Fida'rosa

Clipeşte încet,
Să simţi vântul cum îţi suflă în pleoape
Respiră adânc,
Să vezi natura ce ţi-e mereu aproape
Ascultă atent,
Vocea străbunilor ce din pământ strigă
Priveşte mereu,
La cerul plin de scântei ce sufletul intrigă
Mergi înainte,
Pe drumul ales de tine ca fiinţă imperfectă
Măsoară cu grijă,
Timpul ce-ţi poartă gându-n direcţia corectă
Atinge uşor,
Infinitul ascuns de vedere, cu mâna firavă şi fină
Coboară rapid,
De îndată ce noaptea se lasă, a lumii cortină
Simte din nou,
Buzele ce te doresc şi nu te vor avea niciodată
Aşteaptă necontenit,
Vorbele ce te vor face să tremuri toată
Încearcă ferm,
Să îţi transformi visele în realitate
Alege singură,
În loc de mere verzi, pe cele coapte…

Esta’gora

Înecat de speranţă înfloritoare stă biruit
Sufletul tău …eden de teamă mistuit,
Întinzi o mână, cauţi peste prag a trece
Dar tot ce simţi e zidul dur şi rece

Doreşti tu, făptură muritoare şi blajină
Cu gândul s-alungi norul ce-ascunde a lunii lumină
Şi ridicând o mână sa-ţi cadă la picioare
Întunericul supus, câine de vânătoare

Chiar speri ca din privirea-ţi de cristal
Să faci ca timpul să ajungă la final
Gândindu-te că dacă te abandonezi iubirii
Vei stăpânii mânia şi sălbăticia firii

Visezi de crezi că chiar pentru o clipă
Universul va face din tine risipă
Când şti prea bine că toţi sunteţi materie
Doar fiinţe perisabile ce moartea-i sperie

Eşti tu o sfântă, sau cea aleasă,
Să duci în lumină a omenirii rasă?
Consideri c-ai puterea necesară pentru-a prevenii
Dezastrul ce n-au putut să-l evite nici măcar zeii?

Şi dacă da, ce te opreşte să o faci?
Să scapi această lume de foame şi săraci
De ce nu-mpărtăşeşti lumii întregi?
Iluminarea căutată de înţelepţii zeci

Să fie egoism, sau teama de a încerca
Să le deschizi iar drumul, să le redai speranţa
Deoarece şti, la fel ca şi mine…
Salvarea e în ei, şi nu în tine

Tu eşti o fiinţa stranie, mai mult decât aparte,
Născută printre stele şi botezată-n noapte
Iţi duci existenţa, refuzându-ţi destinul
Să te compar cu un cristal, sau cu safirul…?

Yadsenit’nelav

Pentru toţi acei care au văzut în ochii fiinţei iubite
Lumina ce scapără voios nesfârşite şoapte-nflorite
Din adâncul inimii lor precum nestematele nopţii,
Cel ce i-a unit pe toţi a fost glasul neauzit al sorţii….

Pentru toţi acei care tremură când de mână ţin
Mâna pereche ce tremură la fel de sublim
Şi la fiecare pas strâng aceea mana şi mai tare
De frică să nu piardă a inimii strânsoare

Pentru cel sau cea ,care au găsit poate din întamplare
Acea bucurie după care sufletul caută până la epuizare
Şi care se roagă în fiecare zi la soare şi la luna cenuşie
Ca iubirea lor să dăinuiască până-n veşnicie


Pentru fiecare suflet ce şi-a găsit perechea în sfârşit
Şi care pentru cel iubit să se sacrifice e pregătit
Dispus să renunţe la mândrie şi orgoliu ce destramă
Doar pentru a vedea un zambet pe chipul de aramă

Pentru cei care nu au avut curajul să spună până acum
Ceea ce simt în adâncul lor, înainte să devină scrum
Pentru aceia care nu au avut curajul să spună „te iubesc”
Înainte să-şi dea seama cât de mult greşesc

Iubiţi-vă mult copii ai lunii, şi faceţi-o necondiţionat
Nu regreta că ai spus: „Te iubesc” ,pentru că a contat,
Abandonează-te iubirii şi lasă raţiunea la de o parte
Viaţa e mult mai mult decât povestea dintr-o carte
.
.
Şi eu în miez de noapte mă-ntreb, oare-aş putea…
Să mă îndrăgostesc de-o stea?

FallingStar

A venit noaptea, o noapte ce trece
Prin mine ca teama, o noapte prea rece
Ce-mi aduce aminte de iarnă,
Dar merge…


Pe cerul nefast, din mii de lumini efemere
Doar una îţi semănă ţie, doar una-i placere
Doar una e-n stare s-aline,
A sufletului durere…


Străluceşti puternic, mai puternic ca luna
Ce-şi ascunde razele, îţi cedează cununa
Luceafărul încearcă,
Să te-atingă cu mâna…


O fărâmă de soare, o bucată din rai
Cu chipul de înger, născută în divin alai
Pe treisprezece,
A lunii lui mai…


Ţine în mână timpul şi soarta altor făpturi
Nemurirea-i aminteşte, ca-i a nimănui
Are infinitul dar nu doreşte,
Mărimea lui…


Simte de jos o căldură venind de la noi
Muritorii de rând, cei plini de nevoi
Cu suflete fragile de sticlă,
Şi la fel de moi…


O căldură mai fierbinte ca a soarelui aură
Dar mai blândă ca briza, şi lipsită de ură
Ce capătă în aer,
Culoarea de aureolă…


E căldura măruntă după care tânjesc zeii
E fructul conştiinţei, al inimii şi pasiunii
E inamicul,
De neînvins al raţiunii…


Îşi scutură aripile pline de somn şi polen
Îşi face avânt din înaltul cerului solemn
Se scufundă văpaia,
În întuneric etern…


Atinge pământul cu pasu-i de gheaţa şi foc
O stea a căzut chiar în al lumii mijloc
Noaptea se face lumină,
Munţii se mută din loc…


Îmbracă rochia dăruită de râu cu pietre de lună şi soare,
Peste trupul de ceară, plin de grandoare
Întreaga făptură,
E-o adevărată splendoare…


Cutreieră lumea, se amestecă printre ei ,muritorii
Îi observă pe-ascuns, începe să simtă fiorii
Se deschide treptat,
Asemenea florii…


Atinge pentru prima oară ceva ce-i viu
Savurează cu fiinţa apusul purpuriu
Abandonează voit,
Al nemuririi val străveziu…


Acum muritoare şi-a păstrat misterul
Zâmbetul ei încă mai luminează cerul
În privirea ei,
Încă mai vad eternul…


Un simplu gest de-al ei învie dorinţa
Ai vrea s-o refuzi dar nu mai ai voinţa
În ochii ei,
Mi-am pierdut fiinţa…

MorningStar...

O iluzie-n noapte prin fulgii de nea
Zâmbeşte vioi...îmi zâmbeşte o stea
Mă face să cred fantasmele sorţii
Râde de mine prinţesă a nopţii

Dincolo de chipu-i creol-caramel
Se ascunde o fiinţa timida de fel
Cu urme de lacrimi pe sufletu-i frânt
Ce-şi ascunde durerea prin gândul mărunt

Vântu-i şopteşte balade străvechi la ureche
Luceafărul îi stă tăcut şi gânditor de veghe
Luna îi poartă paşii firavi spre edenul nimănui
Gândurile-i zboară să se-ntâlnească cu ale cerului

Se uită la stele, le cere răspunsuri divine
Nu ştie că faţa de stele suntem făpturi străine
Îşi pleacă privirea spre muritori, spre mine
În ploaia de nea totul se pierde-n neştire

Ochii căprui de caşmir umed
Îi aţinteşte spre sufletu-mi şubred
Îmi apucă mâna cu mâna-i firavă
Vocea ei blândă răsună-a octava

Dar lasă un gust amar parfumul ei
Cu toate că-i dulce ca floarea de tei
Dispare-n perdeaua alba de nepătruns
Îmi scapă prin degete un alt mister ascuns…

O şoaptă rămâne , odată ce noaptea se stinge
Un vârf de munte ce nu-l pot atinge
Dar strălucirea acelei stele de dimineaţa
Rămâne la fel, cu toate că-i ceaţă.

Merită oare să urmăreşti curcubeul?
Să alergi pe unde nu-îndrăzneşte nici zmeul?
Să cauţi o stea pe cerul cu mii dintre ele?
Să cauţi scânteia ce-ţi dăruieşte visele?

E o întrebare la care doar ea poate
Sa-ţi răspundă într-o noapte
Fără stele pe cerul de plumb întunecat
Sau poţi să te-ntorci de unde-ai plecat…

Darakasima

Un strop de ploaie pe fruntea cea rece
Zapada-i afara dar timpul tot trece
Te uiti inapoi la drumul de tara
Te uiti si astepti, speranta s-apara

Rafala de vant prin parul tau de catifea
Te-ndrepti inainte desi nu vezi lumina
Ai inchis demult ochii,ai ales destinul
Se ofilesc pe rand, irisul, trandafirul.

Frigul de toamna iti patrunde in suflet
Fiinta ta toata isi retine un urlet
Te priveste luna,isi varsa razele ei
Pe chipul tau palid, o stea printre zei

Intuneric total iti invaluie inima
Gandul e greu, amintitea-i aievea
Pasii de inger ti-i pierzi in nemurire
Aripi acum cazute,au distrus destine

Acum esti muritoare,o vapaie vie
Infinitul ti-e acum doar o prostie
Dar tu tot vezi in nimic totul atat de usor
Ma intrigi ShadowMistress…doar sunt muritor

Sifraja

Nu stiu, sunt un nestiutor ca orisicine
Nu stiu, sunt muritor ca voi,ca tine
Ce-ar trebui sa spun cuiva cand moare?
Nu stiu...
Ar trebui sa-l mint ca nu mai doare?
Nu stiu...


Nu stiu si asta e o tragedie milenara
Nu stiu e o poteca cu ceata centenara
De ce trecem prin viata atat de superficial?
Nu stiu...
De ce trecem prin viata purtand un gust amar?
Nu stiu...

Nu stiu, si asta ma face sa imi pierd fiinta
Nu stiu, dar nu-mi abandonez credinta
Oare exista raiul, ne indreptam spre el?
Nu stiu…
Suntem destinati iadului, ce ne asteapta-n el?
Nu stiu…

Catrianoka

Tacere...imi canta zgomotul din jurul meu
Tacere gasesc in ochii tai caprui de chihlimbar
Tacere ...e sabia cu care-omori un Zeu
Tacere intr-o lume unde adevarul e rar

Tacerea e tot ce ne mai tine gandul nepatruns
Tacerea ce cea care-ti invaluie inima franta
Tacerea e pecetea divina pe misterul ascuns
Tacerea a fost si este o soapta marunta

Tacand inghiti amarul vorbelor nespuse mie
Tacand si eu, ascund gandurile ce-ti revin tie..

IceShard...

Te ştiu de cand eram mici, şi eu şi tu
Te ştiu de cand privirea-ţi nu ştia să spună nu
Eram noi doi copii,amestecaţi prin alţii zeci
Eram noi doi,dar n-am putut ramâne,copii pe veci..

Şi am crescut cu timpul, şi tu şi eu
Şi am crescut în bancile şcolii ce ne-a-nvăţat mereu
Nu-ntodeuna despre ce aveam nevoie,dar am sperat…
Nu-ntodeauna învatam,eram copii, mai şi uitam

Îmi amintesc de clasa unde-am învatat, şi eu şi tu
Îmi amintesc şi bancile, colegii…..tu nu?
îţi aminteşti când cu brutalitate de încheietură te trăgeam?
îţi aminteşti, te-nvineţeam,dar eram mic şi nu ştiam

Am continuat neştiutori să creştem, şi tu şi eu
Am continuat să învaţam si să greşim, nu suntem Dumnezeu
Deşi n-am vrut să credem,există un sfârşit, care a venit,deşi cam nedorit
Iar totul s-a schimbat când ne-am ales cărarea,tu răsărit,eu asfinţit

Dar nu s-a terminat lumea, aşa cum am crezut, şi eu şi tu
Dar nu, ci dimpotrivă, a fost doar începutul
Şi ajutaţi de prieteni noi,am şi uitat copilăria
Şi ajutaţi de dragoste,am cunoscut euforia

Astăzi trăim în diferite lumi,şi tu şi eu
Astăzi tu mergi pe drumul tău, eu pe al meu
Tot ce ne leagă era, şi e copilăria-ndepărtată
Tot ce ne ţine podul dintre lumi e-acea copilărie demult uitată

Acum când tu citeşti aceste rânduri,eşti fericită nu?
Ar trebui să fii micuţo că doar eşti tu…
Fetiţa inocentă ce azi a mai făcut un an
Ce plină de entuziasm aruncă-un râs fugar,
Dar nu uita copil nebun,cu inocenţă pură
Nu te grăbi să creşti prea mult, aşa fără măsură
Ci creşti încet, şi râzi mai mult, dar nu uita
În viaţa asta scurtă iubeşte de asemenea.
Da,o să plângi din dragoste, poate de multe ori,
Dar o să frângi şi inimi…de-atatea ori…
Trăieşte pur şi simplu, fără frică de iad
Şi fără să alergi căutând raiul de toţi vânat…

Azi a căzut din trandafirul vieţii tale
O singură petală, atât de fragedă şi moale…
A optsprezecea petală, atinsă de timplu nepărtinitor
Ce fură-o lacrimă fierbinte sufletului tău neştiutor
Dar nu fi tristă,zâmbeşte,uită-te-n jurul tău
La prietenii ce-i ai,familia, şi n-o să-ţi pară rau,
Trăieşte pentru ei, şi pentru tine-n primul rând

Vreau să te găsesc cum te-am lăsat…..visând

.

