'lianei se stranse roua
rece.
Sorbind-o din priviri veghea asupra-i Scythe
de pe stânci,
-Trezeste-te iubita mea, vin apele adânci!
O deşteptă degrabă marea, cu stropi de gheaţă
repezi
Şi o porni tot goală sărind pe zeci de lespezi.
Ajunse lângă Scythe ce o privi zâmbind,
Iar mâna lui se-aprinse, un soare-n palmă el
clădind.
-Te rog ce te-am rugat şi în trecut, să cruţi
această lume!
Da-i timp, speranţă, din nou la viaţă să
se-adune!
Vei fi surprins să vezi în ce-nfloreşte viaţa...
Nu vrei s-auzi cum râde natura dimineaţa?
-Când totu-i trecător, ce rost mai are-o clipă?
De-ar fi să las această lume, aş face o
risipă!
Nu vreau să mă gândesc că ieri era o floare,
Şi azi e-o piatră goala ce-o încălzeşte-un
soare.
-Ar trebui să pleci, te-aşteaptă Ceata ta de îngeri,
Nu vreau ca Raziel să-mi mai trimită plângeri.
Iar dacă mi Te ia, ma voi simţi iar singur
Şi nebunia mea se va aprinde sigur.
-Scythe spune-mi sincer, ce cauţi tu, iubirea?
Întreabă Mil'lian în timp ce-i evită privirea.
Îi puse mâna-n dreptul inimii s-asculte iar tăcerea,
Căci Scythe era rece, născut cu nemurirea.
-Cum aş putea să caut ceva ce pentru mine nu
există?
Dar tu, tu eşti cladită din lumină şi totuşi
te văd tristă.
Distrugatorul lung privi la serafimul ce
suspină,
Ceva se rupse-n el şi brusc ştiu cine-i de
vină...
-Eu plec acum, fă-ţi treaba, Aducător de
Moarte,
Te vei trezi într-un final ca nimeni nu ţi-e
aproape,
Iar eu...voi fi trimisă în lumea muritorilor;
Mă voi ruga să
nu te văd cum vii să dai foc zorilor!
Un pas păşi în spate, călcând pe aer moale,
Îl sărută pe frunte simţind cum pieptu-o doare;
Se ridică-n văzduh şi se-nalţă uşor.
Tot ce rămase-n urmă fu doar al ei odor.
Se înălţă de-asemeni şi Scythe peste ape
Ţinând în mână soarele ce începu să-i sape
În pielea de opal cu aur tatuată;
Pe piept un Pheonix ţinându-i lumea-ncătuşată.
Lăsp sp cada mingea de lumină în inima
oceanului,
Ce-n disperare întinse mâna malului
Dar stâncile de calcar îi retezară avântul.
În final, tot ce atinse malul fu doar vântul.
Pământul tot se scutură şi începu să geamă.
În ochi de apă repezi munţi se scufundară
Şi limbi de foc ale abisului făcură totul scrum.
Nepăspător Distrugătorul se avântă prin fum.
Ajunse în adâncurile-aprinse ale pământului,
Mergând pe urmele lăsate-n umbra timpului.
Se-opri în faţa Gaiei ce-l aştepta se pare;
Văzându-l că soseşte ştiu că nu mai e scăpare.
-Cum te numeşti tu Gaie ce guvernezi această
lume?
-Sunt Eda'riana, dar ce contează al meu nume?
Acum, când totul se va pierde-n focul
mistuirii,
Să mă întrebi de nume e împotriva firii.
-Te ştiu, eşti Scythe, Călău în slujba Lui!
Te simt de când tu mi-ai păşit hotarul cerului.
Văd că-n zadar a fost s-o chem pe Mil'lian,
Blestem a ta fiinţă, ştiind ca voi sfârşi în
van!
-Eda'riana, Gaie, de-a lungul vremii Te-a
vegheat,
Din voia Lui, cu mâna Lui El Te-a creat;
Dar ai greşit şi-ai neglijat acest pământ
Şi vieţile ce-au fost odată nu mai sunt.
-Viaţa de pe-acestă piatră a curs numai în
tine;
Să simţi doar tu căldura nu te-ai putut abţine.
Te-ai răzbunat pe fiinţele ce te-au slujit.
De ce-aş păstra acest cavou pustiu şi prăfuit?
-De îmi vrei moartea, mai am o singură dorinţă:
Aruncă-mă la sânul lor, îţi este cu putinţă.
Vreau doar să simt căldura sorilor încă odată;
Braţele lor, până la urmă, sunt tot ce-am vrut
vreodată.
-De vei sfârşi, va fi de mâna mea!
Dorinţa ce o ai e demnă doar de-o stea.
Tu, Mamă a Naturii, ce ţi-ai ucis copiii,
Nu numele ce-l cer ci-acest păcat e împotriva
firii!
-Priveşte-mi Râul Vieţii cum lumea părăseşte.
Spune-mi tu Scythe, la ce îţi foloseşte,
Să-mi vezi venele sângerând cu ceea ce a fost
odată viaţă?
Priveşte bine demonule cu ochii tăi de gheaţă!
Căzu-n genunchi pe jumatate moartă cu venele-i
deschise.
Distrugatorul se-aplecă şi rănile-i închise;
O luă în braţe apoi şi-o sărută pe buzele-i
de-opal aprins,
În ochii Eda'rianei, lumina s-a şi stins.
Se ridică cu ea în braţe Scythe peste mările
de foc;
Prin ploile de sânge ale pământului acesta-şi
făcu loc.
Se-opri pentru o clipă în faţa sorilor ce
admirau sfârşitul:
-Această biată fiinţă nu va mai prinde răsăritul.
-Ne e indiferent, răspunseră cei trei la
unisol,
N-am vrut această Gaie, şi n-a jucat un rol
În nemurirea noastră ce se va stinge peste
veacuri multe
Am refuzat-o în nenumarate rânduri, n-a vrut
să ne asculte.
-Ce soartă va primi, lăsăm la judecata ta.
Fă-ţi treaba Aducător de Moarte! sfârşeşte-i
de doreşti viaţa.
Dar dacă o faci, în altă galaxie sapă-i tu
mormâtul;
În galaxia noastră nu vom primi nici mortul şi
nici sfântul!
- Vă las atunci să ardeţi timpul ce-l aveţi,
De vizitat vă vizitez când n-o să mai puteţi.
A vostră flacară voi lua, s-o sting cu întuneric
Şi tot ce-a fost nu va mai fi decât un vis
feeric.
Porni în zbor prin Univers, spre colţuri vast
îndepărtate;
În locuri pline de-ntuneric de El de mult
uitate.
Ajunse în lumea ce-avea gazdă un soare cu
flacără-albăstruie:
Planeta ce-o numea el casă, cu zarea amăruie.
Atinse iarba argintie, din câmpul plin cu
flori
Ce începură toate a plânge amarnic de-al lui
dor;
Păsări se ridicară în văzduh zburând în jurul
lui,
Din depărtări priveau la el zeci de perechi de
ochi căprui.
-Veniţi, le chemă Scythe, v-am mai adus o
soră!
Grăbiţi-vă, de nu, nu va mai prinde următoarea
auroră.
Hrăniţi-o voi cu viaţa ce eu v-am dat-o vouă
Şi în iatacul meu trimiteţi-o când va fi lună nouă.
Trecură săptămâni de când pe Eda'riana o aduse,
În grija Gaielor-surori din ale căror lumi
distruse
Scythe îşi luă ca drept trofeu pe fiecare Gaie,
Făcând din ele un Harem să-i ţină companie în
odaie.
Când luna plină se aprinse în roşu sângeriu,
Eda'riana îl aştepta pe Scythe pe patul
purpuriu.
-Ce vrei Distrugătorule, de ce-ai salvat a mea
viaţă?
Doreşti să fiu amanta ta, să-ţi încălzesc
corpul de gheaţă?
-Ai de ales tu Gaie decăzută: trăieşti aici
ori poţi muri,
Nu poţi scăpa din acest loc, de mine tu nu poţi
fugi!
De mi te dăruieşti, poftită eşti în al meu
Harem tu să stai,
Stinge-mi te rog setea; vreau corpul tău tu să
îmi dai!
Eda'riana tăcu şi fără-a spune un cuvant de el
se-apropie,
Simţind atingerile fine ale Gaiei privirea
demonului scânteie;
Prinse în braţele-i calici al fiinţei firav
trup,
Şi-n el se trezi brusc năravul unui lup.
O dezbrăcă de-ale ei haine ce-atinseră
podeaua,
Şi-n pieptul gol al Gaiei pierdându-se, simti
acesta cafifeaua.
Sub clarul lunii ce îşi împrăştia lumina de un
roş' aprins,
Târziu, spre dimineaţă, contopirea lor s-a
stins.
luni, 14 mai 2012
Xaro'na
De-mi treci marea de cerneală
tu copilă ce-ai strâns rânduri,
În mâinile ce-ţi sunt de ceară
atingând atâtea gânduri,
Puse-n grabă pe hârtie,
să nu zboare precum vântul,
Ţin în ele taina lumii;
ţii în mână tot Pământul!
Barca ce ţi-o faci din trestii
a purtat de-a lungul vremii
Zei ce au pierit cu timpul,
şi-ale nopţii mândre bestii.
Dar acum te poartă-n braţe,
peste apa mea de gheaţă;
Vino, azi te-aştept la Poartă
să-mi spui ce vrei de la viaţă.
Malul ce-ţi sărută pasul
te primeşte-n a mea lume;
Locul unde cei aleşi ajung,
dupa cap nu dupa nume.
Lasă-ţi mâna prada mie,
vreau să te conduc copile,
Pe tărâmurile mele
unde totul stă în file.
Ajunsă în faţa Porţii,
desfă-ţi mintea într-o cheie.
Forma ei va fi lăstarul
unei flori de orhidee.
Vei deschide cu ea lumea
ce stă închisă într-o coajă:
Univers al celor care
s-au găsit pierduţi pe plajă
Bolta ce o vezi deasupra
îngerii i-au dat culoare,
Prin luceferi mereu tineri,
veşnic tânjind cu ardoare
la iubire pământească
ce-i găsită în trupuri calde.
Azi tanjesc la ai tăi ochi,
în lumina lor să-i scalde.
Podul ce îl vezi la mal,
ridicat în cinstea ta,
Cere paşii tăi mărunţi;
lăsă-ţi haina-n grija mea.
Te îndrepti spre locuri unde
nu-i nici frig şi nici căldură,
Poti să laşi acum de-oparte
masca ce-o ai pe figură.
Braţu'-ntinde, desfă pumnul
într-o arcă ce va ţine,
Munţi întregi de aur verde,
Fiinţă cu puteri divine,
te proclam şi te ridic
Printre zei de muritori,
făra să îţi cer nimic.
Luna îţi va împleti iatacul
din raze de-argint topit,
Legănată-n umbra zilei
vei dormi la asfinţit.
Aripi de dragon pătate
vor cuprinde trupul tău
Şi îl vor purta în spate
până-n pragul lui Orfeu.
Harpa lui îţi va fi muză,
serafimi îţi vor croii
Rochia ce o vei purta,
rochia-n care voi privi
Cum îţi mişcă fiinţa toată,
într-un dans al nemuririi.
Frumuseţea ta copilă,
este împotriva firii!...
De vei înota oceanul
viselor ce nasc din gânduri,
Nemurirea te aşteaptă,
te vei pierde printre rânduri
Ce le-ai scris seară de seară
cu speranţa drept peniţă.
Grija însă la iluzii,
grijă draga mea domniţă...
Trezită vei fi de mare,
de-a ei calmă briză rece,
Valuri albe, roş', albastre
peste gleznă îţi vor trece,
Să-ţi aducă-n braţe taina
celor mai ascunse locuri;
Îngropate în adâncuri,
Făurite-n timp şi focuri.
Îţi voi umple eu carafa
cu stropi mari de rouă fină,
Culeşi pentru dimineaţa ta
din bobocii de lumină
Ce-au crescut pe glezna nopţii,
din flori albe de-ntuneric
Sus pe marginea Abisului
răspândind miros feeric.
Este timpul draga mea,
Universul meu se-nchide.
Însă ştiu că mintea ta,
altă lume va deschide.
Păşeşte tu iar prin poartă
fără să-ţi întorci privirea.
Din toată povestea mea,
ţie îţi las amintirea...
Ce-o sa faci oare cu ea
te priveşte doar pe tine.
Vinde-o celor mai săraci;
...iar de nu te poţi abţine,
Ţine-o încuiată-n minte
printre ale tale gânduri
Ce-mpletite cu speranţe,
Îţi vor răsări din rânduri.
marți, 17 aprilie 2012
Maya Avi’ora
Păşeşte-n palma mea de vrei tu domnişoară,
Să te conduc doresc, pe scena vieţii.
