MorningStar...

O iluzie-n noapte prin fulgii de nea
Zâmbeşte vioi...îmi zâmbeşte o stea
Mă face să cred fantasmele sorţii
Râde de mine prinţesă a nopţii

Dincolo de chipu-i creol-caramel
Se ascunde o fiinţa timida de fel
Cu urme de lacrimi pe sufletu-i frânt
Ce-şi ascunde durerea prin gândul mărunt

Vântu-i şopteşte balade străvechi la ureche
Luceafărul îi stă tăcut şi gânditor de veghe
Luna îi poartă paşii firavi spre edenul nimănui
Gândurile-i zboară să se-ntâlnească cu ale cerului

Se uită la stele, le cere răspunsuri divine
Nu ştie că faţa de stele suntem făpturi străine
Îşi pleacă privirea spre muritori, spre mine
În ploaia de nea totul se pierde-n neştire

Ochii căprui de caşmir umed
Îi aţinteşte spre sufletu-mi şubred
Îmi apucă mâna cu mâna-i firavă
Vocea ei blândă răsună-a octava

Dar lasă un gust amar parfumul ei
Cu toate că-i dulce ca floarea de tei
Dispare-n perdeaua alba de nepătruns
Îmi scapă prin degete un alt mister ascuns…

O şoaptă rămâne , odată ce noaptea se stinge
Un vârf de munte ce nu-l pot atinge
Dar strălucirea acelei stele de dimineaţa
Rămâne la fel, cu toate că-i ceaţă.

Merită oare să urmăreşti curcubeul?
Să alergi pe unde nu-îndrăzneşte nici zmeul?
Să cauţi o stea pe cerul cu mii dintre ele?
Să cauţi scânteia ce-ţi dăruieşte visele?

E o întrebare la care doar ea poate
Sa-ţi răspundă într-o noapte
Fără stele pe cerul de plumb întunecat
Sau poţi să te-ntorci de unde-ai plecat…