Gustam mai ieri din ceaiul negru
Senzaţia de sec al unor buze din trecut,
Cu inima bătându-mi într-un ritm ciudat, alegru...
Mă-nvaluia din nou acelaşi sentiment rătăcitor, mărunt.
Vina n-o purta ceaşca şi nici ceaiul,
Nici linguriţa de argint cu care tot cream vâltori,
De vină era buza ce-a-ndraznit să guste raiul
Şi-acum tot ce atinge are gust de praf şi lumânări.
M-au cercetat doi ochi căprui, iscoditori,
De ce privesc la ceaşcă atât de tulburat...
"Nu-s bun la scuze şi nici la ghicitori,
În schimb, iubito, sunt bun la sărutat..."
S-a aplecat uşor, privind la ceaşca plină,
Zâmbind a prins în degete inelul mic de porţelan.
A dus la gură ceaiul cu o mişcare fină
Şi l-a băut într-o clipită ce mi-a părut un an.
"Chelner!, adu pentru iubitul meu tărie,
Să-şi spele mintea de gânduri şi-amintiri.
Prefer să-i văd pe chip un strop de nebunie
Decât o mască împletită din fostele trăiri."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu