MoonFang [ Balada lui E.T]

 Mă întrebam,

  

 Când ne-am văzut din nou,

 Eu şi cu tine,

 Dacă-ţi mai aminteşti de mine...

 Căci în trecut eu te-am lăsat,

 Doar o copilă în autogară

 Cu flori în mână,

 Scăldată-n soarele de vară...

 Acea copilă e cea care, 

 Atunci,pe loc,n-a fost în stare,

 Adio! să îmi zică, 

 Şi să o facă,fără urmă de regret sau frică...

 

 "La revedere..."

 Aşa mi-ai spus cu vocea ta,

 Copil cu ochi de catifea...

 Şi mi-ai zâmbit...

 De-ai şti cât m-a nenorocit...

  

 Dar am tăcut...

 Şi gânduri mi-au rămas în gât

 Şi am plecat,nu numai eu,

 Ci amândoi,

 Ne-am scuturat conştiinţa de noroi...

 

 Îţi aminteşti câte furnici ai numărat?

 Cu capul tău adeseori plecat...

 Şi vocea ta aşa tăcută,

 De o dădeam mereu pierdută,

 Prin parcul ce ne-a purtat paşii

 Îţi aminteşti,

 Când ne-arătau cu mână copilaşii?...

 Mai şti senzaţia nisipului pe talpa goală,

 Pe care-am stat la plaja lacului cu apă-amară?...

 

 Dar eu invoc trăiri de ani vechime,

 Ani ce-au trecut peste-amândoi,

 Nenumăratele secunde în care am uitat de acel "noi"...

 Sunt amintiri trezite din neant,

 De ochii tăi: Acele două-aureole boreale 

 Scăldate-n chihlimbar aprins 

 În care luna razele şi-a prins.

 

 Ne-am mai văzut din când în când

 Pe holurile cu care eu eram obişnuit

 Iar tu erai doar musafir poftit;

 În dreptul porţii locului ce am ales să-l părăsesc

 Purtam cămaşa neagră din câte-mi amintesc.

 Sau poate doar în drum, pe-acelaşi drum

 Pentru un timp,c-apoi s-a bifurcat,

 Eu înainte, tu la stânga şi treptat,

 Ne-am depărtat...

 

 Şi ca să vezi,ne-am întâlnit din nou

 Să dăm vina pe soartă sau pe colegul meu?

 Mi-ai spus când am vorbit că te-ai schimbat

 Şi-ţi dau dreptate, n-ai minţit, e-adevărat.

 

 Îţi aminteşti poveştile ce ni le-am spus

 Când în acelaşi pat,stând spate-n spate

 Am şi uitat că era noapte?

 

 Mi-ai spus povestea copilei care,

 Copil ce-a fost, 

 Şi-a oferit iubirea pe cuvinte goale

 Şi-a suferit

 Neştiutoare, a îndrăznit să ceară fericirea

 Ne-având să dea la schimb decât iubirea 

 Atâtea nedreptăţi s-au abătut deasupra ei

 Că mi sa-ntunecat privirea

 Şi am simţit o ură greu de stăpânit

 Ce-n mine demoni a trezit,

 Şi doritori de sânge,

 I-au vrut în ghearele dreptăţii lor

 I-am vrut în faţa mea

 Cu o privire să-i dobor

 Pe cei ce-au cutezat acele nedreptăţi

 Am vrut să fiu Edmondo-le Dante din cărţi...

 

 Ce sa-ntâmplat în continuare,

 Cu eroina povestiri tale?...

 A suferit din propriile-i greşeli

 Toate făcute sub influenţa iubirilor de ieri...

 

 Care-au făcut-o pentru-o clipă să se piardă,

 Şi-o clipă a fost de-ajuns

 Să vadă moartea drept răspuns.

 Dar a aflat că moartea are taxa ei

 Şi nu o cere-n flori de tei.

 Într-un târziu,

 S-a ridicat din groapă unde ea căzuse

 Dar a greşit,

 Nu s-a uitat 

 Acolo unde a alunecat

 Ci doar unde copila a căzut

 Prăpastie cu şerpii amintirilor ce le-a avut...

 Şi-a început, slăbită poate

 Să nu mai creadă în realitate

 A început s-audă glasuri noi

 Meschine şi trufaşe 

 Care-au minţit,

 Că ştiu ca să o scape de durere şi nevoi.

 Şi i-a crezut naiva fiinţă,

  

Deoarece nu mai avea nici vise nici dorinţă

 Erau abandonate toate,

 Pe socluri putrezite,dărâmate

 În adâncul fiinţei ei

 Un loc ce devenea,

 Mai negru ca de obicei.

 Iar pe neaşteptate s-a trezit

 În fum înecăcios

 O ceată albă şi amară

 Că rezultat al unui viciu "delicios"

 Şi a gustat,a cutezat

 S-a înecat...

 Dar s-a obişnuit şi i-a plăcut 

 Cum toate îţi par bune la-nceput

 Dar mai apoi greşeala ea a sesizat

 Şi cum copile-i nu-i lipsea inteligenţa

 S-a lăsat.

 

 Eu am crezut c-ai terminat 

 De povestit,

 Să-ncep şi eu povestea mea

 Am încercat,

 Şi mi-am dat seama c-am greşit,

 Iar ochii tăi m-au lămurit:

 Tu încă mai aveai de povestit...

 Şi am tăcut...

 Şi luându-ţi mâna într-a mea

 Iertare am cerut c-am întrerupt

 Şi ţi-am şoptit:

 "Continuă te rog povestea..."

 

 Şi-ai continuat cu glasul tremurând,

 Căci eroina n-avea să se bucure curând

 Deşi ea a scăpat din ceată,

 De sfaturi "bune" n-a scăpat,

 Şi s-a trezit gustând magie,

 Un sentiment de înălţare,uşurare

 Şi mii de fiori pe spinare ,

  

 S-au repezit de-a valma care mai de care

 În toată fiinţa ei naivă

 Şi au trimis-o la culcare...

 Dar cum orice magie are-o sursă,un motiv

 Al ei nu a durat, s-a dus;

 Ca mucul de ţigară stins sub talpă

 A apus...

   

 Şi-acum copila noastră eroina

 A coborât din pod principiile şi stima

 Şi-a hotărât că viaţa e mai mult decât

 Carpe Diem sau "Trăieşte clipa"

 Iar îngerul ce o veghea şi-a coborât aripa

 Durerea să îi ia

 Dar ea,

 A refuzat...

 Şoptindu-i la ureche a explicat:

 "Lasă durerea să-mi fie învăţător, 

 Conţine şi-amintiri care nu dor,

 Decât poate-amintirea lor..."

 

 Şi nu ai terminat povestea...

 Dar nu avea nevoie de sfârşit

 Căci pe final mi-am amintit,

 Că eroina ta,

 Mi-a fost iubită...

 Pentru-o clipă...

 

 

 Dar cum zburase timpul,

 Pe geam intrau zorii de ziuă

 Şi eu  plec a trebuit,

 Dar  ţine minte puţinele  cuvinte

 Ce-au părăsit hotarul buzelor mele

 Şoptite  în acordurile melodiei "Praf de stele"

 "Iartă-te ca să  mă ierţi

 Nu ai de ce să-ţi pară rău,  

   Sau să regreţi..."

 Şi ţi-am cerut,  tu ochii să-i închizi

 Lagune limpezi de cafea

 Să nu-i mai văd,

  

 Să pot pleca...

 Să pot să-ţi las pe fruntea rece

 Sărutul fără "Va urma "

 Sărutul ce va dispărea din viaţa ta,

 De vei voi sau de vei vrea...

 Dar nu şi umbra mea

 Care-a jurat,

 Că va grijă de tine,

 Când ţi-a văzut chipul plouat

 De lacrimi cristaline,

 Pietre de chihlimbar atât de fine...

 Prin declaraţia de semi-prietenie 

 Pe care ţi-am făcut-o  şi-am plecat grăbit,

 Dar nu uita ce ţi-am şoptit, 

 Când buzele-mi ţi-au atins fruntea 

 Cufundată-n întunericul tăcerii

 Având ca drept fundal rămasul bun al serii:

 "Copil ai mai crescut...”