Tavi'ote'lapert

I-am promis zilei de azi

C-o să iau ziua de ieri,

o s-o rup în fire,

Şi-o voi împleti în seri

Înşirând pe ele apoi,

despărţind în clipe,

Timpul ce-l vreau înapoi

Pentru zilele pierdute

aşteptând nimicul,

Irosind minute...




Şi ziua de azi,

O voi stinge-n noapte,

soarele şi luna,

Vor rămâne şoapte.

În semn de respect

pentru ziua nouă,

Ce-o să ţină-n cârcă omul imperfect,

Somnul şi visarea

le dau de la mine...

Doresc doar uitarea

În acest amurg

nu de zi, ci viaţă:

Sunt un demiurg!!...

Ma'amzoriac

Haosul clipei rămâne ideea închisă,

În călimara vărsată a unui nebun

Ce şi-a scris geniul doar cu creionul,

Lăsând liber statutul şi tronul

Unui suflet pribeag, unui suflet străbun,

Urcând din adâncul pământului spre zarea aprinsă...



Să-şi deschidă aripile în faţa luminii,

Fluturii morţii s-au ridicat de pe suflete.

N-au imprasitat polen ci furtună,

Peste lumea distrusă, peste lumea nebună

Ce şi-a cusut ignoranţa în zâmbete,

Lăsând pradă vântului cunoaşterea lumii...



Purtând-o şi azi peste tot unde merge,

Vina ce-o are în suflet o are şi-n gânduri,

Copila ce-şi chinuie fiinţa

Îşi pierde scopul dar găseşte credinţa

Stând ferm scrijelită pe înaltele ziduri,

Lăsând urmele vii ce nu se pot şterge...



În speranţa că ziua de mâine i-o va lua de pe umeri,

Greutatea ce-o cară de ani păcătosul

Mai face un pas,urmat de un altul,

Aştepta clipa când va face şi saltul

Gustând iertarea sau măcar mirosul,

Uitând povara în grija celor mai tineri...



Ideea a urcat în faţa luminii lăsând urmele pe umeri mai tineri.

Ticome'zipo

Să-ţi scri iubirea-n braţul ei,

Nu ai nevoie de condei...

Îţi trebuie, ce-i drept, un sentiment mai ascuţit,

Să-i simtă pielea dragostea ce s-a topit,

În porii ei,din mâna ta în ochii ei...

În păşii ce-i adulmeci pe alei.

Sperând ca talpa ce a tot călcat asfaltul

Să poarte acel parfum ce-a măturat bazaltul

Din care ţi-ai pavat un drum cam strâmb,

Având ca orizont doar primul dâmb,

Cu poduri inutile şi multe intersecţii,

Pe unde tot cerşesc toţi "înţelepţii" să-ţi dea lecţii.

Stând pe la colţuri sprijiniţi de felinare,

Îţi vând într-un pahar de vodkă sublima alinare,

Dar ei nu ştiu, nici tu nu şti, că braţul ei

Nu e un pergament pe care-ţi laşi idei

Să fiarbă-n propriul sânge până ce rămân doar cicatrici,

Spre încântarea celor mai calici...

Ce-au vrut să lase-n piele ei,la rândul lor,

Tatuajul conturat cu praful stelelor

Ce ţine încă ascuns misterul

Iubitei ce a refuzat să le privească cerul...

Nu-i scrie-n braţ, au mai făcut-o alţii!

Tu desenează-i cu speranţe omoplaţii

Şi-apoi sărută-i până simţi fiorii ce-i străbat fiinţa

În ei îşi are arta de-a iubi ştiinţa...

Na’iri

Din vârful tocit şi amar de carbon,

Al unui ciot crăpat de creion,

S-au conturat aripi de vânt

Să pună pecete pe-al foii legământ,

Făcut de-un pergament la început

Cu-o slovă ce zace-acum pierdută în trecut,

Legănându-se în cupola frunzei ucise de soare

Doar ca să fie trasă la fund în abisul din mare,

Sfârşind mai apoi ca epavă printre corali şi cuvinte;

Cuvintele ce le-au tot scuipat vulcanii înainte,

Sedimentând un munte ce poartă o ramă săpată în timp,

În vârful stâncii ce-a văzut-o doar un anotimp

Sub lumina lunii, în toată splendoarea ei,

Când îşi poartă ca podoabă gulerul de orhidei…

Ka'm

În căutarea mea, am cam uitat de mine…

Rătăcind în colţul sferei ce treptat devine

Altarul unei stime ce se vrea de sine…

Până de curând era doar mascota entităţilor divine.



În căutarea mea, m-am întâlnit cu cei

Ce au văzut zeiţe în femei.

Şi îi vedeam săracii, căutând iubirea de pe chei,

I-am părăsit, dar înainte, m-au botezat unul din ei…



În căutarea mea, m-am întâlnit cu ea…

Stătea pierdută pe o stâncă privind marea.

