Aminteşte-ţi de mine ca cel ce văzându-te afară,te-a făcut să zâmbeşti.
La marginea cerului, în ceaţa dintre lumea ta de culori şi-a lor de cenuşă,
Rămasă ai fost, uitându-te-n jur cu lacrimi aşteptând lângă a lor uşă;
Te-am găsit căutând ceva să mănânci şi să bei, ceva să iubeşti...
Aminteşte-ţi de-a mea atingere şi cum, mâna mea dreaptă,
La pieptul tau şi-a culcat palma obosită în cautarea salvării
Ce n-a venit decât prea târziu,la sfârşitul timpului când vocea chemării
Spartă demult a rămas în golul imens dintre suflet şi-a inimii ultimă treaptă.
Aminteşte-ţi ochii mei ce căzând asupra ta, te-au scăldat în lumini:
Aurori boreale născute din ale mele lacrimi de gheaţă şi ale tale scântei,
Ferecate adânc în privirea-ţi de foc verde-albăstrui şi, vrei nu vrei,
Te-ai dezbrăcat de secrete înaintea ochilor mei calici şi haini.
Aminteşte-ţi al meu sărut ce ţi-a căutat fruntea cufundată în pernă,
În timp ce buzele-ţi ostenite căutându-le pe-ale mele n-au găsit decat umbra
Gurii mele ce rătăcită în păru-ţi brunet de-abanos, găsii doar penumbra
Clipei când buzele noastre, s-au întâlnit în sărutarea eternă.
Aminteşte-ţi cicatricile trupului meu ce le-ai simtit tremurând sub tine.
În căutarea sufletului pe harta fiinţei mele obosite înainte de vreme,
Cu mâinile tale săpând în ai mei omoplaţi goi ai dat de poeme;
Şi-ai crezut că sunt ale tale, ale voastre, ale lumii!...dar erau ale mele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu