Se sparge noaptea-n cioburi de lumină,
Puţin câte puţin se stinge semiluna.
Cască morăcănoase lalelele-n grădină,
Stelele cad, le-nghite-n sânul ei laguna.
Deasupra văii plină doar de umbre semipure,
Ţinând în pumnu-i strâns pe Ra,
Acolo, deasupra văii plină de lumini obscure,
Stând în genunchi, aşteaptă-ntodeauna ea...
Trezită din visare oferă lumii soarele dar în zadar
Căci doar privirea ei desface totul în fire de esenţă.
În ochiul stâng stă-nchis Luceafărul de Chihlimbar,
Cel drept e stins pentru-a păstra a fiinţei chintesenţă.
Obrazul roş îl muşcă vântul,
Pe tâmplă-i curg cascade împletite-n viţele de aur.
Printre ciorchini de rouă gustă timid gândul
Fructul incestului dintre pământ şi-al cerului tezaur.
Zace pe buze nectarul florilor de noapte,
În colţul gurii zâmbete se-ascund de curcubeu,
Pe gât se odihnesc fluturi de lapte,
Şi-aşteaptă clipa când o vor porni spre elizeu...
Din poala de argint bătută cu rubine
Se-adapă cai pur-sânge scăpaţi din herghelia zeilor,
Haite de lupi atraşi de izurile fine,
Caută adăpost de frigul dimineţilor.
Dansează firul ierbii pe glezna plină de tandreţe,
Gentil îşi poartă pasul sărutând pământul.
Trupu-i de ceară emană nestăpânita tinereţe,
Cât despre glas, misterul ăsta îl cunoaşte numai vântul...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu