Lia'de Lie'dana

Se-adună toți norii la capătul lumii,

privind la incestul zăpezii cu vântul;

În haos tăcut se naște o nouă crăiasă

și-oglinzi mari de gheață reflectă pământul;     

Exact unde raza scăpată de luna timidă,

un zâmbet ți-aprinde pe buză,

În colțul de gură ce asemenea amurgului

emană o aură-aparte, de muză.

Începe balada vioarei ce veșnic pierdută,

îți caută ochii prin noaptea cea plină;

Oceane de-aramă găsește arcușul,

ce țin închise furtuni de lumină.

Note ca șoapte în juru-ți se strâng,

podoabă urechii să-ți fie;

Vești aducând de la celălalt capăt al lumii,

dar secrete șoptind numai ție.

Lia'de Lie'dana murmură codrul într-una,

cântând al tău nume în frunză și-n floare.

Luceferi coboară, se sting și iar urcă să cadă,

pe rând efemerii tânjesc să fie al tau soare;

Obrazul de ceară să-l simtă,

să guste-a ta buză cu gust de afină;

Din munți să-ti facă statuie de marmură

și al tău zâmbet să-l pună-n vitrină.

Dar timpul ce curge prin venele tale crăiasă,

e tot mai scurt cu fiecare clipă ce trece;

Te-așteaptă o lume întreagă, așteaptă Pământul

a ta mângâiere, o vorbă, sărutul tău rece;

Mai apoi, căldura ce-o emani tu prin zambet

va cuprinde întreaga suflare

Asemenea ție, vor zâmbi toți copiii din lume

și-adio își vor lua de la tine la prima rază de soare.