Ara'zadan

Curată nebunie?
sau magie?
M-atrage spre tine,
mă aruncă în vise străine...
Mă-ngroapă în gânduri...
absurdă regie!
Făcută de-un orb,
cu intenţii haine.
Iar tu?
destin născut să zică "Nu",
Îţi lipseşte ceva,
să fie culoarea?
"Verde stins în azur"
amestecat cu?
Urma de amar
ce o lasă fustrarea?
Mă priveşti cu ochi trişti...
ce doreşti?
Vrei iubire?
n-am nici pentru mine...
N-am înţeles bine?
vrei să dăruieşti?
Tu fiinţă a nopţii,
să dai de la tine?
şi să îmi dai mie?....

FlyAngel

Nu pot..sau pot,să îţi ating scânteia
Cu un grafit pe-un zid să îţi transpun ideea
Să-ţi desenez cu linii incolore un contur...
Nu pot să-mi calc promisiunea, nu pot să fur...

Ar fi cu neputinţă să-ţi înţeleg misterul
Din acei ochi verzui ce-mi întărâta caracterul
Clipind atât de des,oftând atât de rar
Tu fiinţă fără nume eşti un blestem şi eşti un dar...

Şi te evapori...înecată în parfum de amintiri
Tu Graal pătat de sentimente şi dezamăgiri
Şi-apari din nou,un licăr de lumină vie
Un gând timid, scăpat din colivie...

Nipier'danora

S-a dus frumosul...
S-a scurs din sticla spartă de egoismul tău hain
S-a stins apusul...
A dispărut acaparat de gândul tău meschin


S-a dus amorul...
S-a înecat cu cocktail amărui de speranţe şi vise
S-a stins şi dorul...
A îndrăznit să se gândească la lucruri interzise

Add'ara

Cum să încep când nu mai ştiu ce-i ăla început,
Când ştiu că tot ce am avut am şi pierdut.
Castelul meu de cărţi de joc s-a năruit tăcut,
Nici visele nu le mai vreau,fac parte din trecut


Ai terminat,mai plângi pe scena fără spectatori?
Luminile s-au stins,toţi au plecat la primii zori.
Ei au văzut doar teatrul şi nu drama, cea plină de fiori,
Ar trebui să pleci şi tu...te-ajut ca să cobori?

Te vad nedumerită...mă cauţi cu privirea?
Sunt doar o umbră de cenuşă ce-alungă nemurirea,
Din ce am fost şi am avut,eu am rămas cu amintirea;
Dar tu mai ai o şansă, să redescoperi fericirea

Te văd, te-aud, dar nu mai are nici un rost,
De-acum nu va mai fi la fel, nu va mai fi ce-a fost.
Mi-am pus speranţe într-un vis prostesc, şi cu ce cost...
Mă vad din ce în ce mai mult într-un tablou anost.

Mă faci să râd,copil cu ochii de smarald topit în asfinţit.
Când te-ai uitat ultima oară în oglinda cu rama de granit?
Să-ţi vezi chipul de înger sculptat în porţelan neşlefuit,
Laşi lacrimi amare să-ţi înece chipul, acum că s-a sfârşit?


Nu fi naiva, eşti încă tânără, frumoasă şi plină de umor.
Poate n-ai tot ce vrei acum, dar vei munci cu spor,
Să ai tot ce-ţi doreai ca mic copil,pe când cântai la cor,
Să te îndrăgosteşti şi să iubeşti..să crezi iar în amor.
.
.
.
.

Eu am plecat,se face ziuă şi mi-e cam teamă de lumina pură
Dar stai,cum te numeşti?de ce preferi doar noaptea fără lună?
Pentru că am ales, şi ce-am ales a provocat furtună
Daca doreşti să şti mai mult,întreabă noaptea, o sa-ţi spună...

Ri’ge o’naga

Şoapta ta mă cheamă , a lumii mă alungă
Dar atât îmi ajunge…
Lumea mi-e aproape dar pân’ la tine-i cale lungă
Şi timpul se scurge…

Fatidic, a fost prea târziu, erai a altcuiva
M-a-njunghiat iluzia…
Şi mi-am plecat privirea,am ales tăcerea
M-a devorat confuzia…

Privirea ta, copil de zahăr, e o oglindă spartă
Şi-adun cioburi căprui…
De te voi mai vedea,nu va mai fi ca altădată
Mă tai în adevărul amărui…