Ne’partasian

Ceea ce crezi ca ai,tu ai pierdut deja
Poate nu e corect,dar asta este viata
Nu-ti da deloc,atunci cand vrei mai mult
Iar cand nu crezi,iti ia tot ce-ai avut

Sa poti sa ma-ntelegi,ar fi cu neputinta
Nu ma-nteleg nici eu,si nici a mea credinta
Am renuntat la zei si sfinti,acum mai multa vreme
Iar soarta si destinul,imi sunt doar praf de stele

Am devenit o fiinta rece,iubirea mi-e straina
As vrea sa pot sa sper,sa cred sub luna plina
Ca tot ce fac eu e gresit,ca am inebunit
Dar stiu ca nu-i adevarat,ti-am si marturisit

Eu am ales un drum strain,de cel al omenirii
Un drum prin ceata si prin fum,un drum al innoirii
Tu inca nu ma crezi,refuzi sa vezi schimbarea
Dar eu o simt si o traiesc,asa cum vezi tu zarea

Doar lacrimi pot desface,ce a legat iubirea
O legatura ce-a durat,mai mult ca nemurirea
Ca nemurirea unui gand,ca ceea a unei soapte
Caci tu esti inger si eu demon,si-o sa dispar in noapte

Si iar tu crezi...ca spun minciuni desarte
Ca esti un inger luminos,cu aripile-i luate
De egoismul meu uman,ce te-a vrut pentru el
Acum iti dau aripi..zboara!..intoarce-te la cer

Vei plange,stiu..nu-ti cer sa nu o faci
Nici cu gandul nu iti cer,cu el sa te impaci
Iti cer doar sa lasi timpul,sa-ti vindece ranile
Iti cer ca sa ma uit,pastreaza amintirile

Nu vreau sa se sfarseasca precum o tragedie
Ar fi pacat pentru ce-a fost,si ce n-a fost sa fie
As vrea ca sa ramana o amintire,placuta as spera
Dar asta nu depinde de persoana mea

Sa-mi iau la revedere,nu pot s-o fac deja
Te voi vedea,ma vei vedea,e doar realitatea
Si nici n-as vrea sa cred ca n-o sa te mai vad
As vrea sa cred ca n-o sa-ti pese,dar nu prea pot sa cred