Haosul clipei rămâne ideea închisă,
În călimara vărsată a unui nebun
Ce şi-a scris geniul doar cu creionul,
Lăsând liber statutul şi tronul
Unui suflet pribeag, unui suflet străbun,
Urcând din adâncul pământului spre zarea aprinsă...
Să-şi deschidă aripile în faţa luminii,
Fluturii morţii s-au ridicat de pe suflete.
N-au imprasitat polen ci furtună,
Peste lumea distrusă, peste lumea nebună
Ce şi-a cusut ignoranţa în zâmbete,
Lăsând pradă vântului cunoaşterea lumii...
Purtând-o şi azi peste tot unde merge,
Vina ce-o are în suflet o are şi-n gânduri,
Copila ce-şi chinuie fiinţa
Îşi pierde scopul dar găseşte credinţa
Stând ferm scrijelită pe înaltele ziduri,
Lăsând urmele vii ce nu se pot şterge...
În speranţa că ziua de mâine i-o va lua de pe umeri,
Greutatea ce-o cară de ani păcătosul
Mai face un pas,urmat de un altul,
Aştepta clipa când va face şi saltul
Gustând iertarea sau măcar mirosul,
Uitând povara în grija celor mai tineri...
Ideea a urcat în faţa luminii lăsând urmele pe umeri mai tineri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu