Şoapta ta mă cheamă , a lumii mă alungă
Dar atât îmi ajunge…
Lumea mi-e aproape dar pân’ la tine-i cale lungă
Şi timpul se scurge…
Fatidic, a fost prea târziu, erai a altcuiva
M-a-njunghiat iluzia…
Şi mi-am plecat privirea,am ales tăcerea
M-a devorat confuzia…
Privirea ta, copil de zahăr, e o oglindă spartă
Şi-adun cioburi căprui…
De te voi mai vedea,nu va mai fi ca altădată
Mă tai în adevărul amărui…
1 comentarii:
Niste versuri pline de imagini si figuri artistice , dar care exprima prea putine insa . Aceiasi ochi misteriosi caprui , aceeasi chemare care de fapt departeaza . Ti-am mai zis cat de mult ador tonul pe care il folosesti ? Sunt sigura ca da . Ultimul vers este wow . Mai mult decat extraordinar .
Trimiteți un comentariu