Privesti tacut cum focul se stinge usor
Un foc iluzoriu acoperit de nor muritor
Un foc de jale ce ardea odata
Acum cenusa de vant imprastiata
Un foc ce a avut candva puterea
De a arde din temelii durerea
Un foc ce a aprins faclia sperantei
Ce acum zace cenusa in fata napastei
Un foc ce a ars mult prea mult
Dar cu toate astea tot n-a fost de-ajuns
1 comentarii:
Vai , dar poezia asta merge direct la suflet . Sunt convinsa ca sentimentele pe care le-ai avut in momentul in care ai compus-o sunt aceleasi cu cele pe care le am eu acum ca cititor , vazand-o . Sunt convinsa ca fiecare simte asta mai devreme sau mai tarziu . Poezia asta ti-a iest genial . Sunt impresionata .
Trimiteți un comentariu