Net'tik

Aseară,

în timp ce-mi lustruiam mândria,

M-au căutat trei entităţi:

Vântul, Fumul şi Prostia…

Vântul,

îmbrăcat în umbre,

mai haioase sau mai sumbre,

A bătut primul în geam 

A-nceput să zică multe,

 Păcat că nu-l auzeam...

L-am poftit să intre-n casă,

Am uitat ce frig e-afara...

Şi-am văzut ce rece-ii lumea

Poate pentru prima oară...

Mi-a spus şi de ce-a venit,

Să-mi transmită un mesaj

De la o femeie care,

poate n-a avut curaj...

Totul a durat o clipă...

Ce teribil ţipă Vântul!

Simţi tornade tropicale,

Că îţi iau mintea şi gândul.

S-a scuzat apoi grăbit...

L-am iertat...

Nu-i vina lui,

că femeia m-a iubit...

L-am poftit apoi afară,

Cu timpanele zdrobite,

M-am uitat în urma lui

Cu priviri cam zăpacite...

Fumul,

mai timid de felul lui

Mă sunase dinainte...

Şi-a venit cum a putut,

Ajungând pe nesimţite...

M-am trezit cu el la uşă,

I-am deschis şi a intrat

Cu paşi negri de cenuşă,

Doamne! cât l-am înjurat...

Am aflat de ce-a venit,

L-aţi minţit că sunt poet

Si vrea să-i citesc poemul

Scris în stil de cabaret.

De citit,i l-am citit

Şi-am tăcut...

Atât de tristă este umbra

foculul ce s-a trecut...

L-am minţit că-i o prostie,

Rima-i proastă,ritmu-i slab,

n-are har la poezie…

Numai să feresc pe tine,

Cititorule,străine...

De versuri ce-au topit gânduri

Moartea înşirată-n rânduri...

Şi-a plecat…

cam supărat ce-i drept,

Sper sa nu-şi fi dat seama,

Cât am fost eu de nedrept...

Prostia,

n-am aşteptat-o...

N-a batut la geam sau uşa,

Ea era deja în casă;

Diavol sfânt cu ochii negrii,

şi trup zvelt de ţigăncuşă...

Şi am vrut s-alung ispita…

.

.

.

N-am putut...