sâmbătă, 6 februarie 2010

Crad’tila


Din noaptea deasa si rece
O soapta ma cheama
O soapta straina ce trece
Prin mine cu teama

Incepe sa ploua usor
Cu lacrimi de demon
Ploaie ce-mi da un fior
O voce ma cheama la somn

Deschid usa spre intuneric
Ploaia-mi chinuie trupul
In fata-mi apare feeric
Un lup auriu ce scurteaza vazduhul

Isi indreapta privirea spre mine atent
Cu ochii albastru opal
Din gura ii iese un urlet strident
Ploaia cazuta devine cristal

Se intoarce si pleaca
Asteapta sa vin dupa el
O iau singur prin ceata
Ma pierd in negrul etern

Deodata dispare cu totul
Ploaia devine ninsoare
Cerul ajunge ca focul
Pana si luna devine soare

O finta-mi apare in fata
Ceva ce n-am mai vazut
O fata cu valul pe fata
Ce inainteaza tacut

Se indreapta spre mine
Pasind pe lumina
Ii aud soaptele line
Ce suna a voce divina

Parul balai ii flutura
Pe umerii goi
Valul argintiu il inlatura
Ma inec in privirea ei

Imi intinde o mana
Faptura a raiului
Devine a inimii stapana
Devin robul amorului

Dar dau drumul la mana
Sunt ghidat de constinta
Nu vreau alta rana
Pe-o inima franta

Imi salvez privirea
Pasu-mi aluneca usor
Fiinta-si pierde sclipirea
Pentru un moment vreau sa mor

Ma intorc pe usa
Soaptele inca le-aud
Ma cheama din cenusa
Dar n-am sa raspund....

1 comentarii:

Child Of Sunset spunea...

Pasind pe lumina - e prima oara cand aud expresia aceasta si trust me pana sa o citesc nu m-as fi gandit la ea . Este geniala , stii sa-ti alegi cuvintele

Ma cheama din cenusa
Dar n-am sa raspund.... - cata durere in versurile astea :-? nice one

Acelasi ton genial de melancolic pe care-l ador:)) . Poeziile tale suna divin datorita acelui ton . Imi place ce sa-ti spun mai mult ? Intalnesc acelasi motiv in poeziile tale , dar fiecare dintre ele prezinta o noua poveste , ceva mai interesant decat cea trecuta . Chiar sunt impresionata .

Trimiteți un comentariu