FallingStar

A venit noaptea, o noapte ce trece
Prin mine ca teama, o noapte prea rece
Ce-mi aduce aminte de iarnă,
Dar merge…


Pe cerul nefast, din mii de lumini efemere
Doar una îţi semănă ţie, doar una-i placere
Doar una e-n stare s-aline,
A sufletului durere…


Străluceşti puternic, mai puternic ca luna
Ce-şi ascunde razele, îţi cedează cununa
Luceafărul încearcă,
Să te-atingă cu mâna…


O fărâmă de soare, o bucată din rai
Cu chipul de înger, născută în divin alai
Pe treisprezece,
A lunii lui mai…


Ţine în mână timpul şi soarta altor făpturi
Nemurirea-i aminteşte, ca-i a nimănui
Are infinitul dar nu doreşte,
Mărimea lui…


Simte de jos o căldură venind de la noi
Muritorii de rând, cei plini de nevoi
Cu suflete fragile de sticlă,
Şi la fel de moi…


O căldură mai fierbinte ca a soarelui aură
Dar mai blândă ca briza, şi lipsită de ură
Ce capătă în aer,
Culoarea de aureolă…


E căldura măruntă după care tânjesc zeii
E fructul conştiinţei, al inimii şi pasiunii
E inamicul,
De neînvins al raţiunii…


Îşi scutură aripile pline de somn şi polen
Îşi face avânt din înaltul cerului solemn
Se scufundă văpaia,
În întuneric etern…


Atinge pământul cu pasu-i de gheaţa şi foc
O stea a căzut chiar în al lumii mijloc
Noaptea se face lumină,
Munţii se mută din loc…


Îmbracă rochia dăruită de râu cu pietre de lună şi soare,
Peste trupul de ceară, plin de grandoare
Întreaga făptură,
E-o adevărată splendoare…


Cutreieră lumea, se amestecă printre ei ,muritorii
Îi observă pe-ascuns, începe să simtă fiorii
Se deschide treptat,
Asemenea florii…


Atinge pentru prima oară ceva ce-i viu
Savurează cu fiinţa apusul purpuriu
Abandonează voit,
Al nemuririi val străveziu…


Acum muritoare şi-a păstrat misterul
Zâmbetul ei încă mai luminează cerul
În privirea ei,
Încă mai vad eternul…


Un simplu gest de-al ei învie dorinţa
Ai vrea s-o refuzi dar nu mai ai voinţa
În ochii ei,
Mi-am pierdut fiinţa…