Ţi-au spus mai toţi,
nu numai eu...
Că vei sfârşi,
sub apăsarea măştii de hârtie,
Într-un infern,
de unde îţi vei privi divina nebunie;
Cu disperare,
pe scena acompaniată de Orfeu.
Opreşte-te la timp,
ca ceea ce regreţi să laşi uitării;
Închide ochii,
ştiind de frica nevenitului apus...
Aşa cum o făceai,
când încă mai spuneai ce-aveai de spus,
Inevitabilul răspuns,
E umbra înecată-n spuma mării.
E în zadar,
când simţi conştiinţa cum se frânge,
De zidul rece,
al îngheţatelor păreri de rău...
Şi dai s-apuci,
ceva ce nu de mult era al tău,
Doar ca să vezi,
cum din priviri dorinţa ţi se stinge...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu