Singurul lucru de care mi-e frică sunt eu.
Îmi tremură trupul sub apăsarea puterii ce-o ţin
În minte, idei şi în gânduri...în mâini mai puţin,
Degetele stângi le stăpânesc cel mai greu.
Respiră prin mine o fiinţă ce înghite cuvinte,
Pe marginea Cascadei Tăcerii cântându-şi balada
Sufletul putred întinde peste tâmple-mi arcada,
Sub bolta Lumii ce-şi varsă în mine privirea-i fierbinte.
Ascund în pumnu-mi de ceară voinţa de fier
De-a trece oceanele vieţii ce topesc în ele furtuni,
Aduse de buzele-amare ale celei ce cu ochii-i cărbuni,
Mi-a pus lanţuri gândirii fermecând-o din fluier.
Paşii mei ce se pierd pe potecile Timpului,
Conjură umbrele muzelor ce pe rand mi-au muşcat buza
Lăsându-mi trofeu sutienul sau bluza,
Să le uit în schimb trăsăturile chipului.
Bătăile inimii le-am pierdut în vocea Pământului;
Strigându-mă din adâncuri s-a scuturat cerul
Lăsând peste mine lumina şi gerul
Stelelor ce căzând mi-au lăsat blestemul cuvântului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu