Azar'leural

"Adună-te copile!"...
Aud un glas cum mă îndeamnă slab de undeva din spate,
Aud dar trupu-mi ostenit şi-a lepădat voinţa prea devreme, prea departe...
Tot ce mai pot să fac acum e să privesc amurgul crud,
Vorbeşte cât doreşti tu lume, eu nu te mai aud!

Simt cum atomilor din mine le-au crescut aripi să-i împrăştie vantu'
Ai milă de Eu...adună-mă tu!...
Culege-mă de pe florile trecute de vreme,
Scoate-mă dintre nebuni şi-ale lor teoreme.
Adună-mă tu străine, în vase de lut,
Adună-mă!...eu n-am mai putut...
N-am reuşit să-mi adun solzii din delta de vise,
Penele rupte de vânt i-au rămas în ghiare prinse.
Trofeu a luat din mine şi el pământul:
Mâna cea dreaptă şi gândul...
Mi-a lăsat mâna stângă să scald în cerneală peniţa,
Să-mi alerg pe foaia cea albă ca chiorul fiinţa,
S-o adun într-un colţ, să-l îndoi şi să-l rup de la stânga la dreapta
...după cum vezi, n-am reuşit fapta...
M-am dispersat involuntar peste tot în zare,
Sunt vela de vânt a navei ce pleacă pe mare,
Eşarfa la gâtul iubitei ce-şi aşteaptă marea iubire de la război să vină;
Sunt blestemul ce noaptea urlă la luna cea plină,
Ultima notă sunt, ce-o scoate vioara la final de concert,
Prima floare ce-atinge piciorul aristei şi apoi parchetul inert;
Sunt scânteia cu care focul se face cenuşă,
Scrisoarea ce ajunge intodeauna în miez de noapte şi mereu pe sub uşă.

Adună-mă straino!...din mâinile tale ridică-mă din nou,
Himeră de vrei cu trei capete: unul de om, unul pisică şi unul de bou.
Numai da-mi formă!, să mă văd în oglindă o clipă măcar...
Pictează-mă în ulei, nu în zadar!....


"Adună-te copile!
E timpul să înveţi să te găseşti pe tine..."