Azi, ce fac, fac pentru ultima oară...
De la răsărit de când mi-am închis poarta visării,
Întorcăndu-i spatele am aruncat cheia în spumele mării:
Un ocean ce stă strâns în colţul ochiului care deşi odihnit,
De la atâta scăldat în visare pare bătrân şi-obosit.
Ca şi minerul ce-şi sapă timpul după fărâme de aur,
Al meu ochi a săpat dintr-o lume în alta nu după faimă sau laur,
Ci după muze,foi şi cărbune...
Le-a lăsat pe toate în pumnul meu cu apucături nebune
Ce s-a închis precum laleaua ce se teme de noapte,
Ştiind că frigul ce-l aduce cu sine căra în spate teribile şoapte.
Pe-un vârf de munte, departe, mi-am deschis pumnul lăsând pradă vântului
Foile, cărbunele şi muzele ce le-am ţinut captive de mâinile gândului.
Cu buzele muzelor pe-ale mele şi foile ţintuite în stele,
Ţinând cu imaginaţia de-un capăt de cărbune
Şi pe celalat cu degetele-mi bătrâne,
Am făcut lac muntele în vârful căruia mi-am suit fiinţă
Şi-am ridicat apele lumii după cum mi-a fost dorinţa.
M-am şters pe sine lăsând doar mâna stângă că să mă pun la loc punct cu punct.
N-am reuşit un lucru totuşi: să scot din neant pe cel defunct...
Am izbutit în schimb să dau viaţă la idee,
I-am pus aripi şi am lăsat-o în voia vânturilor alizee.
S-a întors când luam o pauză să-mi desenez un scaun, o masă şi-o carafă de rouă.
Ideea ce-o aruncasem s-a întors la creator nu cu două aripi, ci nouă...
Avea de la lumea ce-i prinse penele-n zbor o nouă faţă,
Ideea nu mai era a mea...avea alt contur pe suflet şi o altă nuanţă.
M-am odihnit o clipă ce am avut grijă s-o întind spre infinit
Pe un petec de iarbă colorat cu tendinţe de asfinţit
Ce l-am aşezat pe un rău în amonte sprijinit în stâlpi de marmură.
Din gânduri mărunte policrome mi-am creat propria flamură.
M-am declarat apoi rege peste un muşuroi de furnici,
Împărat al neamului celor mai mici şi mai harnici...
Pe rând m-am desenat: vultur, libelulă, molie şi muscă:
Vultur, să simt cum e să-ţi laşi trupul de la mii de metrii în cădere bruscă,
Că la numai câţiva centimetri de pământ să-ţi întinzi aripile peste lume
Şi să te-nalţi mai sus, din câteva bătăi să fii din nou la înălţime;
Libelulă, s-aud natura stând pe loc, în aer;
Molie, să înţeleg motivul de ce acestea văd lumina că pe-un juvaier;
Şi muscă...să-nvăţ să preţuiesc momentul ştiind că am să mor în orice clipă
De bătrâneţe sau omorât de-o mână ce vrea să îmi transforme viaţa în risipă
Cu ultimele puteri, îmi şterg cunoaşterea, şi toate amintirile,
Doar ca să pot să fiu din nou copil, să gust iar bucuriile,
De-a fi lipsit de griji şi de probleme...
Azi îmi iau puritatea ce am pierdut-o corupt de acadele....
