Zaari'imatado [Vaas Nama'ari II ]

Nu pot să zic că te cunosc străino,

Dar totuşi te invit, hai vino!...

Te-aştept să-mi râzi din nou în faţă.

Arată-mi tu "superba nepăsare" ce-ai căpătat-o de la viaţă



Nu te sfii să îţi arăţi toţi colţii, leoaică neîmblânzită,

De muşcătura ignoranţei mândria mi-e păzită.

Eliberează frâul nestăvilitei tinereţi,

Clipele-acestea te fac să vezi însemnătatea unei vieţi.



Bine-ai venit tu muză sub peniţa mea!

Iatacul îţi va fi de-acum o aripă de stea,

Vei bea doar roua dimineţii din ale crinilor petale

Şi buza-ţi va gusta dulceaţa rodiilor din serele imperiale.



Nu-ţi cer în schimb nimic, poate doar zâmbetul

Şi de ce nu, deschide-ţi sufletul,

Să fur din el culori din curcubeu,

Cu ele să pictez vitralii la intrarea în haremul meu.

Vaas Nama'ari

Dă pagini de timp înapoi.
Vreau să văd cum zâmbetul tău,
În loc să sfârşească, începe.
Fă-mi o favoare, zâmbeşte din nou.

Din infimele clipe pierdute clipind,
Oferă-mi una în dar,
Lasă-mi privirea să te reducă la o idee...
Imediat după, eşti liberă să clipeşti iar.

Ochii ţine-i departe de mine...
În oglinzile umede dansează luceferi
Ce suparaţi, o să-mi ardă retina.
Ai milă de ochii-mi căprui, păstrează-i tu teferi.

Îngaduie părului să cadă pe umeri,
Printre fire de aur se-mprăştie praful de stele,
Din creştet la vale coboară bolta cerească.
Acolo în vârf cad şi se sting visele grele...

Când buza de sus căutând-o pe cea de jos o găseşte,
La celălat capat de lume trandafiri îşi pierd din petale,
În haosul etern ce ţine o bătaie de aripi,
M-alătur celor ce râvnesc la buzele tale.

Baioo'nazir

Se sparge noaptea-n cioburi de lumină,

Puţin câte puţin se stinge semiluna.

Cască morăcănoase lalelele-n grădină,

Stelele cad, le-nghite-n sânul ei laguna.




Deasupra văii plină doar de umbre semipure,

Ţinând în pumnu-i strâns pe Ra,

Acolo, deasupra văii plină de lumini obscure,

Stând în genunchi, aşteaptă-ntodeauna ea...




Trezită din visare oferă lumii soarele dar în zadar

Căci doar privirea ei desface totul în fire de esenţă.

În ochiul stâng stă-nchis Luceafărul de Chihlimbar,

Cel drept e stins pentru-a păstra a fiinţei chintesenţă.




Obrazul roş îl muşcă vântul,

Pe tâmplă-i curg cascade împletite-n viţele de aur.

Printre ciorchini de rouă gustă timid gândul

Fructul incestului dintre pământ şi-al cerului tezaur.




Zace pe buze nectarul florilor de noapte,

În colţul gurii zâmbete se-ascund de curcubeu,

Pe gât se odihnesc fluturi de lapte,

Şi-aşteaptă clipa când o vor porni spre elizeu...




Din poala de argint bătută cu rubine

Se-adapă cai pur-sânge scăpaţi din herghelia zeilor,

Haite de lupi atraşi de izurile fine,

Caută adăpost de frigul dimineţilor.



Dansează firul ierbii pe glezna plină de tandreţe,

Gentil îşi poartă pasul sărutând pământul.

Trupu-i de ceară emană nestăpânita tinereţe,

Cât despre glas, misterul ăsta îl cunoaşte numai vântul...

O'tatto

Am trupul plin de tatuaje,
Multe din ele voi le vedeţi ca miraje:
Pe mâna cea dreaptă am mâna mea stângă, mai mare,
În palme figuri ce poartă pe feţe lacrimi de soare.
Fiecare deget e-o clapă de pian pe o parte,
Iar pe cealaltă, zac scrise interzise şoapte transformate în fapte.
Cerberus şi-a înfipt colţii în ceafă şi umeri,
Pe omoplaţi Binele şi Răul îşi ridică din pământ călugări.
Sub ei Luceafărul Nopţii îşi întinde aripile, fiecare pană mi-e coastă,
Şira spinării-i un dragon cu două capete roşii şi picioare albastre.
Pe gât îmi dorm nimfele la umbra bărbii scluptate în stâncă,
Hamacul făcut de claviculă găzduieşte înţeleptul în transă adâncă.
În dreptul inimii - un gol: fântâna al cărui fund e abisul,
Pieptul mi-e o carte deschisă cu pagini arse şi lipsă ce-mi ascunde dorinţa şi visul,
Pe stomac se deschid arcade în ruine ce conduc spre sanctuare tabu,
Coapsa stângă - grădină de irişi, în ea se pierde în contemplaţie guru.
Cea dreaptă e spatele taurului ce, spre delirul mulţimii, e răpus,
Mai jos, pe tibie, stă un suflet în lanţuri uitat: un suflet distrus,
Pe sora ei stângă, soarele se ceartă cu semiluna,
De la glezne în jos, rădăcini împletesc în talpa-mi tare Natura,
Pe falangele degetelor stau morţi soldaţii Reginei de Ceară,
Din călcâie morminte se-ntind până la gambe vrând să dea pe mort afară.

Azar'leural

"Adună-te copile!"...
Aud un glas cum mă îndeamnă slab de undeva din spate,
Aud dar trupu-mi ostenit şi-a lepădat voinţa prea devreme, prea departe...
Tot ce mai pot să fac acum e să privesc amurgul crud,
Vorbeşte cât doreşti tu lume, eu nu te mai aud!

Simt cum atomilor din mine le-au crescut aripi să-i împrăştie vantu'
Ai milă de Eu...adună-mă tu!...
Culege-mă de pe florile trecute de vreme,
Scoate-mă dintre nebuni şi-ale lor teoreme.
Adună-mă tu străine, în vase de lut,
Adună-mă!...eu n-am mai putut...
N-am reuşit să-mi adun solzii din delta de vise,
Penele rupte de vânt i-au rămas în ghiare prinse.
Trofeu a luat din mine şi el pământul:
Mâna cea dreaptă şi gândul...
Mi-a lăsat mâna stângă să scald în cerneală peniţa,
Să-mi alerg pe foaia cea albă ca chiorul fiinţa,
S-o adun într-un colţ, să-l îndoi şi să-l rup de la stânga la dreapta
...după cum vezi, n-am reuşit fapta...
M-am dispersat involuntar peste tot în zare,
Sunt vela de vânt a navei ce pleacă pe mare,
Eşarfa la gâtul iubitei ce-şi aşteaptă marea iubire de la război să vină;
Sunt blestemul ce noaptea urlă la luna cea plină,
Ultima notă sunt, ce-o scoate vioara la final de concert,
Prima floare ce-atinge piciorul aristei şi apoi parchetul inert;
Sunt scânteia cu care focul se face cenuşă,
Scrisoarea ce ajunge intodeauna în miez de noapte şi mereu pe sub uşă.

Adună-mă straino!...din mâinile tale ridică-mă din nou,
Himeră de vrei cu trei capete: unul de om, unul pisică şi unul de bou.
Numai da-mi formă!, să mă văd în oglindă o clipă măcar...
Pictează-mă în ulei, nu în zadar!....


"Adună-te copile!
E timpul să înveţi să te găseşti pe tine..."