Îşi căuta la rândul ei, în spuma valurilor calea,

Dar înainte de-a porni, îşi aştepta uitarea.



În căutarea mea, nu m-am găsit pe mine…

Probabil din greşeală, m-am ascuns prea bine.

Sau poate că…dar nu…ar fi ruşine!

În tot acest timp, te-am căutat pe tine?...

Mesora'rupent

Eşarfa de nisip ce ţi-a acoperit încheietura,

Îşi are-un capăt în al mării vânt,

Şi-l poartă peste un întreg pământ

Doar că să-ţi creioneze un copil pe-un mal caricatura...



Şi pe-acel mal,în capăt, pe faleză...

Se odihneşte în nisip chitara cu corzi rupte,

Ce a cântat pentru îndrăgostiţii de pe vasele pierdute,

Prădate toate de o oarecare navă olandeză...



Iar lângă ea, cum îţi arunci privirea-n mare

Pluteşte vechea sticlă de rachiu

În care zace-o hartă şi testamentul cafeniu

Ce duce poate la comoară din nebănuita depărtare



Rămâne doar acelaşi răsărit grăbit

Scoţându-şi razele din valurile neîmblânzite

Ce şi-au făcut că şi-n trecut fustrarile auzite

Spargandu-şi glasul în stânca de granit.

Itenu'vam'eau

Pentru că am avut puterea de a transforma NIMICUL într-o fiiinţă
Am îndrăznit s-o fac,
Şi o regret...
Nu pentru că n-aş fi creat ceva perfect,
Ci pentru simplul fapt discret
Că a ajuns NIMICUL să-mi semneze un decret.
Prin care mi-a şoptit "adio şi rămâi cu bine"
Cuvinte catalizator pentru orgoliul meu ce nici acum nu se abţine.

Am transformat-o în zeiţă,
Punându-i pe altar un strop de univers.
I l-am vărsat din sufletul-mi pervers...
El e cel ce-a dorit-o,
Uitând că n-a ravnit decât
Ce-a vrut mândria mea,
Şi eu i-am dat ce a cerut...

I-am dăruit la schimb pe mine şi n-a vrut,
M-a refuzat...
Tot ce-a dorit NIMICUL meu de fapt,
A fost un suflet prins în sticlă mată,
Am pierdut şi timp şi ani
Să-l şlefuiesc pentru NIMIC în nestemată.
Să-l aibă semn de carte pentru-o zi ploioasă,
Când o avea drept companie pe unul din iubiţi şi gustul sec tămâioasă...

I-am prins în păr boboci de poezie ,
Doar că să-i poarte-o zi şi-apoi să-i uite pe hârtie;
I-am dăruit torente de cuvinte:
Uitate, vechi, ce le găseşti acum doar pe morminte.
I-am dăruit iubire,o marfă de doi bani şi nici atât,
Un sentiment de paie să-i ţină noaptea de urât...

I-am dat deşi, desigur, n-a cerut.
Nu în cuvinte i-am găsit durerea, ci-n sărut...

E-o finta specială...
Sau a fost...
Acum e-un puzzle ce multe piese nu le mai cunosc,
Doar piesa de-nceput e-aceeaşi colţ cu ochii verzi pe care-l ştiu
Ce m-au purtat prin codrii dulci cu nuanţe vii de arămiu...

Şi ce-a avut ca scop NIMICUL meu?
Să schimbe fiinţe din nucleu...
Lăsându-mi mie, biet ostaş,
Doar câteva cuvinte scrise-n grabă pe-un răvaş.
Ce l-am primit teribil de târziu,
Probabil i-a murit un cal la vizitiu...

O să păstrez acel răvaş ce a păstrat la rândul lui,
Parfumul mâinii ce mi-a agăţat mândria-n cui.

Hetef'cuata'tice

V-aţi întrebat vreodată cum ajunge omul OM?

Minunea-i tăinuită-n spirit sau zace totul în atom?

De s-ar diseca un suflet, care i-ar fi anatomia şi conceptul?

Am mai găsi bătrâna raţiune,cu ce s-ar hrăni intelectul?


În locul inimii ar bate fără doar şi poate conştiinţa,

Determinarea şi voinţa ar pune în mişcare fiinţa.

În vene n-ar mai curge vin cu grupă sanguină,

Ci doar cascade de idei vărsate tainic dintr-o mină

În care s-a săpat atâţia ani după imaginaţie pură,

Un minereu ce n-are greutate, volum,nici măsură.

În ochi şi-ar prinde irişi colorate rădăcini,

Pielea ar avea gustul şi fineţea cerii de albini .


Gura ar avea tandreţea corzii de vioară,

Mâna ar atinge vântul şi-apusul de seară ,

Natura ne-ar da roua s-o gustăm prin pori,

Urechea ne-ar auzi cântarea întâilor zori .


Paşii i-am purta pe apă mângâind cu tălpile nisipul,

Noaptea ar rugă luna să ne deseneze chipul...