S-au dus toate...
Una câte una,
Mi-au sărutat peniţa şi-au plecat
Pe poarta ce s-a ferecat
În urma lor, lăsând doar lacătul de sticlă,
Iar cheia: jumatate teamă,jumatate frică
M-au păcălit să o înghit,
Tăcând şi întorcându-se subit...
Nici una n-a privit în urmă
Printre firele de brumă...
Zeiţe am văzut în fiecare,
Le-am botezat în razele de soare...
Am adunat din ele doar esenţa:
Cerneala ce le-a creionat prezenţa
Pe foaia mea pătată de erori
Din care au crescut doar flori,
Ce-au stat în parul lor o vreme,
Aşa mi-au ofilit multe poeme...
Mă poartă paşii pe cărări necunoscute,
După mirosul muzelor pierdute
Prin amintiri ce stau să piară
În ignoranţa-mi devenită fiara
Ca drept blestem pentru "superba nepăsare"
Din partea lor, a celor care,
Le-am construit altar de rugă
Cu mâna stângă, mâna slugă...
Acum mai scriu la nimeni, şi nici ei...
Încerc s-ascund meschinele idei
Ce le-a cules mândria de prin gânduri,
Pentru o literă pe foaie am şters rânduri...
În încercarea de-a găsi o strofă potrivită
Să i-o închin, şi-apoi s-o iau pe-o cale diferită
Pentru a evita să îi şoptesc în faţă lent:
Nu ţi-am găsit încă echivalent...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu