Itenu'vam'eau

Pentru că am avut puterea de a transforma NIMICUL într-o fiiinţă
Am îndrăznit s-o fac,
Şi o regret...
Nu pentru că n-aş fi creat ceva perfect,
Ci pentru simplul fapt discret
Că a ajuns NIMICUL să-mi semneze un decret.
Prin care mi-a şoptit "adio şi rămâi cu bine"
Cuvinte catalizator pentru orgoliul meu ce nici acum nu se abţine.

Am transformat-o în zeiţă,
Punându-i pe altar un strop de univers.
I l-am vărsat din sufletul-mi pervers...
El e cel ce-a dorit-o,
Uitând că n-a ravnit decât
Ce-a vrut mândria mea,
Şi eu i-am dat ce a cerut...

I-am dăruit la schimb pe mine şi n-a vrut,
M-a refuzat...
Tot ce-a dorit NIMICUL meu de fapt,
A fost un suflet prins în sticlă mată,
Am pierdut şi timp şi ani
Să-l şlefuiesc pentru NIMIC în nestemată.
Să-l aibă semn de carte pentru-o zi ploioasă,
Când o avea drept companie pe unul din iubiţi şi gustul sec tămâioasă...

I-am prins în păr boboci de poezie ,
Doar că să-i poarte-o zi şi-apoi să-i uite pe hârtie;
I-am dăruit torente de cuvinte:
Uitate, vechi, ce le găseşti acum doar pe morminte.
I-am dăruit iubire,o marfă de doi bani şi nici atât,
Un sentiment de paie să-i ţină noaptea de urât...

I-am dat deşi, desigur, n-a cerut.
Nu în cuvinte i-am găsit durerea, ci-n sărut...

E-o finta specială...
Sau a fost...
Acum e-un puzzle ce multe piese nu le mai cunosc,
Doar piesa de-nceput e-aceeaşi colţ cu ochii verzi pe care-l ştiu
Ce m-au purtat prin codrii dulci cu nuanţe vii de arămiu...

Şi ce-a avut ca scop NIMICUL meu?
Să schimbe fiinţe din nucleu...
Lăsându-mi mie, biet ostaş,
Doar câteva cuvinte scrise-n grabă pe-un răvaş.
Ce l-am primit teribil de târziu,
Probabil i-a murit un cal la vizitiu...

O să păstrez acel răvaş ce a păstrat la rândul lui,
Parfumul mâinii ce mi-a agăţat mândria-n cui.