De fiecare dată când sărut paharul
Simt buzele ce nu demult
Mi-au provocat durerea şi amarul,
Extazul ce s-a înecat în agonie;
Cocktail ce l-am turnat pe gat.
E-aici, încă-i mai simt gustul de sânge
Ce l-a lăsat sărutul tău pe buza mea,
Alături de o cicatrice pe care vinul tot o unge
Doar poate, poate…
Va reuşi să-nchidă ochii şi te va uita.
Pluteşte chipul ce l-am venerat odată
În ultima înghiţitură din paharul deja gol,
‚,Nu poţi!’’ această îmi spune în şoaptă,
Nu pot, e-adevărat! dar ai uitat?
Că vorba mea duhneşte a alcool?...
Păşesc cu paşi ce nu mai sunt ai mei
Printre acorduri proaste de ţambal,
Mă uit printre străini visând la ochii tăi
Pentru a-i ruga cum o făceam odinioară,
Să mă aducă iar întreg la mal…
Pândeşte din umbră păcatul comun,
Sub forma mâinii ce îmi atinge obrazul calic
De căldura ochilor ce se supun
Unor buze de ale căror atingeri
Orgoliul imploră mândria; e dornic…
Geme lumina din noaptea ce-şi pierde regenţa,
Pleoapele-mi grele se-adapă din umbra ce piere,
Emoţii se sting luând cu ele esenţa,
Amintiri bântuie libere
Printre gânduri ce se pierd in tăcere…
