Mesitineu’adet

De fiecare dată când sărut paharul
Simt buzele ce nu demult
Mi-au provocat durerea şi amarul,
Extazul ce s-a înecat în agonie;
Cocktail ce l-am turnat pe gat.

E-aici, încă-i mai simt gustul de sânge
Ce l-a lăsat sărutul tău pe buza mea,
Alături de o cicatrice pe care vinul tot o unge
Doar poate, poate…
Va reuşi să-nchidă ochii şi te va uita.

Pluteşte chipul ce l-am venerat odată
În ultima înghiţitură din paharul deja gol,
‚,Nu poţi!’’ această îmi spune în şoaptă,
Nu pot, e-adevărat! dar ai uitat?
Că vorba mea duhneşte a alcool?...

Păşesc cu paşi ce nu mai sunt ai mei
Printre acorduri proaste de ţambal,
Mă uit printre străini visând la ochii tăi
Pentru a-i ruga cum o făceam odinioară,
Să mă aducă iar întreg la mal…


Pândeşte din umbră păcatul comun,
Sub forma mâinii ce îmi atinge obrazul calic
De căldura ochilor ce se supun
Unor buze de ale căror atingeri
Orgoliul imploră mândria; e dornic…

Geme lumina din noaptea ce-şi pierde regenţa,
Pleoapele-mi grele se-adapă din umbra ce piere,
Emoţii se sting luând cu ele esenţa,
Amintiri bântuie libere
Printre gânduri ce se pierd in tăcere…

Levasi Sicuo'ana

În podul palmei tale m-am urcat,
Vroiam să fiu la înălţime,
Să trag în piept aer rarefiat,
Dar palma ta a fost prea mică pentru mine...


Am tras pe nas mai multe, nu doar aer şi toxine.
Natura,lumea toată am ţinut-o în pieptul meu!
Mi-au înflorit plămânii-n muguri mici cu izuri fine
Şi libelulele-au făcut din mine-un heleşteu.


Am înghiţit luna s-o pun pe cerul gurii mele,
Cuvintele ce le-am rostit apoi au fost divine.
M-au blestemat în schimb şi m-au trădat gurile rele,
N-am mai putut de-atunci s-o ţin doar pentru mine.


Pământul ce l-am tot călcat cu-a mea privire,
Poartă şi-acum în el urmele paşilor străbuni
Ce şi-au lasat în praf fărâma lor de nemurire,
Pentru cei ce vor alerga pe-aceiaşi paşi, doar că mai buni.


M-am înecat de-atata ori în ochii muzelor...
Doar ca s-apuc să le culeg furtuna din adâncuri,
Lăsându-mă purtat doar de parfumul rozelor,
M-am adunat la loc iar din nimicuri.


Căzând pe gânduri m-a durut cumplit,
Oasele toate mi s-au fărâmat când am atins Abisul.
Încet, încet, bobocul vieţii mi s-a ofilit...
Salvat am fost doar de sărutul ce mi-a ruinat visul.

Irah'azi

Azi nu-ţi mai scriu

...muzo,

Azi îţi iau părul auriu

Ce-l ţii pe umeri despletit

Şi ţii-l arunc în asfinţit

Ca mâine dimineaţă,

Când te vei trezi la viaţă,

Să îţi sărute gâtul razele de soare

Săpând adânc în perna moale,

După necunoscutul ce te-a sărutat în vis

Şi poarta ce te-a dus in Paradis.







Azi nu-ţi mai scriu

...straino,

Azi numai poet n-o să fiu.

Te voi picta în schimb şi-ţi voi da forme,

Mâna mea stângă-ti va săpa în ochi lacuri enorme

În care voi mai arunca stele de jad,

Să văd în ochii tăi pădurile de brad,

Iar pielea ta de ceară coaptă

Mâna mea dreaptă o aşteaptă.

Să-ţi sap în coapsă văi şi canioane,

Din ceara ta să-ţi fac icoane.





Azi nu-ţi mai scriu

...necunoscuto,

Azi îţi privesc doar focul viu

Ce-l ţi închis în ochii de felină,

Pictaţi de un stângaci cu mâna fină,

Ca tu să poţi să îmi eviţi privirea,

Din ignoranţa ta îmi trag uimirea,

Uimirea de-a vedea cum treci pe lângă mine

Ştiind că nu mă pot abţine

Să-ţi caut zâmbetul pe faţă

Cu ochii mei sculptaţi în gheaţă.





Azi iar ţi-am scris

...Nama'ari,

Azi n-am făcut ce mi-am promis...

Tade'daasta

Nu sunt ce par a fi,

Sunt cel ce zi de zi

Vând ample erezii

Vecinilor de vis a vis.


Nu mai sunt cel ce-am fost,

Sunt cel uitat în post

Ce m-au vandut, dar contra cost

Pentru că nu mai avem rost...


Nu sunt cine aş fi vrut,

Sunt un necunoscut

Ce din greşeală s-a pierdut

Printre fărâme de lut.


Nu sunt demn de-amintit,

Sunt omul răstignit

Pentru c-a îndrăznit

Să fie fericit.


Nici măcar nu sunt viu...

Sunt vălul străveziu,

Ţin companie ceasului târziu

Din viaţa unui fiu.


Nu sunt idol sau zeu,

Sunt demon luat trofeu

Deasupra unui şemineu,

Închis în dormitorul lui Orfeu


Nu sunt speranţa ce-o aşteaptă unii,

Sunt umbra ce uraste forma lunii,

Mi-au ridicat altar nebunii

Când le-au murit pe rând stăpânii


Nu sunt cine vreţi voi,

Sunt plin doar de nevoi...

Din rămăşiţe de gunoi

Eu m-am nascut strigoi.


Nu sunt cel ce-ai vrut tu,

Sunt cel ce a zis "nu"!

Mi-am pierdut astfel ţelu'

Şi m-a costat haremu'...

Pa'ro

Aşteaptă-apusul să-ţi sărute fruntea ce se-afundă-n negură,
Cu vârful degetelor agaţă ultima suflare-a stelei ce apune.
Trage-o apoi încet în piept, pe gură...
Respiră ultima zvâcnire a soarelui ce-n ochii-ţi umezi se depune.


Pe malul lacului de vise păşeşte-ncet, să nu faci zgomot...
Scufundă-ţi palma în valurile-oglinzii ce-ţi arată,
Cum zâmbetul ce-l porţi poate a fost teribil antidot
Pentru cel ce te-a întâlnit în viaţa asta doar odată.

Culege nuferii din par şi lasă-i jos pe apă,
Te vor înconjura sirene să-ţi cânte frumuseţea;
De vraja ochilor căprui nici vântul nu-ţi mai scapă,
Robit va mângâia obrajii tăi, sporindu-le fineţea.

Şopteşte lunii să-ţi arate un vals de-odinioară,
Ce-l tot dansau îndrăgostiţii pe corăbii,
Pe vremea când sărutul la o domnişoară,
Se câştiga cu ascuţişul unei săbii.

Întinde mâna întunericului de vrei să simti cum aripi iuţi, tăcute
Ţi-arată într-o clipă Pământul jumatate,
Purtându-te ca pe un fluture din stea în stea, pe nevăzute,
Privită doar de cei ce scriu în miez de noapte...

An'amari

I cannot touch your kind,
I cannot touch you...
My hands were sealed a while ago
By a goddess who, taking me as a foe,
Wrote a curse in the tips of my fingers,
A curse for the sinners who lingers.

And now...now if I touch your skin,
All the way from your foot to your chin
My hands turn into waves of black ink,
My whole body will sink
..into you.

All your clothes will fade, you'll wear me,
You'll see the wonders I see.
Naked for the commoner's eye,
I'll turn my ink into wings for you to fly.

A black hole I'll be in your chest,
I'll sip all your feelings into that crest
Keeping them for you locked in myself.
I'll be the guardian living in stealth,
Coating your heart I’ll shape it into a void
For you not ending up getting toyed.
I'll be the symbiot living in your every cell,
But sooner or later, at the sound of the bell
I'll turn into what I really am: a plague...
Starting from your ankle up to your leg,
My hands shall frostbite your every pore
Ending up destroying what I adore...

So for that reason only,
My hands will stand lonely
...watching you

Knowing that I cannot take your lips into mine,
I'll drown my lips into wine,
While my hand will draw the beautiful you,
Letter with letter a portrait I'll do
And when I'm finished I’ll burn it to dust.
Out of rage, filled with lust,
Only the fog from a cigarette smoked half by the wind,
Will remind me of you that shined, the me that I sinned,
And the curse written on my fingertips,
That took away my dreams and your lips.

Pic'assa

De la un punct îi pleacă mâna pe hârtie,
Pierdută-n foaia albă lasă în urma ei grafit
Mâncând din alb se-aşterne creionul chinuit.
Doar umbra se împrăştie din pură inerţie...

Începe dar tangoul mut al gândului cu mâna;
Conduce gândul ferm având ideea,
Urmează îndeaproape degetele ţinând în ele cheia.
Din întuneric,peste dans, încheietura e stăpâna.

Ia naştere creaţia în haos efemer;
Se-nalţă munţi să se transforme în formele divinei nebunii
Stelele cad pe rand ca licuricii în parul alesei erinii,
Şi totuşi, privirea-i e adevaratul giuvaer...

Timpul îşi suflă praful pe limba ceasului de ore ...
Îmbracă oboseala mâna în ceară subţire de plumb,
Creionul cade lângă semnătura aruncată într-un colţ,strâmb,
Retinele animează desenul în zeci de lumini multicolore.

Făptura începe-ncet a prinde viaţă,
Privirea-i de cărbune priveşte-n ochii pe creator.
Îşi smulge braţul stâng şi îl aruncă aleator
Pe mâna adormită până dimineaţă.

În palma larg deschisă se-mpraştie grafitul,
Un şarpe se ridică încolăcit pe-ncheietura fină,
Porneşte mai departe pe braţ haita canină,
Ajung la cot în roi efemerite pe buze-având sfârşitul.

Umărul drept stă acoperit de-un fluture cu aripi străvezii;
Pe gâtul alb de porţelan îşi împletesc nimfele părul,
La ureche ielele-i şoptesc chicotind adevărul;
Frunte-i e plină de poezii...

Sub ochi curg lacrimi ce se sparg în vise,
Obrajii roşii sunt plini de irişi ce derută,
Pe buze alte buze o sărută,
În colţul gurii stau zâmbete scrise.

Apare-atunci mirajul pur al artei anonime,
Se-neacă munţii în marea de hârtie lăsând divinitatea fără formă.
În albul foii se cască-un fluviu ce într-un vortex se transformă,
Şi tot grafitul se reduce la un punct.

Zaari'imatado [Vaas Nama'ari II ]

Nu pot să zic că te cunosc străino,

Dar totuşi te invit, hai vino!...

Te-aştept să-mi râzi din nou în faţă.

Arată-mi tu "superba nepăsare" ce-ai căpătat-o de la viaţă



Nu te sfii să îţi arăţi toţi colţii, leoaică neîmblânzită,

De muşcătura ignoranţei mândria mi-e păzită.

Eliberează frâul nestăvilitei tinereţi,

Clipele-acestea te fac să vezi însemnătatea unei vieţi.



Bine-ai venit tu muză sub peniţa mea!

Iatacul îţi va fi de-acum o aripă de stea,

Vei bea doar roua dimineţii din ale crinilor petale

Şi buza-ţi va gusta dulceaţa rodiilor din serele imperiale.



Nu-ţi cer în schimb nimic, poate doar zâmbetul

Şi de ce nu, deschide-ţi sufletul,

Să fur din el culori din curcubeu,

Cu ele să pictez vitralii la intrarea în haremul meu.

Vaas Nama'ari

Dă pagini de timp înapoi.
Vreau să văd cum zâmbetul tău,
În loc să sfârşească, începe.
Fă-mi o favoare, zâmbeşte din nou.

Din infimele clipe pierdute clipind,
Oferă-mi una în dar,
Lasă-mi privirea să te reducă la o idee...
Imediat după, eşti liberă să clipeşti iar.

Ochii ţine-i departe de mine...
În oglinzile umede dansează luceferi
Ce suparaţi, o să-mi ardă retina.
Ai milă de ochii-mi căprui, păstrează-i tu teferi.

Îngaduie părului să cadă pe umeri,
Printre fire de aur se-mprăştie praful de stele,
Din creştet la vale coboară bolta cerească.
Acolo în vârf cad şi se sting visele grele...

Când buza de sus căutând-o pe cea de jos o găseşte,
La celălat capat de lume trandafiri îşi pierd din petale,
În haosul etern ce ţine o bătaie de aripi,
M-alătur celor ce râvnesc la buzele tale.

Baioo'nazir

Se sparge noaptea-n cioburi de lumină,

Puţin câte puţin se stinge semiluna.

Cască morăcănoase lalelele-n grădină,

Stelele cad, le-nghite-n sânul ei laguna.




Deasupra văii plină doar de umbre semipure,

Ţinând în pumnu-i strâns pe Ra,

Acolo, deasupra văii plină de lumini obscure,

Stând în genunchi, aşteaptă-ntodeauna ea...




Trezită din visare oferă lumii soarele dar în zadar

Căci doar privirea ei desface totul în fire de esenţă.

În ochiul stâng stă-nchis Luceafărul de Chihlimbar,

Cel drept e stins pentru-a păstra a fiinţei chintesenţă.




Obrazul roş îl muşcă vântul,

Pe tâmplă-i curg cascade împletite-n viţele de aur.

Printre ciorchini de rouă gustă timid gândul

Fructul incestului dintre pământ şi-al cerului tezaur.




Zace pe buze nectarul florilor de noapte,

În colţul gurii zâmbete se-ascund de curcubeu,

Pe gât se odihnesc fluturi de lapte,

Şi-aşteaptă clipa când o vor porni spre elizeu...




Din poala de argint bătută cu rubine

Se-adapă cai pur-sânge scăpaţi din herghelia zeilor,

Haite de lupi atraşi de izurile fine,

Caută adăpost de frigul dimineţilor.



Dansează firul ierbii pe glezna plină de tandreţe,

Gentil îşi poartă pasul sărutând pământul.

Trupu-i de ceară emană nestăpânita tinereţe,

Cât despre glas, misterul ăsta îl cunoaşte numai vântul...

O'tatto

Am trupul plin de tatuaje,
Multe din ele voi le vedeţi ca miraje:
Pe mâna cea dreaptă am mâna mea stângă, mai mare,
În palme figuri ce poartă pe feţe lacrimi de soare.
Fiecare deget e-o clapă de pian pe o parte,
Iar pe cealaltă, zac scrise interzise şoapte transformate în fapte.
Cerberus şi-a înfipt colţii în ceafă şi umeri,
Pe omoplaţi Binele şi Răul îşi ridică din pământ călugări.
Sub ei Luceafărul Nopţii îşi întinde aripile, fiecare pană mi-e coastă,
Şira spinării-i un dragon cu două capete roşii şi picioare albastre.
Pe gât îmi dorm nimfele la umbra bărbii scluptate în stâncă,
Hamacul făcut de claviculă găzduieşte înţeleptul în transă adâncă.
În dreptul inimii - un gol: fântâna al cărui fund e abisul,
Pieptul mi-e o carte deschisă cu pagini arse şi lipsă ce-mi ascunde dorinţa şi visul,
Pe stomac se deschid arcade în ruine ce conduc spre sanctuare tabu,
Coapsa stângă - grădină de irişi, în ea se pierde în contemplaţie guru.
Cea dreaptă e spatele taurului ce, spre delirul mulţimii, e răpus,
Mai jos, pe tibie, stă un suflet în lanţuri uitat: un suflet distrus,
Pe sora ei stângă, soarele se ceartă cu semiluna,
De la glezne în jos, rădăcini împletesc în talpa-mi tare Natura,
Pe falangele degetelor stau morţi soldaţii Reginei de Ceară,
Din călcâie morminte se-ntind până la gambe vrând să dea pe mort afară.

Azar'leural

"Adună-te copile!"...
Aud un glas cum mă îndeamnă slab de undeva din spate,
Aud dar trupu-mi ostenit şi-a lepădat voinţa prea devreme, prea departe...
Tot ce mai pot să fac acum e să privesc amurgul crud,
Vorbeşte cât doreşti tu lume, eu nu te mai aud!

Simt cum atomilor din mine le-au crescut aripi să-i împrăştie vantu'
Ai milă de Eu...adună-mă tu!...
Culege-mă de pe florile trecute de vreme,
Scoate-mă dintre nebuni şi-ale lor teoreme.
Adună-mă tu străine, în vase de lut,
Adună-mă!...eu n-am mai putut...
N-am reuşit să-mi adun solzii din delta de vise,
Penele rupte de vânt i-au rămas în ghiare prinse.
Trofeu a luat din mine şi el pământul:
Mâna cea dreaptă şi gândul...
Mi-a lăsat mâna stângă să scald în cerneală peniţa,
Să-mi alerg pe foaia cea albă ca chiorul fiinţa,
S-o adun într-un colţ, să-l îndoi şi să-l rup de la stânga la dreapta
...după cum vezi, n-am reuşit fapta...
M-am dispersat involuntar peste tot în zare,
Sunt vela de vânt a navei ce pleacă pe mare,
Eşarfa la gâtul iubitei ce-şi aşteaptă marea iubire de la război să vină;
Sunt blestemul ce noaptea urlă la luna cea plină,
Ultima notă sunt, ce-o scoate vioara la final de concert,
Prima floare ce-atinge piciorul aristei şi apoi parchetul inert;
Sunt scânteia cu care focul se face cenuşă,
Scrisoarea ce ajunge intodeauna în miez de noapte şi mereu pe sub uşă.

Adună-mă straino!...din mâinile tale ridică-mă din nou,
Himeră de vrei cu trei capete: unul de om, unul pisică şi unul de bou.
Numai da-mi formă!, să mă văd în oglindă o clipă măcar...
Pictează-mă în ulei, nu în zadar!....


"Adună-te copile!
E timpul să înveţi să te găseşti pe tine..."

Maryds'nah

Grăbeşte-te încet şi lasă praful să se-aşterne,
Priveşte timpul cum se cerne
În paşi mărunţi, de balerină,
Închide-ţi ochii...o să vină.

Când va ajunge-aici, se vor deschide ceruri,
Vor coborî şi îngeri de diferite feluri,
Îl vor conduce spre iatacul tău.
Pe nori plutind îţi va părea un semizeu...

Un iris ţine-n mâna tremurândă,
Priveşte buza lui flămândă.
Evită ochii lui de jad scânteietor
De nu, îl vei simţi în fiecare por...

Pe jos, îţi va aşterne frunze de-orhidee
Că să ucidă-n tine mândria de femeie,
Când va ajunge el deasupra ta
Vei şti că te-ai îndrăgostit de-o stea.

În părul tău va prinde vise,
Vor sta pe pamblici de mătase scrise.
Când va pleca îţi va lăsa ca amintire
Sărutul de pe frunte şi stropul de uimire...

Rasi'tin

Aş fi putut să fiu o foaie de hârtie.

Dar m-aţi fi rupt voi minţi înguste

Sărind asupra mea ca roiul de lăcuste,

M-aţi fi tocat în frimituri o mie...



Aş fi putut să fiu o clipă.

Şi nici n-aţi şti c-am fost măcar,

Chiar dacă v-aş striga ar fi-n zadar,

Pendulul vostru a făcut din mine o risipă...



Aş fi putut să fiu o notă de vioară.

Dar din păcate,asemenea urechilor ce-s surde,

Urechea voastră nu aude!

Timpanul vostru nu mai simte cum o făcea odinioară...



Aş fi putut să un creion de arfitect.

Din mine ar fi pornit geneza oraşelor divine:

Imperii ce în timp vor cade în ruine,

Deşi divin ce-aş fi creat, n-ar fi perfect...



Aş fi putut să fiu o floare.

Să simt iubirea ce o daţi din mână-n mână,

Petalele să-mi ducă pe om pe drumul cel din urmă.

Tot ce-ar rămâne-n urma mea ar fi polenul răspândit în zare...

S'alah

Am pierdut patru lucruri pe lumea această nebună:
Puritatea; prima, a doua şi-a treia iubire.
Restul le-am aruncat odată cu bucaţi mici din mine;
Povestea,poate fumată deja, o las mâinii s-o spună...


Puritatea am pierdut-o şi nici n-am ştiut, am aflat mai tarziu...
Am rămas fără când mi-au pus nume şi din Eu ca şi fiinţă am ajuns Eu ca şi om.
În timp, Conştiinţa a-nceput să mănânce fructele propriului pom,
Nectarul din ele mi-a hrănit Raţiunea ce m-a învăţat să trăiesc şi să fiu.


Prima iubire...n-a fost chiar iubire, niciodată nu e.
Curiozitatea cu carul şi un dram de prostie m-au condus în braţele ei,
Îmbrăţişându-mi trupul şi mintea am pătruns pe tărâmul pavat cu plăceri şi idei.
Din al şaptelea cer am căzut însoţindu-mă doar a ei privire.


A doua iubire...din păcate chiar a fost iubire!
Blestemul, poate neşansa, m-au împins spre iubita greşită.
Dintre stele am smuls-o cu gândul s-o fac fericită
Şi doar lamele anilor lumină distanţă m-au adus în simţire...


A treia iubire...n-a adus cu ea norocul ce-l are a treia-ncercare.
Probabil s-a pierdut pe drumul dintre ochii verzi şi buzele-i pline,
Pentru aceasta iubire şi-au vândut sufletul demoni din mine
Dar a fost prea puţin şi de-atunci mă tratez cu porţii mici de Uitare...

Lapendu

Vrăjitorii Timpului n-au roabe, bărbi ancestrale,
Pălării ciudate şi nici mers agale.
Aceşti săraci bufoni ţin în biata lor mână
Ceasul cu limbi deformate mici şi stricate...

Vrajutorii Timpului au un dinte lipsă, de lapte,
Genunchii juliţi şi pe feţe zâmbete largi, nelimitate.
Ei, copiii, ţin în palma lor clepsidra şi timpul,
Prin degetele lor mici ni se scurge nisipul.

Noi, eu şi cei asemenea mie, am fost nu demult Vrăjitori.
Ne jucam cu timpul pan' la primii zori...
Neatenţia probabil ne-a făcut să ne injectăm în vene secunde
Ce ne-au ajuns în sânge ca ani fărâmiţaţi în clipe mărunte...
Au început apoi să ne crească bărbi mici, negre, sâni tari şi priviri ferme,
Viciile...viciile cred că ne-aşteptau pesemne...

Cei înaintea noastră Vrăjitori ne-au ajuns părinţi.
Noi am fost ultimul lor pact cu Timpul, ajutaţi şi de sfinţi.
Pentru ei vremea a ajuns moştenirea lăsată în porii copiilor lor,
Toţi Vrăjitorii se găsesc în pereche de doi şi treptat devin taţii şi mamele ficelor, fiilor...

Nutirs'nels

Fiinţa ce m-a ţinut de mână aseară,
Mi-a sărutat fugitiv fruntea zvâcnind a uimire.
I-am vânat pe întuneric buzele fine
Dar ceva m-a făcut să mă pierd în ochii ei iară...

Mi-a alergat mâna stângă pe pielea-i cu gust amar de ciocolată,
În galop de pe umăr până pe coapsă...
Cealaltă mână, cea dreaptă, desfăcea bluză capsă cu capsă,
Gură..gură mi-era ocupată cu decolteul din dantelă colorată...

Am ajuns în pat beţi, ea de la vin şi eu de la al ei parfum.
Sutienu'-i şi cămaşa mea şi-au dat întâlnire pe vasta podea
Cucerindu-ne reciproc: ea peste mine, eu peste ea,
Furtuna dorinţei ne-a prins încleştaţi unul de altul la jumate de drum.

A doua parte a călătoriei am parcurs-o noi singuri...
Universul şi Timpul ne-au lăsat să ne savuramm esenţa,
Nici o clipire, bătaie de aripi în plus n-a reuşit să ne strice cadenţa.
Păcatul fiinţei l-am descoperit cu ale noastre guri...

Terra'egezind

Azi, ce fac, fac pentru ultima oară...

De la răsărit de când mi-am închis poarta visării,

Întorcăndu-i spatele am aruncat cheia în spumele mării:

Un ocean ce stă strâns în colţul ochiului care deşi odihnit,

De la atâta scăldat în visare pare bătrân şi-obosit.



Ca şi minerul ce-şi sapă timpul după fărâme de aur,

Al meu ochi a săpat dintr-o lume în alta nu după faimă sau laur,

Ci după muze,foi şi cărbune...

Le-a lăsat pe toate în pumnul meu cu apucături nebune

Ce s-a închis precum laleaua ce se teme de noapte,

Ştiind că frigul ce-l aduce cu sine căra în spate teribile şoapte.



Pe-un vârf de munte, departe, mi-am deschis pumnul lăsând pradă vântului

Foile, cărbunele şi muzele ce le-am ţinut captive de mâinile gândului.

Cu buzele muzelor pe-ale mele şi foile ţintuite în stele,

Ţinând cu imaginaţia de-un capăt de cărbune

Şi pe celalat cu degetele-mi bătrâne,

Am făcut lac muntele în vârful căruia mi-am suit fiinţă

Şi-am ridicat apele lumii după cum mi-a fost dorinţa.

M-am şters pe sine lăsând doar mâna stângă că să mă pun la loc punct cu punct.

N-am reuşit un lucru totuşi: să scot din neant pe cel defunct...

Am izbutit în schimb să dau viaţă la idee,

I-am pus aripi şi am lăsat-o în voia vânturilor alizee.

S-a întors când luam o pauză să-mi desenez un scaun, o masă şi-o carafă de rouă.

Ideea ce-o aruncasem s-a întors la creator nu cu două aripi, ci nouă...

Avea de la lumea ce-i prinse penele-n zbor o nouă faţă,

Ideea nu mai era a mea...avea alt contur pe suflet şi o altă nuanţă.



M-am odihnit o clipă ce am avut grijă s-o întind spre infinit

Pe un petec de iarbă colorat cu tendinţe de asfinţit

Ce l-am aşezat pe un rău în amonte sprijinit în stâlpi de marmură.

Din gânduri mărunte policrome mi-am creat propria flamură.

M-am declarat apoi rege peste un muşuroi de furnici,

Împărat al neamului celor mai mici şi mai harnici...



Pe rând m-am desenat: vultur, libelulă, molie şi muscă:

Vultur, să simt cum e să-ţi laşi trupul de la mii de metrii în cădere bruscă,

Că la numai câţiva centimetri de pământ să-ţi întinzi aripile peste lume

Şi să te-nalţi mai sus, din câteva bătăi să fii din nou la înălţime;

Libelulă, s-aud natura stând pe loc, în aer;

Molie, să înţeleg motivul de ce acestea văd lumina că pe-un juvaier;

Şi muscă...să-nvăţ să preţuiesc momentul ştiind că am să mor în orice clipă

De bătrâneţe sau omorât de-o mână ce vrea să îmi transforme viaţa în risipă



Cu ultimele puteri, îmi şterg cunoaşterea, şi toate amintirile,

Doar ca să pot să fiu din nou copil, să gust iar bucuriile,

De-a fi lipsit de griji şi de probleme...

Azi îmi iau puritatea ce am pierdut-o corupt de acadele....

Rida'naa

Gustam mai ieri din ceaiul negru

Senzaţia de sec al unor buze din trecut,

Cu inima bătându-mi într-un ritm ciudat, alegru...

Mă-nvaluia din nou acelaşi sentiment rătăcitor, mărunt.



Vina n-o purta ceaşca şi nici ceaiul,

Nici linguriţa de argint cu care tot cream vâltori,

De vină era buza ce-a-ndraznit să guste raiul

Şi-acum tot ce atinge are gust de praf şi lumânări.



M-au cercetat doi ochi căprui, iscoditori,

De ce privesc la ceaşcă atât de tulburat...

"Nu-s bun la scuze şi nici la ghicitori,

În schimb, iubito, sunt bun la sărutat..."



S-a aplecat uşor, privind la ceaşca plină,

Zâmbind a prins în degete inelul mic de porţelan.

A dus la gură ceaiul cu o mişcare fină

Şi l-a băut într-o clipită ce mi-a părut un an.



"Chelner!, adu pentru iubitul meu tărie,

Să-şi spele mintea de gânduri şi-amintiri.

Prefer să-i văd pe chip un strop de nebunie

Decât o mască împletită din fostele trăiri."

Vote'esp

Sunt nimic!...

Sunt doar materie organică pe un schelete

Ce,totuşi, mi-aş dori să fie mai înalt,

Măcar un pic...



Ştiu nimic!...

Şi ceea ce ştiu e nesemificativ, comparativ

Cu cei, ce toată viaţa lor au căutat cunoaşterea,

Neştiind că o fac în zadarnic...



Fac nimic!...

Am tot făcut până acum şi-acum mă odihnesc,

Sau cel puţin, aşa mă mint în fiecare zi,

A devenit un tic...



Iubesc nimic!...

Sau am iubit, ori încă mai iubesc, nici nu mai ştiu...

Ce am iubit eu, e rândul altora acum să piardă,

Involuntar, poate fatidic...



Spun nimic!...

Încerc să mă păstrez un înţelept păstrându-mi gura-nchisă.

Nu pot vorbi având nimic de zis, nu am acest talent

Să-i spunem noi, empiric...



Aştept nimic!...

Două decenii au trecut şi nu m-am plictisit de stat.

La margine de drum, uitându-mă de-a lungul după el,

Poate-a oprit la vre-un amic...



Urăsc nimic!...

Dacă ar fi ca totuşi să urăsc ceva anume,

Eu m-aş urî pe mine şi pe voi, dar n-am înţelepciunea necesară,

Să mă oftic?...

Omen'tumn

O altă zi de-un negru dur, cristalizat,

În care-ţi dau cu virgulă motivele de-a fi.

Dorinţa de-a muri în cap s-a-mpământat,

Pistolul-ţi simte-n mână dorinţa de-a trăi...



Ridici privirea sprijinită-n lacrimi:

Regrete ce le laşi firimituri pe drum,

Tot încercând să-ţi sapi scăparea de la patimi,

Te pierzi gonind după troleele de fum...



Ţi-aşezi pe-un nor privirea, o laşi s-admire zarea.

Păşeşti uşor, păşeşti atent pe visele cele mai ai...

Speranţa-nvie şi-ajunge odată cu uitarea,

Te-ntorci şi le zâmbeşti celor ce trag de tine să mai stai...



Şi totuşi dacă...



...dacă ai fi apăsat pe-acel trăgaci,

Tot nori ai fi văzut, tot zări...

Dar altele, în care-ai fi păşit stângaci,

Prin labirint de marmură şi lumânări...


Glonţul eliberează-l, să cutreiere prin gânduri!

Din colţ în colţ să le separe:

În gânduri demne de-aşezat pe rânduri

Şi-n gânduri triste, gânduri goale...


Lasă pe ei, cei ce vor plânge,

S-adune ziua ce-ai văzut-o neagră,

Să-ţi spele trupul plin de sânge,

Tu odihneşte-te în sac, pe targă...

Maze'tisecu

Azi, de plictiseală, te iau iar în palmă

Dar, de asta dată, fără nici un strop de furie în gânduri.

Astăzi, draga mea fostă sau fosta mea dragă,

O să-ţi desenez pe gât fluturi...



Din palmă te las, dar te aşez pe un nor.

O să-ţi crească în tălpi trandafiri şi lalele,

Din păr o să scutur vopseaua, o să pun în schimb stele.

Ochii nu-i schimb, ochii tăi îi ador...



Îmi pun sărutul în singurul loc public: pe frunte,

Buzele tale sunt dar propietate privată.

A cumpărat-o altul, sau, poate-i doar împrumutată

În clespsidra ce-o s-o întoarcă mândria din motive mărunte...



Ce scriu acum e motiv de ceartă cu viitoarele foste,

Rânduri de nostalgie în faţa oglinzii din baie,

Un zâmbet trist încercând s-alung clipe anoste

Căutând chipul tău în fire de ploaie...

Uryf'lesheunad

Inabordabilă fiinţă,
Te-ai uitat unde ţi-a ajuns mândria?
Nu, nu în zare...acolo-i prostia!
Priveşte în sus,
Nu, nu la nori,
Mai departe...
Uşor, nici chiar aşa,
Să n-ajungi pe Marte...
Ţi-ai dus-o dragă mea până în stratosferă...
Ai penetrat saraca troposferă,
Cu stările tale de "bine",
În care nu te-ai putut abţine
Să nu-ţi verşi dracii pe mine
Sau să-mi arăti că sictirul e monedă cu două feţe;
Cu una mă scuipi,
Cealaltă o ţi de febleţe...

Să tac,
Sau să continui?...
Curioasă să şti până unde pot să ajung?
Pe foaia mea iubito,
Deşi egoist,
EU sunt DEMIURG!!

Din acest moment,
Spune-mi Beelzebuth!
Eu n-am două coarne în frunte,
Nu-mi folosesc la nimic.
Mi-am spart în schimb în palme
Fiole de acid alchimic,
Să-mi crească spini de marmură
Să-ţi văd fiinţa
Cum imploră şi se cutremură
Când te-oi strânge în pumn
Ca pe-o bucată de carne ce eşti,
Poate aşa aflu şi eu
Ce iti doresti…
Nu-s sadic,
Marmura nu-i pentru trup ci inimă
Vreau să văd care crapă întâi:
Gheaţa de pe inima ta,
Sau marmura din palma mea...

Spală-te!
În lacul ce l-au vărsat cei ce au plâns pentru tine
Şi-acum cred că le-ai luat ce le aparţine.
Ai uitat cred,
Să le-arăti eticheta de pe suflet:
"Creeaza dependenţă!
Bun doar pentru un alt suflet şubred".

Te iau din pielea ta de femeie
Şi te arunc într-a noastra.
Eh, cum e să fi cel ce caută dupa cheie?

Acum...cucereşte femeia!
Spune-i că ai vazut în ochii ei scântei de jad,
Şopteşte-i că degetele ei fine sunt muguri de brad,
Ia-o de mână, trage-o la piept,
Mărturiseşte-i că ţi-ai găsit o nouă inimă
Ce-şi are propria stimă.
Îmbată-te cu parfumul ei de rozmarin,
La despărţire,
Minte-o că viaţa fără ea nu e un chin...

N-am terminat, nu iubire...
Mai am...
Întoarce-te în trupul de ceară,
Îmbâcsit de vicii şi fum de ţigară…


Mă gândeam să trag şi eu din tine un fum...
Te rulez pe foi de tutun,
Dau foc privirii,
Îţi trag în piept nicotina din trupul nebun
Şi viciul din mintea sortită pieririi.
O să-mi mulţumeşti tu odata!
Nu acum...

Vreau să te-asez în faţa oglinzii
Şi-acolo să-ţi dau jos prima mască:
Machiajul ce ţi-a facut iluzii
Cum că genele lungi
Şi buzele vopsite în dungi
Vor convinge animalul nesigur
Şi ca să vezi,
L-au convins,
Desigur...
A doua mască nu vreau s-o dau jos,
Vreau s-o smulg din carne,
Şi, dacă e cazul,
Să văd sângele
Cum îţi fuge obrazul!
Vreau ca odată cu masca să-ţi cadă mândria,
Să pot să-ţi văd frumuseţea fără a mă zgâria
În cioturi de plastic şi alte minuni…
Vreau să văd pe TINE, nu minciuni!

Timpul fetiţo, femeie...îl vreau înapoi!
Vreau chestia aia numită "noi",
Cu multe ghilimele pe ea
Ce stă spartă într-un colţ de nimic
Să dispară!
N-o transforma în semn fatidic...
Adu iubito bricheta de lângă limonadă,
Ia ursu ala şi hai să le dăm foc în stradă,
Să pot să iau cenuşa şi să-mi cerşesc timpu'
Poate mă trimite vântu'-n periplu,
Să mă găsesc pe mine
Şi să te uit pe tine...

Era să uit de camera noastră...
Ai observat cum s-au crăpat pereţii,
În locul unde ne-am bătut
ca proştii în cuie promisiunile vieţii.
Unele...multe, au căzut pe jos călcate-n picioare
De tocuri înalte, tocurile tale!
Altele s-au suit pe tavan,
De frică se pare…
De teama ca timpul să nu le separe,
Să le transforme-n batjocuri...
De tine copilă, ce le-ai văzut ca pe jocuri!
Altele, ale mele, rămân!
Le pastrez cu titlul de prost, dar stăpân
Pe cuvântul ce-l dau, pe cuvântul ce-l zic
Cu el mă târăsc prin noroi,
Tot cu el mă ridic...


Cât despre ce mi-ai dat ca amintire:
Cicatricea de pe buză şi câteva file
În care stau înghesuite cuvinte,
Despre eroina carţii mele.
...încă îţi ţin ascuns numele!
Până în clipa în care voi veni
Pentru ultima dată, în prima zi,
Să-ţi înmânez ultima mea promisiune,
Dar ţine-o ascunsă de lume!
Nu-ţi lăsa iubiţii să o citească,
S-ar simti prost să cunoască,
Faptul că deşi te-am văzut de trei ori,
Ţi-am stins în ochi sori…
Să nu-i ceri nimanui ce îţi dau eu ţie,
Ce-ţi dau eu ţie e pură nebunie!...

P.S [pentru ea]: De ce?
Pentru că ţi-ai permis prea mult timp
Să-mi fuţi mândria
Şi pentru ce?
Să simţi din nou victoria?
Felicitări dragă,
Ai câştigat,
Asta ţi-e premiul,
Eu m-am plictisit de jocul asta,
Te-am lasat!...
Până la urmă s-a ajuns unde ţi-ai dorit,
Asta e "cazul" ăla fericit…

P.S[pentru ceilalţi]: E prima oară când îmi las furia
Să alerge în voie pe foaie
Fără s-o ţin în frâu cu lesa greoaie,
Împletită din bun simţ şi recunosc, sentimente
Aceasta nu-i poezie deci nu lăsaţi complimente…

Dan'adar V

În fiecare zi suntem alţii, ne schimba o clipă...

Natura ne-alege eroi, mariri sau tirani

Aşa au ajuns cerşetorii Alteţe şi prinţii golani,

Gaya şi Universul nu fac risipă...



Nu mediul omoară eroii, ci noi.

Invidia noastră le-a ridicat eşafodul,

Cei ce-au tânjit după sângele lor şi-au primit rodul,

Şi-acum când am rămas fără, plângem tot după eroi!...



Cinsteşte-le numele cu fapte asemenea lor,

Îmbraţişează lumea oarbă şi surdă,

Lipeşte-ţi buzele de timpan să te-audă:

Cum le spui tremurand: Vă iubesc proştilor!:..

Dan'adar IV

Nu mai muri Pheonix de abanos...

Grijă la vânt să nu-ţi fure pielea facută cenuşă,

Răspândită-n atomi nu vreau să mă cauţi la uşă.

Renăscută din nou, eşti tu tot cea care din umbre sa-ntors?



Prin burta mamei şi eu am trecut, o altă mamă desigur...

Îmi lipseşte de-acolo caldura şi absenţa grijilor lumii

Vreau înapoi hainele lipsă şi batăile inimii

Ce le-am crezut ale mele, până-am aflat că bat singur.



Natura ne-a scris profilul de fiare!

Caninii de fildeş ce vrei să-i araţi ne-ntărâtă

Iar zâmbetul vostru şi privirea tacută

Sunt doar convenţii tăcute de abordare...



Independentă ţi-e fiinţa, nu neg faptul,

Ea are nevoie de apă, alcool şi pahar

Dar sufletul tau, vestitul tâlhar ,

Vrea să depindă de-un altul...



Teribil e omul doborât ce gustă ţărâna...

Instincte primare preiau controlul,

Şi-ncepe precum vulturi să dea ocolul

Victimei ce n-o să vadă nici cuţitul nici mâna...



Femeia, ZIC EU, e un fir delicat de iarbă în vânt

Ce călcat in picioare se-ndreaptă şi taie pe rând

Talpile ce şi-au dat seama dar nu destul de curând,

Că ce-au călcat e FEMEIA, şi pe-al ei cuvânt!



''Aleargă Lola, aleargă''...

Un film despre fuga de toţi şi de sine,

În care Lola nu s-a putut abţine

Să nu-şi salveze iubirea de la o moarte oarbă.



După un caz ideal fericirii

Tanjeşte sufletu-ţi plin de regrete,

Căutând alte suflete pe post de burete

Să-ţi ştergi cicatricile lăsate în urma iubirii...

Dan'adar III

Cei ce au voinţa să-ţi fure iubirea,

Nu se împiedică de încleştarea dinţilor

Cu atât mai puţin de blestemele mortilor.

Ei sunt vitejii ce-or să găsească fericirea...



Mă bucur de cele trei clipe ce le dai tuturor.

Zâmbete întorc la rându-mi cate vrei, oferă-mi numai...

Şi-o să încerc să te răsplătesc întocmai.

Poate, de meriţi, şi-un bonus dulce-acrişor...



O să încerc să nu-ţi rămân dator,

Teribilă e răzbunarea unei femei ce cunoaşte şi calea

Să supună bărbaţii, să le schimbe credinţa şi starea...

Pentru barbat, mânia femeii e cel mai feroce prădător!



Te laşi iubită de ei dar le laşi la sfârşit şi nota de plată

Realizând totodată consecinţele ce se sparg în capul conştiinţei

Ce din bunătate sau neputinţă le împarte şi fiinţei.

Puteai cel puţin să plăteşti apa plată...



Netrebnicul va fi, şi-ţi va citi dragostea ca pe-un crez

Neştiind ca rana ce îl doare de când citeşte iubirea,

E de la pumnalul cu care-ţi cauţi în pielea lui fericirea,

Mândria de laş draga mea, e specifică oricărui amorez...



Fugi!..orizontul ţi-e linia de sosire,

Dar fuga ce-o alergi n-aduce cu sine uitarea,

Durerile n-o să ţi le spele nici marea!

Te-aşteaptă viaţa la o altă linie de pornire...

Dan'adar II

Nu-ţi oferi iubirea, îndrăzneşte!...

Dar grijă să nu-ţi laşi în pana poetului sufletul.

Să nu-i laşi pe foaie zâmbetul:

Astea sunt lucrurile după care poetul tânjeşte!



Cele trei clipe oferă-le nu numai lui, ci şi lor...

Nu-ţi vinde zâmbetul, râsul nici caracterul.

Contopeşte-le în ploaia ce uneşte pământul cu cerul

Lasă-le să cadă peste sufletul meu şi al tuturor...



Lasă-te greu iubită şi la fel de greu îţi va fi să iubeşti.

Dorită vei fi de netrebnici ce nu te merită, sigur...

Dar vei dori netrebnicul ce în prostia lui te va ignora,nedesigur...

Aleasă vei fi de sufletul ce-l vei păcăli să-ţi dea ce doreşti!...

Dan'adar

Ia-mă de mână!...

Îndrăzneşte să-mi simţi vârfurile degetelor

Cum îţi desenează geometria iubirii pe piele,

Lasă-mă să-ţi sap în palmă după stele,

Să-ţi simt în pori tandreţea florilor...



Întâlneşte-mi privirea!...

La jumătatea drumului dintre pământ şi furtună

Te vor aştepta ochii mei.

Priveşte-ţi fiinţa cum se scaldă-n ei,

Un iris l-am păstrat pentru tine, celalat pentru lună...



Înţelege-mi uimirea!...

Când buzlele tale s-au luat la ceartă cu ale mele

Sinapsele mi-au explodat în infinite reacţii atomice,

Am simţit cum polii se nasc din nou în păduri de tropice

Şi tot ce mi-a rămas după tine pe buză, au fost rimele...



Las-o să-ţi spună!...

Gură mea să-ţi şoptească cântece din două cuvinte.

O să-ţi intre fiorii în trup şi în gânduri,

O să simţi în sfârşit magia din rânduri.

Doar autorul, că toate de altfel, n-o să ţi-l aduci aminte...

Tavi'ote'lapert

I-am promis zilei de azi

C-o să iau ziua de ieri,

o s-o rup în fire,

Şi-o voi împleti în seri

Înşirând pe ele apoi,

despărţind în clipe,

Timpul ce-l vreau înapoi

Pentru zilele pierdute

aşteptând nimicul,

Irosind minute...




Şi ziua de azi,

O voi stinge-n noapte,

soarele şi luna,

Vor rămâne şoapte.

În semn de respect

pentru ziua nouă,

Ce-o să ţină-n cârcă omul imperfect,

Somnul şi visarea

le dau de la mine...

Doresc doar uitarea

În acest amurg

nu de zi, ci viaţă:

Sunt un demiurg!!...

Ma'amzoriac

Haosul clipei rămâne ideea închisă,

În călimara vărsată a unui nebun

Ce şi-a scris geniul doar cu creionul,

Lăsând liber statutul şi tronul

Unui suflet pribeag, unui suflet străbun,

Urcând din adâncul pământului spre zarea aprinsă...



Să-şi deschidă aripile în faţa luminii,

Fluturii morţii s-au ridicat de pe suflete.

N-au imprasitat polen ci furtună,

Peste lumea distrusă, peste lumea nebună

Ce şi-a cusut ignoranţa în zâmbete,

Lăsând pradă vântului cunoaşterea lumii...



Purtând-o şi azi peste tot unde merge,

Vina ce-o are în suflet o are şi-n gânduri,

Copila ce-şi chinuie fiinţa

Îşi pierde scopul dar găseşte credinţa

Stând ferm scrijelită pe înaltele ziduri,

Lăsând urmele vii ce nu se pot şterge...



În speranţa că ziua de mâine i-o va lua de pe umeri,

Greutatea ce-o cară de ani păcătosul

Mai face un pas,urmat de un altul,

Aştepta clipa când va face şi saltul

Gustând iertarea sau măcar mirosul,

Uitând povara în grija celor mai tineri...



Ideea a urcat în faţa luminii lăsând urmele pe umeri mai tineri.

Ticome'zipo

Să-ţi scri iubirea-n braţul ei,

Nu ai nevoie de condei...

Îţi trebuie, ce-i drept, un sentiment mai ascuţit,

Să-i simtă pielea dragostea ce s-a topit,

În porii ei,din mâna ta în ochii ei...

În păşii ce-i adulmeci pe alei.

Sperând ca talpa ce a tot călcat asfaltul

Să poarte acel parfum ce-a măturat bazaltul

Din care ţi-ai pavat un drum cam strâmb,

Având ca orizont doar primul dâmb,

Cu poduri inutile şi multe intersecţii,

Pe unde tot cerşesc toţi "înţelepţii" să-ţi dea lecţii.

Stând pe la colţuri sprijiniţi de felinare,

Îţi vând într-un pahar de vodkă sublima alinare,

Dar ei nu ştiu, nici tu nu şti, că braţul ei

Nu e un pergament pe care-ţi laşi idei

Să fiarbă-n propriul sânge până ce rămân doar cicatrici,

Spre încântarea celor mai calici...

Ce-au vrut să lase-n piele ei,la rândul lor,

Tatuajul conturat cu praful stelelor

Ce ţine încă ascuns misterul

Iubitei ce a refuzat să le privească cerul...

Nu-i scrie-n braţ, au mai făcut-o alţii!

Tu desenează-i cu speranţe omoplaţii

Şi-apoi sărută-i până simţi fiorii ce-i străbat fiinţa

În ei îşi are arta de-a iubi ştiinţa...

Na’iri

Din vârful tocit şi amar de carbon,

Al unui ciot crăpat de creion,

S-au conturat aripi de vânt

Să pună pecete pe-al foii legământ,

Făcut de-un pergament la început

Cu-o slovă ce zace-acum pierdută în trecut,

Legănându-se în cupola frunzei ucise de soare

Doar ca să fie trasă la fund în abisul din mare,

Sfârşind mai apoi ca epavă printre corali şi cuvinte;

Cuvintele ce le-au tot scuipat vulcanii înainte,

Sedimentând un munte ce poartă o ramă săpată în timp,

În vârful stâncii ce-a văzut-o doar un anotimp

Sub lumina lunii, în toată splendoarea ei,

Când îşi poartă ca podoabă gulerul de orhidei…

Ka'm

În căutarea mea, am cam uitat de mine…

Rătăcind în colţul sferei ce treptat devine

Altarul unei stime ce se vrea de sine…

Până de curând era doar mascota entităţilor divine.



În căutarea mea, m-am întâlnit cu cei

Ce au văzut zeiţe în femei.

Şi îi vedeam săracii, căutând iubirea de pe chei,

I-am părăsit, dar înainte, m-au botezat unul din ei…



În căutarea mea, m-am întâlnit cu ea…

Stătea pierdută pe o stâncă privind marea.

Îşi căuta la rândul ei, în spuma valurilor calea,

Dar înainte de-a porni, îşi aştepta uitarea.



În căutarea mea, nu m-am găsit pe mine…

Probabil din greşeală, m-am ascuns prea bine.

Sau poate că…dar nu…ar fi ruşine!

În tot acest timp, te-am căutat pe tine?...

Mesora'rupent

Eşarfa de nisip ce ţi-a acoperit încheietura,

Îşi are-un capăt în al mării vânt,

Şi-l poartă peste un întreg pământ

Doar că să-ţi creioneze un copil pe-un mal caricatura...



Şi pe-acel mal,în capăt, pe faleză...

Se odihneşte în nisip chitara cu corzi rupte,

Ce a cântat pentru îndrăgostiţii de pe vasele pierdute,

Prădate toate de o oarecare navă olandeză...



Iar lângă ea, cum îţi arunci privirea-n mare

Pluteşte vechea sticlă de rachiu

În care zace-o hartă şi testamentul cafeniu

Ce duce poate la comoară din nebănuita depărtare



Rămâne doar acelaşi răsărit grăbit

Scoţându-şi razele din valurile neîmblânzite

Ce şi-au făcut că şi-n trecut fustrarile auzite

Spargandu-şi glasul în stânca de granit.

Itenu'vam'eau

Pentru că am avut puterea de a transforma NIMICUL într-o fiiinţă
Am îndrăznit s-o fac,
Şi o regret...
Nu pentru că n-aş fi creat ceva perfect,
Ci pentru simplul fapt discret
Că a ajuns NIMICUL să-mi semneze un decret.
Prin care mi-a şoptit "adio şi rămâi cu bine"
Cuvinte catalizator pentru orgoliul meu ce nici acum nu se abţine.

Am transformat-o în zeiţă,
Punându-i pe altar un strop de univers.
I l-am vărsat din sufletul-mi pervers...
El e cel ce-a dorit-o,
Uitând că n-a ravnit decât
Ce-a vrut mândria mea,
Şi eu i-am dat ce a cerut...

I-am dăruit la schimb pe mine şi n-a vrut,
M-a refuzat...
Tot ce-a dorit NIMICUL meu de fapt,
A fost un suflet prins în sticlă mată,
Am pierdut şi timp şi ani
Să-l şlefuiesc pentru NIMIC în nestemată.
Să-l aibă semn de carte pentru-o zi ploioasă,
Când o avea drept companie pe unul din iubiţi şi gustul sec tămâioasă...

I-am prins în păr boboci de poezie ,
Doar că să-i poarte-o zi şi-apoi să-i uite pe hârtie;
I-am dăruit torente de cuvinte:
Uitate, vechi, ce le găseşti acum doar pe morminte.
I-am dăruit iubire,o marfă de doi bani şi nici atât,
Un sentiment de paie să-i ţină noaptea de urât...

I-am dat deşi, desigur, n-a cerut.
Nu în cuvinte i-am găsit durerea, ci-n sărut...

E-o finta specială...
Sau a fost...
Acum e-un puzzle ce multe piese nu le mai cunosc,
Doar piesa de-nceput e-aceeaşi colţ cu ochii verzi pe care-l ştiu
Ce m-au purtat prin codrii dulci cu nuanţe vii de arămiu...

Şi ce-a avut ca scop NIMICUL meu?
Să schimbe fiinţe din nucleu...
Lăsându-mi mie, biet ostaş,
Doar câteva cuvinte scrise-n grabă pe-un răvaş.
Ce l-am primit teribil de târziu,
Probabil i-a murit un cal la vizitiu...

O să păstrez acel răvaş ce a păstrat la rândul lui,
Parfumul mâinii ce mi-a agăţat mândria-n cui.

Hetef'cuata'tice

V-aţi întrebat vreodată cum ajunge omul OM?

Minunea-i tăinuită-n spirit sau zace totul în atom?

De s-ar diseca un suflet, care i-ar fi anatomia şi conceptul?

Am mai găsi bătrâna raţiune,cu ce s-ar hrăni intelectul?


În locul inimii ar bate fără doar şi poate conştiinţa,

Determinarea şi voinţa ar pune în mişcare fiinţa.

În vene n-ar mai curge vin cu grupă sanguină,

Ci doar cascade de idei vărsate tainic dintr-o mină

În care s-a săpat atâţia ani după imaginaţie pură,

Un minereu ce n-are greutate, volum,nici măsură.

În ochi şi-ar prinde irişi colorate rădăcini,

Pielea ar avea gustul şi fineţea cerii de albini .


Gura ar avea tandreţea corzii de vioară,

Mâna ar atinge vântul şi-apusul de seară ,

Natura ne-ar da roua s-o gustăm prin pori,

Urechea ne-ar auzi cântarea întâilor zori .


Paşii i-am purta pe apă mângâind cu tălpile nisipul,

Noaptea ar rugă luna să ne deseneze chipul...

Torei' otoni

Au ruginit medaliile eroilor în piept,

Ploate de-atâta fală şi respect,

Ce i-a orbit şi le-a săpat

Mormântul ce i-a încuiat,

Între-acele patru scânduri

Printre toate-acele rânduri,

Ce-au ridicat în slăvi pe om

De la rasă până la atom,

Şi l-au condus până la lună,

Doar ca să cadă-n prima dună

Din deşertul propiului defect,

Aşa s-au abătut de la traiect

Mai mulţi, nu numai cei numiţi eroi

Şi toată vină o purtăm doar noi.



Încă ne-ascundem în spatele păcatului etern,

"Suntem oameni..." e drumul sigur spre infern ;

Aceeaşi scuză de-a lungul sutelor de ani

Ne-a dat moralitatea pe doi bani

Şi-acum avem curaj să cerem mântuire ,

Ipocrizia ne-a ajuns sutană pentru izbăvire...


Trăim ca sclavi ai propriilor vicii

Pe care încă le considerăm delicii

Şi-avem pretenţia ca soarele să se ridice pentru noi ,

În fond, noi suntem OAMENI,noi suntem EROI...

Inepa'cumiru

 V-aţi plictisit?

 Şi eu...

 Aceleaşi teme,

 Aceleaşi abordări boeme,

 Despre ratatul ce-a iubit

 Şi fata ce l-a fraierit

 Să-şi vândă sufletul pe umbre de lumină,

 Doar ca să stea închis în piatră fină...

 Apoi citind sfârşitul dintr-o carte,

 Cu scris urât şi fără calitate

 Să îl recite în faţa lui:

 E dramă dobitocului...

 Aşa că voi cei ce-aţi citit,

 Acele titluri v-au cam chinuit,

 Dar respiraţi uşor, s-a terminat...

 Vă spun adio, am plecat!...  

 Mă mai întorc? Probabil....  

 Dacă găsesc un motiv veritabil,

 Dar nu mă credeţi pe cuvânt  

 Cuvântul ce-l aveam nu mai e sfânt...

Ana'vi

Desfă-ţi petalele privirii,

Arată-mi floarea ochilor de chihlimbar

Trădează-ţi taina nemuririi

Din buza ce mă chinui s-o ignor,dar în zadar...



Abandonează-ţi pe un mal eşarfa,

Au înflorit cireşi pe gâtul fin, de porţelan

Şi umple-mi neîncetat carafa

Cu rouă strânsă pe obrajii-mbujorati timp de un an.



În umbra nopţii poartă-ţi pasul,

Pe-aleea goală, călcată doar de paşi grăbiţi.

Ignoră ceea ce-ţi şopteşte ceasul,

Te-aşteaptă cei nebuni şi fericiţi...



 Lasă-ţi capul pe foaie,

Să zboare gânduri printre norii de hârtie.

Ascultă bobocii de ploaie

Cum săruta geamul de voie sau doar din inerţie...

Radse'farn

Se ia o fiinţă,

de preferat femeie

Cu forme bine definite,

Aşa, ca şi idee...



Se-ndepărtează apoi

tot ce găsim ca inutil:

Bluza, fusta,

Sutienul ei vernil...



Urmează îmbăierea

în lacrimi de fecioară,

Să i se prindă-n piele

fineţea de petală.



Se lasă la uscat

la foc de şemineu

Pe un divan, tot goală

în grija lui Orfeu.



Prin păr se pun garoafe,

cerceii în urechi,

Pe buzele-i cărnoase

odorul de vin vechi.



Se rup apoi boboci:

lalele, trandafiri

I se masează sânii

cu-atingeri de caşmir.



Pentru servire se aşează

în aşternuturi moi

Cu iz de orhidee

pe umerii ei goi.



A se gusta din ea

când martor e doar luna

Iar după miezul nopţii,

a se gusta întruna...

Tavi'ole

Hai…

Lasă degrabă peniţa din mână,

Aruncă şi foaia deoparte…

Încă întrebi de ce?

Copilă…afară e noapte!...



Respiră adânc…

Pentru o clipă infimă,

Îngăduie-i fiinţei să fie,

Ultimul acord cântat la chitară

Din a râsului tău melodie…



Acum…

Deschide pumnul şi lasă să zboare,

Toţi acei fluturi avizi de lumină,

Ghidaţi de conştiinţă şi gânduri

Lasă-i să-ţi guste polenul din mână…



Răbdare…

Nu bea pocalul până la fund,

Cunoaşterea poate fi otravă pură

Ce mulţi o beau din vanitate,

Ai grijă,nu bea peste măsură!...



E timp…

Să te întinzi pe-un câmp de violete,

Ca tot ce şti să laşi uitării

Tu, trandafir ce le porţi numele

Scăldat de noapte-n umbra verii…



Va fi…

Momentul crucial în viaţă,

Când vinul agoniei vei gusta,

Extazul îl vei găsi ascuns în bucurie

Si va veni de la cei ce-au rămas în urma ta…

Tap'ca...

Închide-i Doamne ochii!

Astupă-i glasul violent,

Să n-o aud…

Să nu mai văd în faţa mea,

Trupu-i firav şi zvelt…


Îneacă-i formele degrabă!

În fumul negru al uitării,

M-au ispitit…

Mi-au tot trezit instincte,

Ce le credeam pierdute-n agonia verii…


Nu te gândi să pleci!

Nu înainte de a coase acele buze,

Ce m-au rănit!…

Ce le-am văzut!

Când au plecat fără să-şi ceară scuze…


Hai du-te, pleacă!

Dar i-a şi umbra ei cu tine,

M-am chinuit destul…

M-a chinuit de-ajuns,

A reuşit să îl separe pe EU de mine…

Tasaimad’oda’cuara

S-au dus toate...

Una câte una,



Mi-au sărutat peniţa şi-au plecat

Pe poarta ce s-a ferecat

În urma lor, lăsând doar lacătul de sticlă,

Iar cheia: jumatate teamă,jumatate frică

M-au păcălit să o înghit,

Tăcând şi întorcându-se subit...

Nici una n-a privit în urmă

Printre firele de brumă...



Zeiţe am văzut în fiecare,

Le-am botezat în razele de soare...

Am adunat din ele doar esenţa:

Cerneala ce le-a creionat prezenţa

Pe foaia mea pătată de erori

Din care au crescut doar flori,

Ce-au stat în parul lor o vreme,

Aşa mi-au ofilit multe poeme...



Mă poartă paşii pe cărări necunoscute,

După mirosul muzelor pierdute

Prin amintiri ce stau să piară

În ignoranţa-mi devenită fiara

Ca drept blestem pentru "superba nepăsare"

Din partea lor, a celor care,

Le-am construit altar de rugă

Cu mâna stângă, mâna slugă...



Acum mai scriu la nimeni, şi nici ei...

Încerc s-ascund meschinele idei

Ce le-a cules mândria de prin gânduri,

Pentru o literă pe foaie am şters rânduri...

În încercarea de-a găsi o strofă potrivită

Să i-o închin, şi-apoi s-o iau pe-o cale diferită

Pentru a evita să îi şoptesc în faţă lent:

Nu ţi-am găsit încă echivalent...

La'krima

Se plimbă fluturi
prin păru'-ţi de petale
Ce stă-ncreţit pe umeri
în viţele de soare
Cu râsul de copilă,
ce se uita la buburuze
Creşteau în tine vise,
ţi se pierdeau pe buze...

Pe-un câmp de lăcrămioare
cu ochii tăi albaştri
Veghezi tu semiluna
să n-o iubească aştrii,
Dar tot cauţi luceferi
cu-acea lumină aparte,
Ca să-i separi de cei
ce nu răzbat prin noapte…


Din toate acele daruri
ce ţi-a lăsat natura
Să îl transformi în instinct
tu ai ales pictura,
Te-ai apucat de colorat
o lume ce-a uitat culoarea,
Şi să clădeşti din sticlă:
Deşertul, marea, zarea...

Pra'de'reva

Invidie!? da,am...

Pe ochiul ce te-a vazut goală

Privind la luna seculară

Din patul tău cu aşternut de catifea

Gustand din ceaşca de cafea,

Prin pânza fumului de la ţigară

Ce-o savurezi în fiecare seară

Având ca partener tăcerea absolută

Şi el: o umbră prefăcută

Ce a convins acele buze amare

Să facă voia instinctelor primare,

Lăsându-te pradă atingerilor mute,

Trezind la viaţă clipele trecute

Când în fotoliul de unde te priveşte

Stătea alt el:o altă umbra care mişeleşte

Ţi-a sedus ochii ameţiţi de la martini

Păcatul ţi-l mai spală heruvimii!...


Cat va mai trece? Până când?

Va veni altul în curând?

O alta umbră, acelaşi scop,

Cât vei mai merge la noroc?

Vei renunţa la fumul de ţigară

Să pot să vin să te vad goală?

Şi să te mint la rândul meu

Că am puterea unui zeu

De a te face fericită,

În noaptea când mi-oi fi iubită,

Să-ţi simt parfumul de pe gât,

Să pot să spun că te-am iubit fără cuvânt...

Rede'grada

Am scris doar ca să uit de mine

Sfidând prezenţele divine,

Pe manuscrise fără nume

Spărgând cuvântul în fărâme,

Dorind doar clipe de odihnă

Pentru o mână fără tihnă

Ce a vărsat umbre pe foaie

Stingeţi-mi lumânarea din odaie!

Să-mi poată ochiul vedea pleoapa...

Nu-mi trebuie mâncarea şi nici apa,

Doar linişte, scăldaţi-mă în ea!

Să pot dormi, să pot visa...

Nu-mi trebuie sărutul nopţii,

Vreau doar răceala dimineţii

Martor să-i fiu la răsărit

S-arat respectul cuvenit

Acelei stele ce revarsă

Lumina-n foaia de pe masă

Ce mi-a fost pernă zile-n şir,

M-aşteptă crucea-n cimitir

Sperând că voi veni să dorm sub ea

Având pe piept bobocii de lalea

Şi o să vin, dar altădată,

Când o să am conştiinţa împăcată...

Ema'non

Am fost destul,

Acum e altul...

Ai fost însă deajuns...

Acel mister de nepătruns

Din care am făcut un viciu

Să m-amăgesc iar cu deliciu'

De a-ţi călca umbra-n picioare

Şi de-a o îneca în mare

Privind cum spuma valurilor spală

Privirile ce-au dat năvală

Vânând doar cicatricile adânci

Să îmi împingă de pe stânci

Mândria ce-a făcut din mine om

Şi-orgoliul ce m-a transormat în demon...

Ai vrut ca să rămână doar

Comunul din particular...

Dar n-a rămas decât,

Un agat testament...şi-atât!

Ram'tisun

S-au prăbuşit statui,

le-au dărâmat idei

S-au scufundat galere

în faţa celor de pe chei

S-au năruit imperii,

clădite din batjocuri

S-au irosit decenii,

vândute pe nimicuri...



Au tresărit sclipiri

în genii coborâte

Au judecat trăiri,

esenţa rătăcind-o în amănunte

Au ignorat simţiri,

cu ochii-nchisi păşind pe sticlă

Au dezgropat pe faraoni

dar s-au umplut de frică...



A erodat dreptatea

în petale de rugină

A coborât furia

în picături de ploaie fină

A răstignit focul

cenuşa de pământ

A renunţat natura

la cei ce nu mai sunt..

Vad'ava

Nu te uita!

E-acolo sus...



În colţ de cameră ascunsă,

Prizonieră într-o pânză,

Ţesută de-un păianjen la-ntamplare

Sperând să prindă-n ea mâncare,

Sub formă fluturilor mici,

Visând însă la licurici...



Dar el a prins ceva infim:

Privirea mea...



Tu,arahnidă fără minte!

De-aş şti că înţelegi cuvinte,

Te-aş lua numaidecât la întrebări

Să-mi spui secretul capcanelor de ieri

În care mi-a rămas privirea pradă

Imobilizată printre fire de zăpadă...

Fassir't

Ţi-au spus mai toţi,

nu numai eu...

Că vei sfârşi,

sub apăsarea măştii de hârtie,

Într-un infern,

de unde îţi vei privi divina nebunie;

Cu disperare,

pe scena acompaniată de Orfeu.



Opreşte-te la timp,

ca ceea ce regreţi să laşi uitării;

Închide ochii,

ştiind de frica nevenitului apus...

Aşa cum o făceai,

când încă mai spuneai ce-aveai de spus,

Inevitabilul răspuns,

E umbra înecată-n spuma mării.



E în zadar,

când simţi conştiinţa cum se frânge,

De zidul rece,

al îngheţatelor păreri de rău...

Şi dai s-apuci,

ceva ce nu de mult era al tău,

Doar ca să vezi,

cum din priviri dorinţa ţi se stinge...