Din vârful tocit şi amar de carbon,
Al unui ciot crăpat de creion,
S-au conturat aripi de vânt
Să pună pecete pe-al foii legământ,
Făcut de-un pergament la început
Cu-o slovă ce zace-acum pierdută în trecut,
Legănându-se în cupola frunzei ucise de soare
Doar ca să fie trasă la fund în abisul din mare,
Sfârşind mai apoi ca epavă printre corali şi cuvinte;
Cuvintele ce le-au tot scuipat vulcanii înainte,
Sedimentând un munte ce poartă o ramă săpată în timp,
În vârful stâncii ce-a văzut-o doar un anotimp
Sub lumina lunii, în toată splendoarea ei,
Când îşi poartă ca podoabă gulerul de orhidei…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu