Colţi de-ntuneric ameninţă apusul din umbra semilunii,
Se sparge-oglinda nopţii în sunet de strigoi...
Şuviţele de foc îi curg cascade pe umerii ei goi;
Priviri tăcute o privesc din toate colţurile lumii.
Se-adună hoţi de suflete la lacul de pe munte
Unde se scaldă-n lavă trupul S'anideei;
Dragoni îi suflă foc pe floarea orhideei
Ce îşi împrăştie candoarea pe-a ei frunte.
Şi-au scris coregrafia fluturi de cerneală,
În omoplatul drept pe pielea-i sărutată de luceferi;
De-alungul coapselor îi odihnesc petalele de nuferi
Învăluindu-i fiinţa întreagă într-o mireasmă ireală.
La buza cu pistrui râvneşte demiurgul neîncetat,
Să-i simtă gustul dulce de smochină timpurie,
Ochii-i tânjesc la trupul zvelt ce mângâie mătasea străvezie;
Priveşte-o demiurgule! priveşte-o cum se-apucă de cântat...
Mai face-un pas spre S'anideea vrăjit de glasul ei,
Dar luna îi împrăştie mantaua lui de umbre pe pământ,
Apare gol în faţa fetei speriat şi fără de cuvânt;
Ea îi zâmbeşte cald şi prefăcută în scântei se pierde pe
alei…