.

Cât despre cel ce-a scris aceste rânduri ,s-a dus,e scrum
Nici eu,nici Raziel sau KageSinner nu ştim de ce sau cum
S-a dus în întuneric,lumină-n ochii lui; dar m-a rugat sa-ţi spun:
“IceShard ,grow up…I’m gonna see you soon…“

Crad’tila

Din noaptea deasa si rece
O soapta ma cheama
O soapta straina ce trece
Prin mine cu teama

Incepe sa ploua usor
Cu lacrimi de demon
Ploaie ce-mi da un fior
O voce ma cheama la somn

Deschid usa spre intuneric
Ploaia-mi chinuie trupul
In fata-mi apare feeric
Un lup auriu ce scurteaza vazduhul

Isi indreapta privirea spre mine atent
Cu ochii albastru opal
Din gura ii iese un urlet strident
Ploaia cazuta devine cristal

Se intoarce si pleaca
Asteapta sa vin dupa el
O iau singur prin ceata
Ma pierd in negrul etern

Deodata dispare cu totul
Ploaia devine ninsoare
Cerul ajunge ca focul
Pana si luna devine soare

O finta-mi apare in fata
Ceva ce n-am mai vazut
O fata cu valul pe fata
Ce inainteaza tacut

Se indreapta spre mine
Pasind pe lumina
Ii aud soaptele line
Ce suna a voce divina

Parul balai ii flutura
Pe umerii goi
Valul argintiu il inlatura
Ma inec in privirea ei

Imi intinde o mana
Faptura a raiului
Devine a inimii stapana
Devin robul amorului

Dar dau drumul la mana
Sunt ghidat de constinta
Nu vreau alta rana
Pe-o inima franta

Imi salvez privirea
Pasu-mi aluneca usor
Fiinta-si pierde sclipirea
Pentru un moment vreau sa mor

Ma intorc pe usa
Soaptele inca le-aud
Ma cheama din cenusa
Dar n-am sa raspund....

Kia'nan

Mister umbrit pe chipul fin de catifea
Doi ochii caprui lucesc de-ti iau privirea
Un zambet larg nemarginit de temeri
Un ras zglobiu ce-acopera taceri

Privire de cristal ce lumineaza a cerului cununa
Glas de vioara ce suna a divina partitura
Cu mainile din lutul ce a creat speranta
Atingere de inger,fiori usori de gheata

Cu parul cret odata,acum intins pe spate
Corola cafenie ce straluceste-n noapte
Firava ca o pana purtata lin de dor
Isi poarta pasii mici pe-ai sufletului nor

Gil'lian

Nu pot s-afirm ca te cunosc prea bine
Desi nu pot sa spun ca nu regret
Dar am vazut ceva profund la tine
Un zambet natural,aproape de perfect

Esti inca un copil cu ochii visatori
Si sper sa nu te superi ca o zic
Te numeri printre acei putini muritori
Care creaza totul din nimic...

Da,ai un suflet mare micuta Gil'lian
Ce poate lumina atatea chipuri ganditoare
Si nu cantand o partitura la pian
Ci doar prin vorbe,zambind timid la soare

Jun’kara

Prin ceata de vis a noptii
Prin focu’ albastru al sortii
Iti porti pasii spre necunoscut
Te-ntrebi din nou ce ai facut

Sa fie oare destinul tau
Te-afunzi in intuneric si ti-e tot mai greu
Sa respiri aerul diminetii
Sa te bucuri de culoarea vietii

Te uiti in jur dupa lumina
Gandurile-ti decoloreaza prezenta divina
Totul e gri,un pastel abstract
Desi esti motivul de autor pictat

Sfar’raga

Ai vrea sa sti?
Nu vad nici un folos…
Ai vrea sa crezi?
Poate mai e o sansa…
Ai vrea sa zici?
Dar totusi tu nu poti…
Ai vrea sa vezi?
Dar esti legat la ochi…
Ai vrea s-auzi?
Dar totul e tăcere…
Ai vrea sa simti?
Dar zarea e de gheata
Ai vrea sa tipi?
Dar vocea ta nu vrea…
Ai vrea sa te ridici?
Dar esti prins in nămol…
Ai vrea s-încerci?
E prea târziu acum…
Ai vrea sa mori?
Nu vad nici un folos comun…