Păstrează-n mână a ta vioară,
Vreau să îmi cânţi în zorii dimineţii.
Ridică Caron cortina nopţii dintre umbre,
Să poată ochii mei calici să te admire
Cum, stând în faţa dimineţii ţintuită în penumbre,
Ridici de jos tăcuta ta privire.
În acea clipă, tăcerea se revarsă peste lume.
Cu porţii mici de linişte se naşte zarea,
Lumina se repede în ale valurilor spume
Să-ţi poarte chipul unde n-ajunge uitarea.
Vioara prinde glas la prima notă.
Se-opreşte timpul să asculte lângă mine,
Cuprinşi de vrajă sub aceeaşi boltă,
Stăm amândoi uitându-ne la tine.
Aud arcuşul tău cum pe vioară se avântă...
Dispare tot în jur, rămân doar spaţii goi.
În Universul ce se naşte şi se zvântă,
Privesc acum la cer în ochii tai.
În ultimul acord îmi stă trezirea;
Din visul meu: ocean întins de note-adânci,
În care mi-am găsit la fund iar nemurirea,
Doar ca s-o pierd din nou pe undeva pe stânci.
De tine să m-apropii îndrăznesc cu greu,
Violonista zorilor de azi ce laşi mereu ecou;
Îţi dăruiesc crinii imperiali: ofranda lui Orfeu
Şoptindu-ţi "Maya, te-aştept să-mi cânţi din nou..."
luni, 9 aprilie 2012
Ida’na A’ona
Aminteşte-ţi de mine ca cel ce văzându-te afară,te-a făcut să zâmbeşti.
La marginea cerului, în ceaţa dintre lumea ta de culori şi-a lor de cenuşă,
Rămasă ai fost, uitându-te-n jur cu lacrimi aşteptând lângă a lor uşă;
Te-am găsit căutând ceva să mănânci şi să bei, ceva să iubeşti...
Aminteşte-ţi de-a mea atingere şi cum, mâna mea dreaptă,
La pieptul tau şi-a culcat palma obosită în cautarea salvării
Ce n-a venit decât prea târziu,la sfârşitul timpului când vocea chemării
Spartă demult a rămas în golul imens dintre suflet şi-a inimii ultimă treaptă.
Aminteşte-ţi ochii mei ce căzând asupra ta, te-au scăldat în lumini:
Aurori boreale născute din ale mele lacrimi de gheaţă şi ale tale scântei,
Ferecate adânc în privirea-ţi de foc verde-albăstrui şi, vrei nu vrei,
Te-ai dezbrăcat de secrete înaintea ochilor mei calici şi haini.
Aminteşte-ţi al meu sărut ce ţi-a căutat fruntea cufundată în pernă,
În timp ce buzele-ţi ostenite căutându-le pe-ale mele n-au găsit decat umbra
Gurii mele ce rătăcită în păru-ţi brunet de-abanos, găsii doar penumbra
Clipei când buzele noastre, s-au întâlnit în sărutarea eternă.
Aminteşte-ţi cicatricile trupului meu ce le-ai simtit tremurând sub tine.
În căutarea sufletului pe harta fiinţei mele obosite înainte de vreme,
Cu mâinile tale săpând în ai mei omoplaţi goi ai dat de poeme;
Şi-ai crezut că sunt ale tale, ale voastre, ale lumii!...dar erau ale mele.
vineri, 16 martie 2012
Ana'lucy
Pe scena prinsă de amurg în raze ale soarelui ce cade,
Orchestra serii cântă partitura lunii în cascade
Pentru fiinţa ce desculţă păşeşte pe pământul rece,
Cu ochii-nchişi aceasta, aşteaptă soarele să plece.
Renunţă rând pe rând la haine, lăsându-şi trupul gol,
În grija nopţii ce grăbită o-nvăluie domol,
Legându-i fire de-ntuneric pe coapsele de ceară,
La încheietura mâinii stângi prinzându-i o brăţară.
Prin părul de-abanos dulceag ce îi ascunde omplaţii,
Se pierd fluturii nopţii...s-au mai pierdut şi alţii
În ochii ei de chihlimbar ce au supus pe mulţi,
Privirea ei cu flăcări vii te fac să o asculţi.
Strigarea mută a nimfei o aude clar doar vântul,
Din jocul frunzelor de-argint se apropie ca gândul,
Să prindă mâna fetei ce simţindu-l, se aprinde
În steaua nopţii ce de boltă se desprinde.
Începe totul cu un pas umbrit de-o amplă piruetă,
Şi vântul ce-i înalţă în tăcere supla-i siluetă
Spre luna plină ce cu braţele întinse o primeşte,
Să-i simtă frumuseţea, sărută fruntea-i părinteşte.
O cheamă înapoi pământul din preludiul ei cu luna,
Şi coborând se-ntinse după vânt să-i prindă iarăşi mâna,
Dar mâna ce o prinse era alta, mult mai caldă;
Fiind a poetului ce-n ochii lui cu lăcomie o tot scaldă.
Un semn din mâna lui şi-orchestra amuţeşte,
Dintr-un stejar bătrân, un cântec se porneşte,
Cântat de-o umbră la chitară încet cu voce stinsă
Sub armonia notelor, de lume se trezi desprinsă.
Rămase ea, fără poeţi, noapte sau lună.
Ea singură şi al ei dans întodeauna împreună,
Timpul rămase-n loc, privind-o cum se mişcă-n lumea ei;
Văzând-o cum dansează, te abăteai din drumul tău fără să vrei.
Se năpustiră raze vii de soare s-aducă dimineaţa rece,
Sfârşind brusc dansul fetei ce se grăbi să plece,
Uşor se îndreptă din nou spre viaţa ei de zi cu zi...
"Ana'lucy..." şoptii poetul, "...te-aştept ca să revii."
miercuri, 7 martie 2012
Lina'dama
Singurul lucru de care mi-e frică sunt eu.
Îmi tremură trupul sub apăsarea puterii ce-o ţin
În minte, idei şi în gânduri...în mâini mai puţin,
Degetele stângi le stăpânesc cel mai greu.
Respiră prin mine o fiinţă ce înghite cuvinte,
Pe marginea Cascadei Tăcerii cântându-şi balada
Sufletul putred întinde peste tâmple-mi arcada,
Sub bolta Lumii ce-şi varsă în mine privirea-i fierbinte.
Ascund în pumnu-mi de ceară voinţa de fier
De-a trece oceanele vieţii ce topesc în ele furtuni,
Aduse de buzele-amare ale celei ce cu ochii-i cărbuni,
Mi-a pus lanţuri gândirii fermecând-o din fluier.
Paşii mei ce se pierd pe potecile Timpului,
Conjură umbrele muzelor ce pe rand mi-au muşcat buza
Lăsându-mi trofeu sutienul sau bluza,
Să le uit în schimb trăsăturile chipului.
Bătăile inimii le-am pierdut în vocea Pământului;
Strigându-mă din adâncuri s-a scuturat cerul
Lăsând peste mine lumina şi gerul
Stelelor ce căzând mi-au lăsat blestemul cuvântului.
joi, 16 februarie 2012
Fi'dar
Epilogul petalei căzută înainte de vreme,
Ruptă cu-aroganţă din spirala trandafirului sângeriu;
Mi l-a şoptit vântul când ochii-mi furaţi de irisul tău cenusiu
Mă minţea ca lumea întreagă e verde şi n-are probleme.
Furtuna m-a găsit dezbrăcat lângă tine.
Luat pe sus, m-am trezit violent gustând din ţărână,
Te-am strigat, dar mâna ta n-a vrut să prindă-a mea mână
Încet şi-au luat zborul tăcut părţi din mine.
Poarta inimii am găsit-o închisă şi cheia lăsată
La gâtul furiei ce a luat naştere în ochii mei,
Văzând în gesturile-ţi tandre dresorul de lei,
Ce-a deschis cu buzele-i fine o carte uitată.
Plutind pe râul unde durerea curge din amonte-n aval,
Nedumerit mi-am citit propriile rânduri uitate.
Sperând că poate, poate, or să ma-nghită ape agitate
V-aţi strâns toate privindu-mă de la mal.
Tot ce îti las moştenire acum că pleci e dispreţul,
De fapt ţi-l întorc dar îl amestec cu momente de ură
Priveşte blestemele din ochii-mi căprui ce te-au adorat peste măsură...
Pentru tot ce-ai facut sau n-ai facut, ăsta mi-e preţul!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)